Gaz Metan a în învins, în ultima etapă a turului Ligii I, pe propriul teren, formația Petrolul Ploiești.
Medieșenii s-au impus, în fața propriilor suporteri, cu scorul de 2-0, prin golurile lui Astafei(minutul 21) și Bawab, din penalty, în minutul 68.
După o secetă de aproape o lună de zile, Gazul a câștigat cunoscut din nou gustul victoriei. CU cele trei puncte de astăzi, medieșenii au ajuns la borna 19.
„Profesorul” a dat matematica pe poezie
La finalul partidei, Pustai a recitat versuri din melodia lui Adrian Bezna, „Cu lupii laolaltă”.
"Este o victorie importantă, dar sunt doar trei puncte. Echipa a demonstrat caracter şi, până la urmă, lupii mei au învins lupii galbeni. Sperăm să ne rezolvăm problemele în perioada următoare. Am văzut un banner înainte de meci cu lupii galbeni şi le-am spus jucătorilor mei că îmi doresc ca ei să fie lupii care ies învingători astăzi. Chiar aş vrea să vă spun nişte versuri ale unui bun prieten, pentru toţi cei care vor
Echipe de start:
Mediaș: Pleşca, Trtovac, Muth, Markovic, Buzean, Nicandro, Tahar, Astafei, Eric, Llullaku, Bawab
Rezerve: Lonkaric, Zaharia, Frăsinescu, Avram, Ciprian Petre, Dan Roman, Bud
Petrolul Ploiești: Bornescu, Avogadri, Manasse, Galamaz, Guilherme, Cristea, Mustivar, Cristescu, Opriţa, Bokila, Grozav
Rezerve: Hamutovski, Neag, Cesinha, Hoban, Tony, Morar, Marinescu
foto:arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Ciprian Petre , Fanatik Show , Cristi Pustai , Adrian Bezna , Petrolul Ploieşti , Bogdan Roman Gheorghe
Vizualizari: 347
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Newman
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
C