Un restaurant in loc de o crama: Apollo

Cum rubrica aceasta are ceva vechime, de la o vreme e tot mai greu să găsești un restaurant nou în care să intri ca simplu client, să mănânci, după care să scrii ce ți-a plăcut și ce nu. Cu toate acestea crama Apollo ”zăcea” la capitolul rezerve din primăvară, fiind uitată de fiecare dată deși e foarte aproape de centrul istoric. Probabil că accesul care se face din strada Nicolae Teclu, zonă fără trafic pietonal, face localul mai puțin vizibil. Reversul e parcarea imensă, în care oricând vei găsi loc, dacă nu cumva e nuntă mare.
Crama Apollo nu era deschisă săptămâna trecută când i-am bătut la ușă: era în redecorare pentru Crăciun. Un angajat al hotelului la subsolul căruia se află Crama, a apărut repede oferindu-mi drept alternativă restaurantul Apollo.
Restaurantul este amenajat mai degrabă ca o sală de nunți, botezuri și alte sindrofii largi – are 170 de locuri. Cu toate acestea, prin câteva perdeluțe trase peste săptămână, s-au creat și ceva separeuri, numai bune și pentru o întâlnire mai retrasă. Locul este curat și corect aranjat. Fără pretenții de originalitate, însă.
Meniul este  destul de ciudat. La Apollo Hermannstadt bucătăria cu tendințe germane e amestecată cu specialități asiatice cu diferite orezuri și, evident, platouri neaoșe, românești.
Dar dacă tot e Hermannstadt în numele restaurantului eu am decis să iau un șnițel vănătoresc (Jagerschintzel trecut în meniu) cu crochete de cartofi, la care să fie adusă și o farfurioară cu salată de sfeclă roșie și hrean. M-a făcut să zâmbesc modul în care bucătarul a descris în meniu sosul de smântână ca fiind ”măturat cu ciuperci”.
Ospătarul care ne-a luat în primire a fost cel nou. Încă nu știa pe de-a întregul obiceiurile casei, dar era foarte amabil. Și atent. Probabil fiind și singurii clienți, roia discret prin jurul mesei, cel puțin o dată la câteva minute, fără să agaseze.
Mâncarea a venit nici prea repede, nici prea târziu. Și a umplut toată farfuria. Șnițelul avea dimensiuni pantagruelice, iar la prima înghițitură mi s-a părut dumnezeiesc. Dar pe măsură ce foamea a început să dispară, am început să remarc crusta foarte groasă ce înconjura carnea de porc. Din fericire, fără să afecteze carnea. Iar sosul ”măturat cu ciuperci” era un pic grețos. Noroc cu sfecla roșie, la care, din fericire nu ai ce greși. Hreanul pus peste nu era însă proaspăt.
Una peste alta, mâncarea nu a fost de lepădat, dar nici de lăudat. Mai ales nu pentru crochetele din cartofi, din fulgi de cartofi, pe care după ce le-am gustat le-am lăsat să decoreze, în continuare farfuria. Oricum, porția a fost mare și m-am săturat omenește chiar dacă am îndepărtat marginea cu crusta mult prea groasă.
Prețurile sunt decente, în sensul de puțin peste medie. Am plătit 24 de lei pentru șnițel și crochete, nouă lei pentru salata de sfeclă roșie cu hrean, trei lei pentru o apă plată și 5,5 lei pentru o cafea.

Oaia lui Admetus

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi