Exemplul autostrazilor

Modul în care evoluează lucrările la autostrada Sibiu – Orăștie, comparativ cu dezastrul șantierului centurii ocolitoare Sibiu este un exemplu cât se poate de palpabil că țara asta merge, târâș-grăpiș, pe un drum bun. Încă.

 

Italienii de la Todini au lungit-o până a crăpat buboiul cu exproprierile lipsă, care, pasămite, le blocau avansul lucrărilor la centură. A urmat acea perioadă de degradare a șantierului neconservat, de-ți venea să pui mâna pe lopată, doar – doar n-o va mai lua la vale terasamentul. Plus celelalte emoții cu noii constructori.

 

Ca să meargă lucrurile mai repede, autoritățile au modificat unul din detaliile-cheie pentru astfel de lucrări de interes național: Guvernul stabilește exproprierile, le aprobă, iar constructorii pot intra pe terenuri. Proprietarii, nemulțumiți de compensații, se pot ei tot judeca, mai apoi, pentru sumele care cred că li s-ar cuveni drept despăgubire. Dar terenul ar fi liber.

 

Zilele trecute, Nelu Iordache, patronul Romstrade, s-a trezit cu DNA-ul la birou, pentru deturnările din fondurile europene pentru autostrada Arad – Nădlac, de pe același coridor din care face parte și centura Sibiului cu ceea ce îi urmează. Deci se poate, mai ușor cu ”băieții deștepți”: deturnările de fonduri evident că s-au reflectat în întârzierile de pe șantierul autostrăzii, contractul a fost, totuși, destul de repede reziliat, comparativ cu situația de la Sibiu de acum cinci ani.

 

Cu toate acestea, Nelu Iordache nu îi reprezintă pe toți constructorii români. Straco Grup e chiar lider de asociere pe Sibiu – Orăștie. E firmă românească și dovedește că poate să ducă inclusiv un astfel de proiect. Euro Construct Trading, cei care, practic, continuă centura Sibiului, sunt tot români. În acte nu apar ca lideri de asociere, dar tot ei duc greul șantierului.

 

Evident că mai sunt măsuri legislative de adoptat, bineînțeles că și firmele de construcții ar putea fi mai serioase. Dar și eu mi-aș dori acum o mașină nouă. Mi-am permis, însă, numai una la mâna a doua. Ăsta ne este ritmul și chiar pare-mi-se că nu îl putem grăbi. Drumul, încă, pare tot cel bun. Și, ca să nu fiu greșit înțeles, chiar nu cred că are nicio legătură cu ”ăia de la putere”, de acum sau de atunci.