Proiectul „Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu” s-a încheiat cu o expoziţie care a cuprins cele mai frumoase lucrări realizate de copiii participanţi la atelierele de pictură, prelucrarea lemnului, ceramică şi olărit.
„Cei mai talentaţi şi mai activi elevi ai şcolilor implicate - Şcoala Gimnazială ,,Radu Selejan”, Şcoala Gimnazială nr. 25, Colegiul Naţional Pedagogic ,,Andrei Şaguna”, Şcoala Gimnazială din Turnu Roşu - au primit diplome de participare din partea coordonatorilor celor trei ateliere: Alina Geanina Ionescu, restaurator (atelier de pictură), Lucian Robu muzeograf (ceramică şi olărit), Ciprian Ştefan, directorul Muzeului în aer liber (prelucrarea lemnului)”, spun organizatorii.
La rândul lor, elevele Colegiului Naţional Pedagogic ,,Andrei Şaguna”din Sibiu au prezentat un scurt moment artistic. Eleva Ecaterina Duţă a interpretat piese de muzică populară, iar surorile Laura şi Damaris Iagăru au cântat colinde.
Proiectul „Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu” a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi implementat de Asociaţia IMC Progess - Iaşi, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA - Sibiu, Asociaţia Ştiinţifică Maris - Târgu Mureş şi Complexul Muzeal Moldova – Iaşi şi s-a desfăşurat în perioada august-decembrie 2012.
Proiectul a urmărit dinamizarea relaţiei dintre Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi tinerii din Municipiul Sibiu, prin intermediul activităţilor non-formale, creând un spațiu cultural animat în cadrul muzeului.
,,Copii au lucrat cu mult entuziasm pe parcursul celor trei luni de ateliere, alături de specialiştii din muzeu şi de meşteri populari dintre cei mai pricepuţi. Obiectele prezentate în cadrul expoziţiei dovedesc faptul că ei au depus un efort creativ intens, înţelegând că valorile patrimoniului tradiţional românesc sunt utile pentru generaţiile tinere, atât ca termen de comparaţie faţă de valorile societăţii contemporane, ci şi în scopul descifrării simbolurilor identitare”, a declarat Ovidiu Baron, managerul proiectului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnu Roșu , Târgu Mureș , Școala Gimnazială , Complexul Naţional Muzeal , Andrei Șaguna , Lucian Robu , Ciprian Ştefan , Colegiul Național Pedagogic , Colegiului Naţional Pedagogic , Radu Selejan Sibiu , Alina Geanina Ionescu , Ovidiu Baron , Municipiul Sibiu , Asociaţia Ştiinţifică Maris , Complexul Muzeal Moldova , Damaris Iagăru , Eleva Ecaterina Duţă
Vizualizari: 411
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
Vlad
Acum 58 minute
Elen
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 2 ore
Clotlida Menestrel_Prajeala
Acum 2 ore
Romania ca o prada