Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Johannis: imi rezerv dreptul de a comenta. Cindrea: eu nu discut prin presa

Primarul Sibiului susține că nu are de gând să intervină în managementul Aeroportului, dar că va avea ieșiri publice pe această temă ori de câte ori va considera că acest lucru se impune. Johannis a făcut această completare la declarațiile date pe tema aeroportului sibian acum două zile, când aprecia că, în acest moment, conducerea Consiliului Județean Sibiu este prea schimbătoare pe acest subiect.
"Nu am intervenit în managementul Aeroportului şi nici nu am de gând. Dar îmi rezerv dreptul de a comenta pe această temă având în vedere că municipiul Sibiu a investit o grămadă de bani în acest aeroport. Probabil că ar fi fost bine să se consulte şi cu mine", a adăugat azi Johannis, referindu-se la deciziile adoptate de CJ în ultima perioadă referitoare la Aeroport.

Cindrea: "îmi pare rău că apelează la aceste mijloace"

Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat pentru Turnul Sfatului că este deschis comunicării cu primarul Sibiului. "Problemele importante nu le discut prin presă cu domnul Johannis. Eu sunt la Consiliul Judeţean, o să discutăm orice problemă", a răspuns mai apoi Cindrea, la întrebarea dacă el va fi cel care îl va invita pe primarul Sibiului la discuţii. "Îmi pare rău că apelează la aceste mijloace", a încheiat declaraţia Ioan Cindrea.

Următoarele luni vor lămuri situaţia

Până în vara anul viitor, noua politică adoptată de CJ Sibiu în ceea ce priveşte cea mai mare investiţie locală – modernizarea Aeroportului internaţional Sibiu – ar trebui să îşi arate rezultatele. Conducerea instituţiei judeţene speră ca prin scăderea semnificativă a tarifelor practicate, alături de acordarea de ajutoare de stat pentru companiile care deschid noi rute, numărul de pasageri care folosesc aeroportul să crească, drept urmare a creşterii numărului de curse. Negocierile pentru noile curse vor fi conduse de o comisie aflată sub supravegherea lui Ioan Cindrea.
"Dacă prin asta se aduc mai multe companii la Sibiu, atunci a fost o hotărâre bună. Dacă nu se aduc, atunci nu a fost o hotărâre atât de bună", a comentat Johannis decizia lui Cindrea de a-şi asuma supravegherea directă a negocierilor cu eventualele noi companii.

Citeşte şi
Johannis: problema Aeroportului e conducerea Consiliului Județean

Viitorul Aeroportului: 600.000 de pasageri pe an

Proiect de hotărâre: Cindrea vrea controlul negocierilor de pe Aeroport

Cum motivează Cindrea intenția de a controla negocierile noilor contracte de pe Aeroport



 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

CINDREA DEMISIA

Acum 12 ani

CINE-L MAI CREDE DE ACEST TRADATORUL DE NEAM SI DE TARA. CINDREA II O CURVA MAREEE. SI-A BATUT JOC DE PROPRI COLEGI SA-SI VADA VISUL IMPLINIT LA CJ. DA NU VA STA TOT MANDATUL ACOLO. SPER SA PIARDA PROCESUL CU ANI SI SA FIE DEFERIT ORGANELOR PENALE CAT MAI REPEDE, ACEST TRADATOR DE NEAM SI DE TARA. TOT CE SPUNE PE GURA ESTE O MINCIUNA, SA-L IA DRACU PE EL SI PE TOATA CLICA LUI DE ANALFABETI IN FRUNTE CU CINDREA.
Raspunde

un sibian

Acum 12 ani

cindrea un om cu doua fete.se pare ca una vrea sa o ascunda de noi...
Raspunde

Mihai

Acum 12 ani

Rusine Florin Orlatan pentru atacurile murdare!!! ***eoficial.ro/politic/2012/12/campanie-murdara-fara-precedent-la-sibiu-atacuri-nedemne-la-adresa-ralucai-turcan/
Raspunde

CipSB

Acum 12 ani

Sa anulam si zborurile spre Germania,sa vedem daca nu se implica johaniss!
Raspunde

xxxxx mmmm

Acum 12 ani

problema aeroportului vine direct de la fostu guvern boc 1 2 3 4 etc un om frustat de evolutia sibiului care in perioada mandatului ia folosit pe sinistri ministri ai transporturilor s-a saboteze tot ce este infrastuctura in jud sibiu in special prin cel mai pervers si ticalos care a ocupat aceasta functie penalu berceanu inca nu s-a raspuns unde este diferenta de 15 km din centura sibiului proect 32 realizat 17 km lucrare care trebuia finalizata in 2006 si finalizata la jumatate in 2010 si inca o intrebare pentru un platitor de taxe statului cine plateste firmei TODINI despagubirea cistigata in instanta cred ca nu berceanu control la averea acestui personaj sinistru
Raspunde

SIB (IP 188.24.208.58)

Acum 12 ani

dal in masa pe cindr..........................ea..........e tzaran hotz...din pacate, asa cum Brasovul este prima halta pt moldoveni ( nu degeaba i se spune si Iasov), tot asa Sibiul este prima halta pt olteni.Din Sibiu au plecat sasii care aveau respect pt munca, scoala,biserica,traditii si obiceiuri,cultura si valori sociale si pt comunitatea unde au locuit, si au fost inlocuiti de olteni, care in mare parte nu au nici o treaba cu cele enuntate mai sus. noroc ca inca e locuit de ardeleni. Din pacate vin oltenii.....ca dovada ca toti interlopii sibieni is valceni,toti care arunca pe jos si fac scandal prin facultati sunt moldoveni ,prostituatele si stripteuzele sunt din moldova si oltenia.....deci in ritmul asta in 10 ani va fi acaparat de prostie si incultura si sibiul !
Raspunde

SIB bizadea

Acum 12 ani

va-ti pircit intre voi si ave-ti minte creata
Raspunde

Ion

Acum 12 ani

Atata se caca pe el Cindrea asta cu comisia lui, sunt tare curios sa vad ce zboruri noi va aduce pe Sibiu si cat de repede, ca el nu se grabeste...doamne fereste.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus