Sâmbătă,
05.10.2024
Drizzle Rain
Acum
15°C

Audieri in cazul presupuselor blaturi ale Vointei in Turcia. Mircea Sandu, presedinte FRF: "Nu au rezultat dovezi palpabile"

Voința Sibiu a fost retrasă din Liga a II-a, însă pe sibieni încă îi urmărește cantonamentul din Turcia, susținut în pauza competițională de iarnă a sezonului 2011/2012, pe când echipa evolua în Liga I.

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, ieri, 10 decembrie, că cei doi ofițeri de integritate angajați conform regulamentului UEFA au făcut anchete în cazul celor două meciuri considerate suspecte(n.r. - Voința - Mioveni, 3-0, și Voința - Cracovia Krakow, 0-3) pe care „alb-verzii” le-au disputat în Turcia. Potrivit lui Sandu, în urma anchetei nu au „rezultat dovezi palpabile”.

În cazul „Voinţa Sibiu”, comisia a procedat la audierea a patronului, a antrenorului şi a şase jucători.  „Din verificarea făcută nu au rezultat dovezi palpabile care să susţină acuzaţia de trucare a meciurilor în cauză. Eu cred că se întâmplă şi la noi (n.r. - meciuri trucate pentru pariuri), dar iată că deocamdată nu a ieşit nimic la iveală. Cred că e posibil să ne ajute cei cu ascultările. Dar, deocamdată, nu s-a demonstrat nimic”, a spus Sandu, citat de mediafax.ro.

Doi ofițeri: un general și un colonel

Cei doi ofițeri de integritate angajați de FRF lucrează direct cu UEFA. „Eu nu mă pot implica, aceşti ofiţeri de integritate sunt în relaţie directă cu UEFA. UEFA controlează activitatea ofiţerilor de integritate. Noi i-am angajat, UEFA ne dă o anumită sumă din care le plătim salariul, deplasările, diurenele şi restul. Pe ei îi sesizează UEFA dacă au un semnal de alarmă. Şi ei fac ancheta respectivă. (...) Noi facem ce fac toate federaţiile europene. Avem doi ofiţeri de integritate, unul e general, iar celălalt e colonel, însă până azi nu au descoperit nimic prin acţiunile făcute”, a adăugat Mircea Sandu, citat de aceeași sursă.

Reamintim că perioada petrecută de fotbaliștii sibieni în Antalya, respectiv cantonamentul și meciurile, au costat, potrivit declarațiilor Președintelui clubului, Ioan Hămbășan, 41.195 de euro. Hămbășan a declarat, în cadrul unei conferințe de presă din data de 19 septembrie 2012, că banii au fost plătiți cash.

Două licențe pentru formațiile românești

În altă ordine de idei, în aceeași conferință de presă, Mircea Sandu a anunțat că membrii Comitetului Executiv al FRF au aprobat noul manual de licențiere, care are două faze: una pentru formațiile care vor evolua în cupele europene, iar cealaltă strict pentru competițiile interne. „Am aprobat în Comitetul Executiv manualul de licenţiere cu două faze: faza europeană şi faza naţională. Pentru licenţa naţională, datoriile cluburilor către bugetul statului nu interesează. Datoriile la jucători, la salariaţi, CAS-uri şi aşa mai departe vor fi obligatorii. Celelalte datorii însă, la taxe şi impozite, nu. Acestea reprezintă problema cluburilor care vor răspunde în faţa legii. Însă, pentru participarea în cupele europene, adică pentru licenţa europeană, se ia totul în calcul. Deci se licenţiază toate cluburile pentru 2013-2014. Dacă eşti în cupele europene, trebuie să îndeplineşti criteriile de la cap la coadă, dacă nu eşti, trebuie să îndeplineşti criteriile pentru licenţa naţională", a spus Sandu., citat de mediafax.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

jan

Acum 11 ani

se spune in articol ca s-a platit cantonamentul din antalya cu bani jos dar nu se spune cine a platit cu bani jos,nu cred ca poti pleca din tara cu 41.000 de euro fara sa ii declari oare politia nu se sesizeaza ca s-au scos bani din tara.va spun eu cine a platit cantonamentul-un anume impresar.de ce oare nu stiu.
Raspunde

Culae

Acum 11 ani

@jan: bai tu nu te potolesti, vrei sa venim dupa tine?
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 11 ani

@CULAE: tu si cu mai cine? sau esti respectuos cu tine insuti...
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Jan are dreptate de data asta..NU ai voie sa treci granita cu 10.000 EUR pentru a se evita SPALAREA BANILOR...Asa-i in toata Europa.. Si turcii sunt si mai ai dracului la vama..
Raspunde

bes

Acum 11 ani

@Georg: nu iti este interzis sa iesi din tara cu peste 10.000 euro, atata timp cat ii declari.
Raspunde

jan pentru culae

Acum 11 ani

mai sugi ***lui hambasan?sau nici asta nu te mai lasa sclavule.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus