Un bărbat de 71 de ani, blocat în propria mașină, după ce a intrat în stop cardio-respirator, a decedat.
Apelul inițial primit de autorități făcea referire la un posibil incendiu survenit într-un autoturism, aflat pe strada Ioan Pinciu din Sibiu. La fața locului s-au deplasat trei mașini ale ISU Sibiu. În autovehicul, echipele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au descoperit un bărbat care se afla în stop cardio-respirator. Potrivit ISU Sibiu, după ce șoferul a intrat în stop cardio-respirator, piciorul acestuia a rămas blocat pe accelerație. Mașina în care se afla bătrânul a intrat într-un morman de zăpadă aflat pe marginea drumului, iar faptul că piciorul bărbatului se afla pe pedala de accelerație a dus la aprinderea cauciucurilor din față ale autoturismului.
După ce timp de o oră medicii au încercat să îl resusciteze pe conducătorul auto, acesta a fost declarat mort. „Persoana a fost declarată decedată după efectuarea protocolului de resuscitate”, a declarat Silviu Albisor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Pinciu , Silviu Albişor
Vizualizari: 278


Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Alzara 1918
Acum 13 ore
Gheorghe Ion
Acum 13 ore
Forest Gump
Acum 15 ore
Che
Acum 15 ore
Kukuruku