Inculpații în dosarul de cămătărie de la Sibiu, printre care și notarul public Răzvan Mărginean, află astăzi, 11 decembrie, dacă rămân în arest.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea DIICOT Alba de prelungire a măsurii arestării preventive pentru șapte inculpați în acest dosar, pe o perioadă de 30 de zile. „Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia de prelungire pe o durată de 30 de zile (de la data de 12 decembrie 2012 şi până la data de 10 ianuarie 2013) a măsurii arestării preventive a 7 inculpaţi (printre care şi un notar din Sibiu), acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, cămătărie şi spălare de bani”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Alba Iulia.
Hotărârea instanței de la Alba nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. De altfel, acest lucru s-a și întâmplat, iar patru din cei șapte inculpați au depus recurs. Cele patru persoane care au atacat cu recurs hotărârea de prelungire a măsurii arestării preventive cu încă 29 de zile sunt Constantin Cornea, Bogdan Florin Jucan, Răzvan Emilian Mărginean și respectiv Nicolae Șandru.
Judecarea recursului este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțarea instanței de la București este programată pentru marți, 11 decembrie.
Reamintim că cei șapte au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, după ce luni, 12 noiembrie 2012, procurorii DIICOT Alba au efectuat o serie de percheziții în Sibiu. În 20 noiembrie s-a judecat recursul a șase dintre inculpați, iar Î.C.C.J a respins demersul bărbaților, aceștia rămânând în arest, deoarece sentința era una definitivă.
15 victime ale cămătarilor
În acest dosar, procurorii DIICOT au identificat 15 victime. Persoanele vătămate erau împrumutate cu sume de bani în valută. Pentru sumele împrumutate, învinuiții solicitau și încasau dobânzi săptămânale sau lunare între 10 și 50 la sută. Pentru a se asigura că își primesc banii înapoi, membrii grupării își obligau victimele să constituie garanții imobiliare, aici intervenind unul dintre notari, pentru că la Biroul Notarial al acestuia se întocmeau majoritatea documentelor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Criminalitate Organizată , Apel Alba Iulia , Parchetul Înaltei Curţi , Răzvan Mărginean , Biroul Notarial , Nicolae Șandru , Bogdan Florin Jucan , Constantin Cornea , Răzvan Emilian Mărginean
Vizualizari: 364
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Pintilie
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Xxx
Acum 5 ore
Nobody
Acum 5 ore
Claudiu