Vineri,
13.09.2024
Parțial Noros
Acum
20°C

Lorena Lupu lanseaza romanul "Dona Juana" la Sibiu

Scriitoare Lorena Lupu îşi va lansa joi, la Sibiu, roman erotic „Dona Juana”, un roman la îndemnul redactorului-şef al revistei Playboy din acea vreme, Dan-Silviu Boerescu, care, încântat de reportajele erotice ale Lorenei, i-a sugerat să încerce o carte şi în acest registru. Rezultatul a fost Dona Juana, un roman pasional şi pasionant, după cum remarca prefaţatorul ei, Cristian Mungiu.

„Până la urmă, cred că cel mai viu lucru la un roman erotic – mai mult decât erecţiile generate şi fiorul literar stârnit – sunt tocmai imaginile astea intime din memoria personală, pe care rândurile aşternute de tine pe hârtie le mai învie o dată, făcându-te să-ţi aminteşti că n-ai murit încă”.

Pe 20 noiembrie, la Bucureşti, actorii Marius Manole, Nicoleta Lefter şi trupele Poetrip şi Jazzappella s-au alăturat Lorenei într-un performance care explora fragmente din carte în diferite chei de interpretare.

Pe 20 decembrie, la Sibiu, actorul Bogdan Sărătean i se va alătura fostei sale colege de facultate (şi de suferinţă) Lorena Lupu, împreună cu trupa Trimbulinzii, într-un eveniment care va sfida tot ce ştim despre modul clasic de prezentare (sterilă şi plictisitoare) a unei cărţi proaspăt lansate.

„Credem că publicul anului 2012 trebuie tratat diferit faţă de cel al anului 1970, dintr-un motiv foarte simplu: e mai puţin rezistent la plictiseală şi înghite greu limbajul de lemn. De aceea, îmi promovez cartea cu trailer, aşa cum fac şi filmele, iar lansările mele vor merge pe actorie şi muzică”, spune Lorena Lupu.

Lorena a debutat în literatură cu romanul de dragoste „Rondo Capriccioso”, unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2006. „Naratoarea, o proaspătă absolventă de Teatru, este atât de naturală şi sinceră încât sunt momente în care nu poţi să îţi stăpâneşti un hohot de râs. Apoi, totul este atât de "contemporan", de la cafeneaua "Nescafe" din pasaj de la Universitate şi aglomeraţia din Piaţa Amzei, până la umilinţele pe care trebuie să le îndure cam toţi absolvenţii de Teatru pentru a putea spera la o carieră. Au urmat romanul „Bătăuşu’ de Câmpi” (2007) şi experimentul literar-fotografic „Hyde Park” (2009), realizat împreună cu reputatul artist Dinu Lazăr.

Lansarea va avea loc joi, 20 decembrie, de la ora 18:00, la Atrium Cafe.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

cititoare

Acum 11 ani

Daca ajungeti la lansare, va rog realizati si o scurta inregistrare video, pe care sa o savuram pe siteul vostru. Va multumim.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus