Sâmbătă,
04.05.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Cum s-a prezentat Sibiul la Targul de Turism de la Viena

România este singura ţară din cele 70 participante la Târgul de Turism de la Viena (Wien Ferien-Messe) care a organizat reprezentaţii artistice în primele două zile ale târgului. Cu acest prilej, celebrii "Junii Sibiului", dansatorii care au făcut ocolul lumii cu folclorul românesc autentic, au prezentat un spectacol artistic iar trupa sibiană “Domino” a susţinut un recital de rock la ţambal.

Seara tradiţională românească de vineri a fost singurul eveniment de acest fel din Târg. Practic, sute de vizitatori, participanţi, experţi în turism au venit să se bucure de spectacolul oferit, dar şi de mâncărurile tradiţionale româneşti. Pe acordurile specifice Maramureşului, oaspeţii s-au bucurat de slănina, toba, cârnaţul afumat, berea, vinul şi desigur, ţuica de la noi. Plăcut impresionaţi de costumele spectaculoase ale "Junilor", mai ales costumul miresei, cei prezenţi la Târgul de Turism de la Viena nu doar că s-au prins la joc în hora din standul României, dar cei mai mulţi, s-au înghesuit să facă poze cu dansatorii sibieni, care au fost până acum vedetele acestei manifestări de turism, prima din acest an la care se prezintă ţara noastră.

"Ne bucurăm foarte mult, că şi de această dată reuşim să impresionăm în mod plăcut publicul prezent aici. La fel ca şi la alte manifestări în turism, dar nu numai, Junii Sibiului contribuie foarte mult la promovarea valorilor autentice, a folclorului şi prin acestea la atragerea de turişti străini în România. Este un fapt deja verificat şi demonstrat, tot mai mulţi străini ne caută în România, la Sibiu, mai ales la manifestările culturale unde mergem şi ne cer, fie să îi învăţăm să joace româneşte, fie costume, fie să-i ducem în satele noastre, să le arătăm tradiţiile noastre, care, pentru ei sunt un spectacol cu totul deosebit, ceva unic", a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, coregrafa Silvia Macrea, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu.

Prezenţa "Junilor" la Viena a fost posibilă datorită Consiliului Judeţean Sibiu, unul din cele trei consilii judeţene prezente la Viena. Practic, CJ Sibiu a investit în cel mai puternic brand românesc din aceste zile la Viena. Spectacolele "Junilor Sibiului" au putut fi văzute nu doar la Târg, ci şi la posturile de televiziune austriece, pe toate ecranele de la metrou, unde este promovat cel mai important târg de turism din Austria şi al treilea ca importanţă din Europa. Predarea ştafetei Capitalei Culturale Europene în 2006, de la Patras (Grecia) la Sibiu (România), Summit-ul NATO din sau 2008, Finala Europa League de anul trecut, de la Bucureşti (România) sunt doar câteva evenimente importante unde "Junii Sibiului" au fost cei mai buni ambasadori ai noştri.

România, aflată în centrul atenţiei prin poziţia pe care o ocupă standul nostru, fiind învecinată cu Italia, Turcia şi Grecia, adevărate repere în turismul mondial, a reuşit cu un buget net inferior "vecinilor" săi de la Târgul de Turism de la Viena, să surprindă nu doar prin dezvăluirea unei realităţi foarte căutate de turiştii străini, autenticitatea, dar şi prin inovaţie. Inovaţia românească la Viena poartă numele de ţambal, însă nu este vorba de cunoscutul Marius Mihalache, ci de o surpriză sibiană.

Necunoscuţi în România, aplaudaţi la Viena, cei trei componenţi ai trupei "Domino" au reuşit să atragă publicul prin ineditul muzicii lor. Neobişnuit pentru austrieci, ţambalul, un instrument folosit des în Balcani, este "cheia" succesului pentru cei de la "Domino". Fiul maestrului Sergiu Cipariu, cunoscut ca menestrelul din Mărginimea Sibiului, Romică Cipariu este cel care, de două luni de zile, şi-a făcut o trupă la Sibiu cu care a debutat tocmai pe scena Târgului de Turism de la Viena. Ţambalul, chitara şi tobele "Domino" fac ca rockul să se îmbine armonios cu muzica lui Tudor Gheorghe şi chiar şi cu Jianele din Mărginimea Sibiului.

"Eu nu am învăţat să cânt la ţambal de la şcoală. Tata a fost un îndrumător şi atunci cântam altă muzică, spre rock. Nu m-am limitat să cânt doar folclor, ca să nu rămân ascuns în spatele scenei cu ţambalul meu. De aceea am şi făcut acest ţambal atipic. Compoziţia este a unui ţambal mare de concert, însă am vrut să arate altfel, nu un ţambal clasic cu lemn", a declarat pentru AGERPRES, Romică Cipariu.

Acesta explică reacţia puternică a publicului vienez, obişnuit desigur cu valsuri, prin faptul că în spaţiul germanic, ţambalul este ceva neobişnuit.

"Ţambalul este deosebit, lumea este în primă fază mirată, nu îşi dă seama ce se întâmplă. Pe urmă zâmbesc, aplaudă şi recunosc piesele, după care ne spun ce bine sună. Cântâm de la Beatls, până la Tudor Gheorghe, folclor autentic din Mărginimea Sibiului", a explicat repertoriul "Domino", Romică Cipariu.

Prezentă alături de expozanţii români pe durata Târgului, Silvia Davidoiu, ambasadoarea României la Viena, apreciază că ţara noastră a păşit cu dreptul în 2013, din punct de vedere al prezenţei şi al imaginii, în Austria.

"O reuşită deosebită a ediţiei din acest an a Târgului de turism, cea de-a 38-a, este din punctul nostru de vedere faptul că România a fost partenerul principal - ţara parteneră, iar în cadrul standului românesc la târg, Sibiul a fost zona ţintă prezentată ca destinaţie turistică de excelenţă. Sibiul s-a prezentat, ca destinaţie de călătorie şi vacanţă, la cele mai înalte standarde, aşa cum de altfel, ne-a obişnuit în multe alte ocazii, iar prezenţa “Junilor Sibiului” se dovedeşte a fi un punct de maximă atracţie pentru programul cultural al Târgului", a declarat pentru AGERPRES, Ambasadoarea României în Austria.

România ar putea fi "văzută" încă două zile la Viena, într-o călătorie cu ajutorul pliantelor, al panourilor, al artei culinare şi mai ales al spectacolului, de 150.000 de vizitatori, cât se aşteaptă organizatorii. Târgul de Turism se va termina duminică, timp în care, nu doar spectacolele româneşti, ci şi oferta expozanţilor noştri trebuie să îi convingă pe austrieci să vină pe meleagurile noastre. 2013 este pentru România o provocare, după un vârf în 2012, când s-a depăşit din primele estimări, un sfert de milion de turişti austrieci în România, a precizat pentru AGERPRES, Simion Giurcă, directorul Biroului de Turism al României la Viena şi cel care s-a ocupat de prezenţa românească la Târgul de Turism din Capitala Austriei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

ouale lui nastase

Acum 11 ani

Mare-i gradina lui Dumnezeu: \"rock la ţambal\".\"Normal\", Sibiu, doar de acolo puteau sa provina rockerii ţambalgii!
Raspunde

STEFAN Lucian

Acum 11 ani

Tatăl meu a fost de profesie jigodie, iar mama mea - o paraşută ordinară . Eu sunt tânăr liberal cinstit.
Raspunde

@1

Acum 11 ani

Care-i frustrarae ta mai exact?
Raspunde

un narod

Acum 11 ani

dar cu o inventie , o realizare tehnica ,un meserias ..cind merge-ti ..la taiat ...numai cu bucatari ,ospatari ,tambalagi , bomba xexi,starleta reporter tv,etc..reclama de consum mascata ..ma-ti intoxicat ,pe bani mei ..cistiga-ti si voi o piine ,de circa 100-200 mil. lei pe pamint ..
Raspunde

pt. 3

Acum 11 ani

Boule, nu te-ai prins, eu sunt tambalul si sunt frustrast ca ma ciocaneste un idiot ca sa asculte alti idioti asa ca tine!
Raspunde

B

Acum 11 ani

@5 Asa sa te ajute Dumnezeu!
Raspunde

MARINA

Acum 11 ani

felicitari DOMINO mult succes baieti
Raspunde

wolf

Acum 11 ani

locuiesc in Viena de multi ani si am vazut Junii Sibiului. ?.sunt magnifici m-au facut sa plang,sa imi para rau ca nu pot sa strih la messe ca sunt roman...costume superbe, dansatori frumosi. ?.btavo junii,bravo SIBIU!intr-adevar atractia targului au fost junii
Raspunde

adela l.

Acum 11 ani

Felicitari si succes pe mai departe! Sper ca acea cifra sa fie reala, mi se pare cam mare nr. de austrieci care ne-au vizitat tara...
Raspunde

vienez

Acum 11 ani

doar voi a ţi dansat , doar voi v aţi ţambalagit , aţi jucat ca în maramureş ,doar voi,doar voi ,i iar doar voi DAR a ţi văzut ce prezentau ştandurile din celelalte 7o de ţări că nimeni nu făcea ce făceaţi voi . care a fost bugetul din banii publici ca să şi plimbe madam macrea***bombat la Viena . ce aţi prezentat ca potenţial turistic al judeţului , ce oferte aţi promovat , ce programe de vacanţă a ţi promovat. la cîte pensiuni aţi făcut promovare cîte pensiuni agroturistice a ţi promovat , cîţi proprietari de locaţii turistice puteau merge în locul celor de la junii sibiului , care puteau să ruleze pe un ecran mare în ştandul României . cine a fost consultat dintre agenţii economici din turismul sibian care plătesc impozite şi se luptă cu instituţiile de control care sunt ca hienele după şpăgi . pe cine a ţi invitat dintre agenţii economici din turismul sibian să ţi dea cu părerea sau să participe cu cofinanţare . Domnule Cindrea cu asociaţia de turism judeţean pe care o susţineţi financiar şi cu Crina Simu , cu fătuca de Simina care nu au vîndut in viaţa lor o noapte de cazare nu faceţi promovare . chemaţi oamenii din turism la discuţii , cereţi le părerea , promovare în felul ăsta nu aduce turişti în judeţul Sibiu .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus