Aproximativ 35 de km de autostradă nou-nouţă şi mai bine de 80 de km de drum naţional reparat capital ar trebui să aducă sibienilor noul an 2013. Există, însă, serioase indicii că astfel de veşti bune pot veni doar parţial.
La finele săptămânii trecute, pe tot drumul dintre Sibiu şi Mediaş nu era nici urmă de echipe de lucru. Şantierul de reabilitare a DN 14 Sibiu – Mediaş – Sighişoara a intrat în conservare din decembrie anul trecut după ce, în grabă, muncitorii au mai eliminat din groaznicele porţiuni săpate în chiar mijlocul străzii. Potrivit contractului semnat iniţial, reabilitarea celor 80 de km de drum naţional ar fi trebuit recepţionată luna viitoare. Însă pe drum abia a fost aşternut un strat de binder, nici acela peste tot, mai sunt multe poduri unde lucrările nici nu au fost începute, iar în judeţul Sibiu, Şura Mică este singura localitate în interiorul căreia cei de al Strabag au început lucrul la şanţuri şi podeţe. Noul termen de finalizare acceptat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este 5 septembrie 2013. Ceea ce arată că cei de la Strabag nu au recuperat deloc din întârzierea de şase luni cu care au început lucrările. "În cel mai rău caz, vor mai rămâne pentru anul viitor mici detalii care nu ar încurca deloc traficul rutier. Dar, în principiu, ar trebui să terminăm întreaga lucrare anul acesta", au declarat angajaţi ai Strabag. Oficial, cei de la Strabag au anunţat încă de la începutul proiectului că nu vor să facă declaraţii despre mersul lucrărilor.
La autostrăzi nu au fost aprobate modificările. Încă
Dacă pe DN14 nu a apărut încă nici urmă de muncitor, cele mai "fierbinţi" puncte de pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sibiu – Orăştie erau animate încă din primele zile ale acestui an. Săptămâna trecută, angajaţii Impregilo lucrau la viaductul de la Aciliu, în timp ce pe lotul patru angajaţi de la Euro Construct Trading 98 – Astaldi continuau lucrările la tunelul din dealul Săcelului. Întreaga autostradă Sibiu – Orăştie, din care fac parte şi cele două loturi de pe teritoriul judeţului Sibiu, ar trebui finalizate în aprilie anul acesta. Constructorii au invocat însă probleme cu alunecările de teren, solicitând prelungirea termenelor până în toamna anului. Potrivit unor surse oficiale, nu prelungirea termenelor este cea mai importantă problemă a momentului. "În mod realist, lucrările tot către iarna acestui an se vor încheia. Dacă nu apar probleme cu finanţarea". Aceste din urmă probleme ţin de creşterea costurilor la lucrări, creşteri care nu au fost, deocamdată, aprobate de CNADNR, beneficiarul lucrărilor. Schimbările politice din ultima perioadă par să fi contribuit la amânarea luării unei decizii care ţine şi de cofinanţatorul principal al proiectului, Uniunea Europeană.
Cifre şi date
DN 14, Sibiu – Mediaş – Sighişoara
- 79,13 km, valoare 162,8 milioane de lei, fără TVA
- constructor: Strabag AG
- 22 de poduri și 179 de podețe, plus intravilanul localităţilor de pe traseu
- termen nou impus de CNADNR: 5 septembrie 2013
Lotul III autostrada Sibiu – Orăştie
- 22,11 km, valoare 604,7 mil. lei fără TVA
- antreprenor general: Impregilo SpA
- trei poduri peste cursuri de apă, trei pasaje peste căi de comunicaţie, un viaduct (cel de un km de la Aciliu), un nod rutier (Apoldu de Jos), un spaţiu de parcare şi servicii
- termen nou estimat pentru finalizare: noiembrie 2013
Lotul IV autostrada Sibiu – Orăştie
- 16,61 km, valoare 484,83 mil. lei fără TVA
- antreprenor general: asocierea Astaldi SpA – Euro Construct Trading 98 SRL (România) – Astalrom SA
- şase pasaje, două poduri, două noduri rutiere (Sălişte, Sibiu vest), tunel (dealul Săcel), un spaţiu de servicii, un centru de întreţinere şi monitorizare
- termen nou estimat pentru finalizare: noiembrie 2013
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Compania Naţională , Drumuri Naţionale , Salini Impregilo Sp , sura mica , Uniunea Europeană Guvernului P , Astaldi Sp , Euro Construct Trading
Vizualizari: 493
Ultimele comentarii
Acum 16 ore
Valentino Versace
Acum 17 ore
Cartea ne face bine..
Acum 17 ore
Emil
Acum 17 ore
Adrian
Acum 18 ore
Newman