Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Un roman A MURIT in criza ostaticilor din Algeria

Un român a fost ucis în criza ostaticilor din Algeria, au declarat, sâmbătă, a anunţat premierul Victor Ponta. Premierul Victor Ponta a afirmat, la sediul MAE, unde a susţinut o declaraţie de presă alături de ministrul Titus Corlăţean, că "în urmă cu puţin timp" a fost confirmat faptul că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa în Algeria, informează Mediafax. ”În urmă cu putin timp s-a confirmat faptul că un român şi-a piedut viaţa în aceste evenimente din Algeria. Vreau să exprim condoleanţe şi compasiune pentru familia celui care şi-a pierdut viaţa", a spus Ponta. El a precizat că în perioada următoare Guvernul va sprijini familia românului decedat, urmând să se ocupe de repatrierea acestuia şi de tot ce va fi nevoie.

"Vreau să vă asigur de faptul că tot ceea ce ţine de ce poate face Guvernul român în acest moment - spijinul acordat familiei, repatrierea corpului celui decedat şi toate celelalte lucuri, repet, puţine, foarte puţine, pe care le putem face - le vom face în zilele următoare”, a spus premierul.

El a arătat că a fost înştiinţată în primul rând familia cetăţeanului român decedat, care beneficiază în acest moment de consiliere de specialitate, şi că nu şi-ar fi iertat niciodată dacă aceasta ar fi aflat din presă despre tragicul eveniment.

"Ne-am făcut datoria din a înştiinţa în primul şi în primul rând familia. Nu mi-aş fi iertat niciodată nici mie, nici colegilor mei dacă familia ar fi aflat din presă. Am asigurat consilierea de specialitate necesară şi vreau să spun încă o dată că îmi exprim compasiunea şi sprijinul pentru familia victimei”, a mai afirmat premierul.

Ponta a mai spus că el este cel care nu a fost de acord cu furnizarea acestor informaţii către presă înainte ca familia persoanei decedate să fie anunţată.

"Eu nu am fost de acord până când nu am avut confirmarea despre deces, până când nu a avut loc acţiunea finală de salvare şi până când nu am avut confirmarea că familia celui decedat este anunţată şi consiliată", a adăugat Victor Ponta. Foto: Mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Georg

Acum 12 ani

Deci Premierul A PUS BOTNITA PE PRESA LIBERA pana cand el binevoieste sa COMUNICE PERSONAL...ASTA VA FI CONSTITUTIA VIITOARE...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus