Parada Lolelor din Agnita revine și în această iarnă pe străzile orașului, unde cele aproape 200 de lole vor dansa, vor cânta și vor încerca să alunge spiritele rele și să ureze bun venit noului an.
Întâlnirea lolelor va începe la ora 9:00, când acestea se vor încolona și vor pleca spre centrul orașului. Pe drum, lolele vor prezenta un personaj tradițional, după care vor face popas în fața Primăriei Agnita, unde vor prezenta un spectacol special. După ora 11:30 lolele își vor începe fuga prin oraș, înveselindu-i pe agnițeni și invitându-i la balul lolelor, eveniment care va încheia ziua dedicată acestor personaje deosebite. La parada din 27 ianuarie vor fi nelipsite personajele mascate, care vor defila alături de personajele simbolice ale breslelor săseşti din Agnita.
Obiceiul Lolelor din Agnita, atestat în anul 1689, este strâns legat de ritualul înmânării lăzii de breaslă noului staroste. Lolele, personaje mascate şi gălăgioase aveau rolul de a proteja alaiul breslaşilor, dar şi de a alunga iarna grea şi spiritele rele.
Programul Fugii Lolelor:
9.00 Intalnirea lolelor
9.15 Poza de grup
9.30 Parada porneste inspre centrul orasului
10.15 Parada se opreste pentru a prezenta un personaj traditional
10.15-10.30 Parada lolelor se organizeaza pentru spectacol
10.30-11.00 Desfasurarea spectacolului, integral
11.30 -17.30 Lolele incep activitatile pe strazile orasului
18.00 Fuga lolelor se incheie
20.00 Balul lolelor
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 458
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Dragan Cristina
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Hermannstädter
Acum 9 ore
Valentino Versace
Acum 9 ore
John