Premiul Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu din cadrul ediției din acest an a Yokohama Dance Collection EX (2 – 17 februarie) a fost acordat tinerei dansatoare de origine japoneză Nakamura Yo.
Acesta este primul premiu oferit de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) în cadrul unei competiții internaționale. Yokohama Dance Collection EX, cel mai important festival de dans contemporan din Japonia, reprezintă o platformă de promovare unică pentru coregrafi.
Evenimentul este unul anual şi are loc la Red Brick Warehouse, în Yokohama, al doilea cel mai populat oraş din Japonia. Programul din acest an al festivalului a atras 164 de aplicații din cinci țări din Asia şi s-a desfăşurat pe două secțiuni: Competiția I, dedicată coregrafilor profesionişti a căror lucrare a fost deja prezentată publicului şi Competiția II, dedicată tinerilor coregrafi cu vârsta sub 25 de ani, a căror lucrare nu depăşeşte zece minute.
Premiul FITS constă în invitarea unui coregraf pentru a susține un workshop și o reprezentație la Sibiu în 2014 şi îşi propune să contribuie la un dialog cultural important între artiştii români şi japonezi. Acest premiu este oferit unui coregraf din Competiția I cu sprijinul EU Japan Fest Committee și Air France România şi a fost acordat lui Yo Nakamura.
Tânăra dansatoare de 24 de ani şi-a început studiile la Universitatea Waseda din Tokio, iar din 2009 lucrează alături de coregrafii Onodera Shuji şi Kondo Ryohei şi apare, de asemenea, în mai multe producții scurte de televiziune. Mai mult decât atât, marele premiu din acest an al Festivalului din Yokohama a fost acordat tot coregrafei Nakamura Yo, confirmând talentul şi abordarea inovativă a tinerei artiste în piesa „Good Bye”, o lucrare ce îmbină fragmente de dans, teatru şi film.
Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival de artele spectacolului din România și al treilea din Europa ca amploarea și dimensiune. Timp de zece zile peste 2.500 de artiști și producători din toate colțurile lumii prezintă peste 350 de evenimente ce au loc în 60 de locații din Sibiu. Ediția aniversară din acest an va avea loc în perioada 7 – 16 iunie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Festivalul Internațional , Festivalului Internaţional , Japan Fest Committee , Nakamura Yo , Air France România , Red Brick Warehouse , Yo Nakamura , Good Bye , Yokohama Dance Collection , Kondo Ryohei , Onodera Shuji , Premiul Festivalul Internațion , Universitatea Waseda
Vizualizari: 270
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Cornel Sibianul
Acum 7 ore
Ada
Acum 7 ore
Ioan Rotar
Acum 7 ore
Rotar
Acum 8 ore
EVREU