Duminică,
04.12.2022
Parțial Noros
Acum
1°C

"Noul Cod de Procedura Civila este alambicat, in loc sa simplifice problemele le-a complicat"

În luna aprilie a anului 2011 avocatul sibian Dragoș Târșia devenea cunoscut în toată țara, după  ce, Curtea de Justiție a Uniunii Europene decidea în cauza ”Ioan Tatu împotriva Statului Român”, că încasarea taxei auto reprezintă o măsură discriminatorie. Decizia a deschis practic calea pentru zeci de mii de români să-și recupereze taxa auto, foarte multe procese de acest gen fiind încă pe rolurile instanțelor. Interesant este însa faptul că Dragoș Târșia a absolvit inițial Facultatea de Medicină și este medic de profesie. De ce, aflați în rândurile următoare.

 

Reporter: Cel mai mare succes profesional al dumneavoastră îl reprezintă cazul Tatu. Cât de mult v-a ajutat acest proces și cum v-a crescut cota?

Dragoș Târșia: Cu siguranță, până acum, cel mai însemnat succes profesional al meu este cazul Tatu. Din punct de vedere al litigiilor pe contencios administrativ, fără îndoială acest caz a adus o creștere a cotei mele ca avocat, iar numărul cazurilor pe care le reprezint în instanță practic s-a dublat. Un efect adiacent a fost și acela că a trebuit să dau destul de multe interviuri în presă și să apar destul de mult la televizor, ceea ce m-a făcut mai cunoscut în domeniu. Mi s-a întâmplat să fiu recunoscut și la Cluj dar și pe holurile altor instanțe din țară.

 

Rep.: V-au sunat alți avocați de prin țară să vă ceară un sfat, sau să vă felicite?

D. T: Este adevărat, am primit destul de multe reacții. La fel cum este adevărat că am primit și foarte multe telefoane de felicitare, imediat după, dar și telefoane de la colegi care îmi cereau un sfat sau o opinie în spețe similare.

 

Rep.: În ciuda acestui succes, dumneavoastră ați absolvit mai întâi Medicina. De unde până unde?

D. T.: Dorința mea dintotdeauna a fost să fac Facultatea de Drept, dar din cauza mediului familial și social în care m-am dezvoltat, nu era o opțiune tocmai viabilă. Mă refer aici, în special la sfârșitul perioadei comuniste, când este deja de notorietate pervertirea din acea perioadă a anumitor facultăți, dar și a profesiei, în multe cazuri. Prin urmare, am urmat calea arătată de părinții mei și am făcut Medicina. La absolvire însă mi-am urmat visul și am dat admitere la Drept. Consider că era deja un cu totul alt context social și puteam face asta.

 

Rep.: Aveați vreun model sau ce v-a determinat?

D. T.: Nu pot să spun că am avut un model în această profesie pe care să-l urmez, sincer, cred că se datorează dezbaterilor  de la școală, atunci mi-am dat seama că vreau să mă fac avocat. Asta m-a atras pe mine.

 

Rep.: Cât de greu se intra în avocatură în acea perioadă? S-au schimbat lucrurile între timp?

D. T.: Nu pot să spun că gradul de dificultate din acea perioadă era același ca acum. Așa am eu senzația, a fost mai simplu atunci să intru în avocatură. Eu chiar am fost printre prima generație, sau a doua generație, care a susținut examen. Îmi amintesc faptul că am susținut examenul de admitere la Timișoara și a fost destul de dificil, dar mai ușor decât este acum, cred eu, când rigorile Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor sunt ceva mai însemnate.

 

Rep.: Sunteți și consilier în cadrul Baroului Sibiu. Cu ce probleme și dificultăți se confruntă avocații sibieni?

D. T.: Eu sunt membru în consiliul Baroului Sibiu începând cu anul 2012. Cele mai multe probleme pe care le avem în vedere se referă la cele prevăzute de lege, sancțiuni disciplinare, în principiu absolut toata gama de probleme cu care se confruntă cam orice barou din țară. Avem cam aceleași probleme generale, legate de colectarea taxelor, dificultățile în relația cu instanțele și cu parchetele. Scopul nostru este să aducem profesia de avocat acolo unde îi este locul, pe o poziție cel puțin de egalitate față de magistrați. În special în perioada comunistă, discrepanțele între magistrați și avocați au fost foarte mari, atunci avocații erau reduși practic la tăcere. Eu cred că, în acest moment, demnitatea profesiei este pe drumul cel bun și noi facem la Sibiu tot ce ne stă în putință pentru a rămâne pe acest drum. A fi avocat este o demnitate, nu o simplă profesie.

 

Rep.: Una dintre noutățile anului 2013 în justiție o reprezintă intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă. Care este situația la Sibiu cu acest nou cod, ajută el sau încurcă?

D. T.: Ca să mă refer strict la piața avocațială sibiană, pentru că pe aceasta o cunosc în detaliu, Noul Cod de Procedura Civilă nu pot să spun că aduce o rezolvare cu mai mare celeritate a cauzelor, din contră. Părerea mea este că vor apărea întârzieri din ce în ce mai mari. În opinia mea, Noul Cod de Procedura Civilă este un cod alambicat, care în loc sa simplifice problemele le-a complicat. Ca să vă dau doar un scurt exemplu, în materia cazurilor de executare silită, de la o sută și ceva de articole avem 400 și ceva de articole. Eu sper să apară îmbunătățiri, este puțin cam prematur acum să ne dăm cu părerea despre cum va evolua, dar prima impresie nu-mi prea oferă foarte multă încredere. Chiar am un gust amar legat de intrarea în vigoare a noului cod și cred că el nu face altceva decât să complice problemele care putea fi simplificate. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că instanțele de judecată sunt, în general încărcate, și până la soluționarea cauzelor aflate pe rol la intrarea noului Cod se va judeca în paralel, ceea ce presupune o și mai mare încărcătură, atât de ordin fizic cât și psihic, de la judecători până la grefieri și avocați. Repet, în opinia mea, lucrurile puteau fi simplificate dar nu s-a dorit acest lucru.

 

Casetă:

Scurt CV

În 1990 a terminat Liceul ”Gheorghe Lazar”, în anul  1996 absolvit Facultatea de Medicină ”Victor Papilian” din Sibiu, iar patru ani mai târziu a finalizat și cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității ”Lucian Blaga”. Începând cu anul 2003 este membru al Baroului Sibiu, însă deține și funcția de asistent universitar titular la Facultatea de Medicină din Sibiu. În prezent este avocat titular al societății de avocați ”Florescu și Târșia”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Diana

Acum 9 ani

După mai bine de două decenii de la reinstaurarea democraţiei în România forul legislativ a reuşit să adopte un Nou Cod de procedură civilă, eveniment care ar trebui să reprezinte un moment de referinţă în evoluţia dreptului nostru. Sistemele juridice contemporane sunt de o mobilitate extraordinară, astfel că, în mod natural, nici legislaţia procesuală nu poate fi considerată una imuabilă, ea fiind întodeauna perfectibilă, ca orice operă umană. Dar, în acelaşi timp, nu trebuie să ignorăm efectele deosebit de negative pe care le poate determina, adeseori, escaladarea procesului de legiferare, modificările normative intempestive, formale şi inconsecvente, care, din păcate, au culminat cu modificarea repetată a unui cod care nici nu a intrat în vigoare. Nădăjduim însă că noua noastră procedura civilă îşi va păstra tradiţionala caracteristică de a reprezenta cea mai stabilă ramură a sistemului juridic. Un atare deziderat depinde, în mare măsură, de modul de receptare de către practicieni a noilor reglementări în materie. Doctrina ar trebui să se alăture şi ea unor asemenea eforturi şi să contribuie la interpretarea noilor dispoziţii legislative, cu pasiunea şi rigoarea ce trebuie să-i fie caracteristică. Mai multe detalii aici: ***www.beckshop.ro/noul_cod_de_procedura_civila_comentariu_pe_articole-p6130.html
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus