Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Un dans la moda, reclamat ca fiind penal

Membrii trupei Artgotica din Sibiu au fost reclamați la poliție, după ce în clipul postat de ei pe internet erau redate imagini în care imitau un dans ”la modă” – Harlem Shake – tocmai într-un cimitir.

Clipul postat pe YouTube de cei de la Artgotica respectă un scenariu standard  pentru adepții acestui gen de distracție – pe ritmuri electronice, un tânăr ce poartă cască de motociclist se mișcă lasciv. După 15 secunde, când ritmul se schimbă, în cadru apar alte persoane, purtând diferite măști, care execută haotic tot felul de mișcări. Cei de la Artgotica au atras atenția pentru că au ales drept decor un cimitir din Sibiu. Iar ”personajele” care apar după secunda 15 se ridică de pe mormintele din apropiere.

”Sunt deosebit de întristat de această postare și vă cer să luați măsuri cât mai urgente”, este mesajul unui român transmis atât către presă, cât și către Poliția Municipiului Sibiu. Cel care susține că tinerii din videoclipul de aproape un minut și jumătate încalcă legea invocă articolul 319 din Codul penal – profanarea de morminte. ”Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani”, arată articolul invocat.

Radu Ignat, unul din membrii trupei Artgotica, susține că nu au făcut nimic ilegal. ”Noi nu am profanat nimic. Cei care susțin așa ceva au o reacție încuiată. Este un simplu clip, ne-am distrat. Și Michael Jackson a făcut un videoclip cu morți și nimeni nu a vorbit de profanare”, spune Radu Ignat. El susține că imaginile filmate cu ei nu au nicio conotație religioasă, asemeni spectacolelor pe care le realizează ei: dans contemporan, dans medieval, lupte cavalerești, cascadorii și jonglerii cu steaguri.

În cursul nopții, cei de la Artgotica au șters imaginile de pe contul lor de YouTube, dar imaginile au ajuns, totuși, la Serviciul de investigații criminale din cadrul IPJ Sibiu. ”Acum se stabilește locul unde au fost filmate imaginile și, concomitent, este verificat dacă sunt întrunite elementele care constituie infracțiunea prevăzută în Codul penal, la profanarea de morminte”, declară Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Potrivit ei, la Poliția din Sibiu nu a fost depusă nicio sesizare scrisă referitoare la videoclip, polițiștii sesizându-se din oficiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

sIbIaNuL

Acum 12 ani

Din cate cunosc eu Sibiul, cred ca este cimitirul ortodox din Gusterita. Pe aceasta cale, in temeiul art. 221 Cod procedura penala, cer Organelor de urmarire penala sa se sesizeze din OFICIU cand afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune. Pentru savarsirea infractiunii prevazute la art. Art. 321 - Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice: „Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”
Raspunde

cica

Acum 12 ani

\"Și Michael Jackson a făcut un videoclip cu morți\". Dar l-a facut intr-un cimitir \"aranjat\" in studio, dar bugetarul artgotic nu a priceput asta.
Raspunde

T

Acum 12 ani

Daca asa stiu sa se exprime ”tinerii artisti” ai Sibiului, inseamna ca nu sunt decat niste dobitoci teribilisti, fara pic strop de creatie sau orgoliu artistic, care se inscriu cu capul stropit cu alcool in orice flegma care scutura internetul. Iar autorul articolului nu e departe de ei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus