Câteva zeci de sibieni s-au înghesuit marți, în jurul prânzului, să-și ridice pensia de la un operator economic de pe Calea Dumbrăvii.
Majoritatea pensionarilor prezenți nu au respectat nicio măsură de distanțare socială și au explicat necesitatea prezenței lor acolo prin faptul că doreau să-și ia pensia de la bancă pentru că nu au carduri bancare.
”S-au închis băncile, nu ai unde să mergi. Zicea cineva că ar mai fi rămas deschis pe Mihai Viteazu, dar și acolo e la fel”, spune un pensionar supărat.
O parte dintre cei prezenți stăteau la coadă la bancomat. Destul de mulți dintre ei aveau măști de protecție.
”Eu am card, aștept să se elibereze la bancomat. Până atunci mai schimbăm și noi o vorbă, două, că nu putem să stăm așa...”, spune un alt sibian.
Întrebați de ce nu păstrează distanța solicitată de autorități, dar și de ce nu folosesc bancomatele altor bănci, aceștia au ridicat din umeri.
Situația a ajuns rapid la nivelul instituției Prefectului și a Inspectoratului de Poliție al Județului, care au trimis cele mai apropiate echipaje de poliție.
”Cele mai apropiate echipaje de poliție au mers la fața locului, au verificat și au dispus măsurile necesare pentru respectarea distanțării sociale”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
![]()
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazu , Calea Dumbrăvii , Luciana Balteș , App Image , Pentru Sibiu , pensie specială , Luciana Lazăr , stiri sibiu , pensionare , Poliția Comunitară , coada
Vizualizari: 5225
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Stat de drept
Acum 1 oră
Ciobanul
Acum 1 oră
@Asdfasdf
Acum 1 oră
Luca
Acum 1 oră
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??