Duminică,
16.11.2025
Cer Senin
Acum
10°C

"Flight" ruleaza la Arta

Denzel Washington intră în pielea lui Whip Whitaker, un pilot de avion înzestrat şi respectat de către colegi şi superiori, pe care mass-media şi nord-americanii de rând îl percep ca pe un erou naţional după ce reuşeşte să aducă la sol un aparat de zbor atât de serios avariat încât niciun alt aviator nu ar fi fost capabil să îl redreseze.

Salvând vieţile a 98 de pasageri din cei 106 pe care îi transporta avionul deteriorat, Whip îşi câştigă admiraţia tuturor, spitalul în care este internat fiind înconjurat în fiecare zi de cohorte de jurnalişti care vor să îl intervieveze sau să obţină o fotografie cu el. În momentul în care compania aviatică solicită efectuarea unei anchete care să stabilească fără putinţă de tăgadă cauzele producerii accidentului, ies la iveală inclusiv lacunele din conduita profesională a pilotului Whitaker.

Divorţat şi înstrăinat de familie, Whip s-a luptat multă vreme cu demonii alcoolului, iar dacă el nu ar fi consumat substanţe interzise în noaptea ce a precedat acel zbor fatidic, probabil că defecţiunile tehnice ale avionului ar fi fost descoperite şi remediate în timp util. Fiindcă analizele medicale indică prezenţa alcoolului în sânge, Whip Whitaker se trezeşte transformat peste noapte dintr-un erou aclamat într-un om pe care toţi se grăbesc să-l condamne şi care are nevoie de avocat pentru a-şi salva cariera şi pentru a nu fi condamnat la închisoare pe viaţă.

Filmul va rula vineri, sâmbătă si duminică, de la orele 14:00, 16:30. 19:00, 21:30, la cinema Arta. Preţul unui bilet este de 12 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 307

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

cinema

Acum 12 ani

***www.causes.com/actions/1734661-vre-i-cinema-3d-la-sibiu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus