Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
29°C

Uninversitatea Transilvania alansat apelul pentru sustinerea Brasovului - Capitala Regionala

Conducerea Universităţii Transilvania a dat, vineri, publicităţii Apelul instituţiei pentru susţinerea Braşovului drept capitală regională. Rectorul Universităţii Transilvania, prof.dr.ing. Ion Vasile Abrudan, a declarat, într-o conferinţă de presă, că regionalizarea reprezintă faptul istoric şi politic cu cel mai mare impact al ultimilor 20 de ani ”şi considerăm că este obligaţia noastră, ca membri ai comunităţii universitare braşovene, să susţinem municipiul Braşov să devină capitala Regiunii Centru”, informează Agerpres.

Dintre argumente, rectorul Universităţii Transilvania a afirmat că Braşovul este cel mai mare oraş din Regiunea Centru, este singura reşedinţă de judeţ cu peste 200.000 de locuitori din zonă şi dispune de resursele umane susţinerii acestui proiect. Braşovul are cea mai mare şi cea mai bună clasată universitate din Regiunea Centru, este cel mai mare contributor la bugetul de stat din Regiunea Centru, este prin tradiţie un nucleu antreprenorial al României, este cel mai important oraş turistic din zona centru. ”În urmă cu 80 de ani, intelectuali de frunte ai României au adus în discuţie mutarea capitalei României la Braşov. A venit acum rândul altei generaţii să susţină cu fermitate, ca soluţie legitimă, desemnarea Braşovului drept capitală a Regiunii Centru, a mai spus rectorul Univesităţii Transilvania.
Şi deputatul PSD Braşov Ioan Adam a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD, că Braşovul trebuie să fie capitală regională nu numai prin forţa economică demonstrată, dar şi prin poziţia sa în centrul ţării.
Foto: Mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

37 comentarii

alex

Acum 12 ani

degeaba va luptati sibiul va deveni capitala regiunii si johannis guvernator
Raspunde

zorro

Acum 12 ani

NU MAI TRIMITETI BANII LA DECONCENTRATELE DIN BRASOV.INFIINTATI-LE LA SIBIU.NE-AM SATURAT DE HOTII ASTIA CU TROMPETA MARE.
Raspunde

joseph

Acum 12 ani

Asa e, toata tara a carat in spate ani buni fabricile Tractorul, Roman, etc contribuind astfel la bunastarea brasovenilor. Oare Brasovul e in Transilvania???
Raspunde

Dan

Acum 12 ani

Brasovul este cel mai frumos oras din Romania si merita sa fie capitala de regiune. Oameni fara demnitate ca Johannis nu vor primi nimic...
Raspunde

brasovean

Acum 12 ani

sibienii pot sa o ia la cioc cu maiestrie in continuare, au experienta indelungata in domeniu.
Raspunde

MOLDOVEAN

Acum 12 ani

Bai iasovene voi capitala moldovei ce are sula cu prefectura si in ce priveste ca frumusete SIBIUL nu are rivalitate dute husane si lasa comentarile tale de frustat noi nu vrem s-a fim capitala nimanui am fost CAPITALA CULTURI A EUROPEI si asta spune totu la voi frustarea si invidia va dat pe dinafara nu peste mult timp veti fi o localitate de duzina cu toate pomparile de bani publici de toate guvernele sunteti ca un muribund tinut la aparate s-a vazut la festivalu copiilor de gradinita [olimpiada de tineret ] esec total
Raspunde

@4-5

Acum 12 ani

Asta-i clasamentul infaptuit de dan,Mischelin si Forbes sint de alta parere,iar despre demnitate Johannis are prea multa,ce n-are Johannis ai tu dane-tupeu si nesimtire,iar despre luatul la cioc o s-o luati voi cind o sa intrati in lumea reala si n-o sa mai mearga cu furaciunile si sefia,zevzecilor.
Raspunde

un sibian

Acum 12 ani

ziua buna, io mi-s sibian si o iau la cioc.
Raspunde

R. Hoess

Acum 12 ani

Si eu sunt sibian si o iau la cioc din tata in fiu.
Raspunde

sibian getbe Get

Acum 12 ani

eu o iau la cioc non-stop.
Raspunde

K. St.

Acum 12 ani

La noi luatul la cioc este mostenire de familie
Raspunde

Der Primmar

Acum 12 ani

Asa este, luatul la cioc este specific sibian. Sunt mandru ca sunt sibian.
Raspunde

brasovean impartial

Acum 12 ani

bai da\' ce va mai place voua sibienilor s-o luati la cioc !
Raspunde

@8,9,10,11,12,13

Acum 12 ani

Aha am inteles.Sinteti sibieni de import.
Raspunde

iasovean

Acum 12 ani

ba neam de violatori de babe si pedofili s-a va laudati ca o luati la cioc mare rusine s-e vede educatia pe care o aveti luatio in continuare s-a vedeti cind va vom fi sefi cum stati in genunchi si o luati coleectiv la cioc JOHANNIS GUVERNATOR singura sansa moldoveni iresponsabili voi nu va puteti conduce se vede ati adus tara retardatilor voi cind veniti in jud SIBIU trebuie s-a va stergeti pe piciore de glodu pe care il aveti pe opinci frustatilor si libidinosi si era s-a uit COPY - PASTE
Raspunde

Londonez

Acum 12 ani

Noi am invatat la istorie ca Sibiul este orasul ciokistilor.
Raspunde

Vienez adevarat

Acum 12 ani

Toata Austria stie ca Sibiul este plin cu ciochisti
Raspunde

Berlinez pt. Londonez

Acum 12 ani

Noi am invatat ca Sibiul este mama si tata tuturor ciokistilor la Educatie Tehnologica.
Raspunde

Madrilean getbeget

Acum 12 ani

Asa este, Sibiu = oras de ciocarezi.
Raspunde

ONU

Acum 12 ani

Oficial Sibiul este recunoscut ca fiind Capitala Mondiala a Ciokistilor.
Raspunde

@16,17,18,19

Acum 12 ani

Acum nu mai sinteti sibieni de import,va dati londonezi,vienezi,berlinezi,madrileni.Degeaba ma se vede educatia pe care o aveti si zona din care veniti,oricum va dati,retardatilor,impreuna cu seful de la ziarul asta implantat la Sibiu.
Raspunde

@20

Acum 12 ani

Esti din aceeasi categorie cu cei se mai sus
Raspunde

fabrica de diplome

Acum 12 ani

bai handicapatilor parca nu demult erati capitala constructilor de masini asa bune leati facut de au disparut cu desavirsire va mai dati si univ transilvania lasatio moale retardatilor facultatea voastra produce numai diplome daca nu mai faceti masini tot mai produceti ceva diplome care cu timpu se pot transforma in hirtie igienica s-a va stergeti la gura dupa ce o luati la cioc mult succes mai COPY - PASTE
Raspunde

M.R.

Acum 12 ani

Pentru brasoveni : De ce nu ati facut regionalizarea pana acum cat a fost PDL la guvernare? Ati sustinut P.D.L.-ul degeaba? Acum nu mai sunteti pe val si va deranjeaza ca primarul Sibiului a intrat in PNL? Este normal ca acesta sa faca tot posibilul pentru promovarea orasul pe care il conduce. Vreti sa va dea Sibiul pe tava? Fiecare va lupta cu armele sale. Cei de la Brasov cu gura, iar Sibiul cu faptele.
Raspunde

ReMi

Acum 12 ani

La Sibiu sunt deschise 3 CONSULATE la Brasov NIMIC!DE CE?...
Raspunde

@ReMi

Acum 12 ani

Pentru ca brasovenii nu o iau la cioc. In schimb, sibienii o iau la cioc pe saturatelea.
Raspunde

Sorin

Acum 12 ani

abc
Raspunde

Sorin

Acum 12 ani

Chiar nu inteleg cu ce ajuta jignirile de ambele parti? Ce vina au atat sibienii cat si brasovenii de rand ca cei mari isi impart feliile dupa bunul plac? Pana la urma, fie ca va fi Brasovul, fie ca va fi Sibiul capitala regiunii, sa ne fie bine tuturor celor ce apartinem acestei regiuni. Ambele orase au argumente sa fie capitala regionala. Nu m-as mira ca in lupta asta sa castige Alba Iulia. Dar incetati cu jignirile si luptati cu demnitate pentru a deveni ceea ce va doriti.
Raspunde

brrrrrrrrrrrr

Acum 12 ani

doar sibiul trebuie vizitat ...singurul oras cu 3 stele....este ideal pt capitala...3 consulate,camere de comert,aeroport modern....iasovul numai din furaciuni si asupriere timp de 20 de ani sa dezvoltat..ramanetzi cu mticii si soldovenii vostrii...brasov ar trebuii sa faca parte din regiunea buzau,prahova,ploiesti sa neo bele.......sti
Raspunde

marius

Acum 12 ani

vreau sa va zic ca sunteti de un amatorism intelectual iesit din comun....ba ca sibiu e cel mai bun, ba ca brasov....parca suntem la gradinita. dar asta e....aeru e de vina. capitala regiunii va fi viena. restu e gargara...
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

Obsesia brasoveana pentru sexul oral ne explica nivelul lor intelectual.Credeam ca firma de pe Timpa(BRASOV) e o chestie de marketing turistic.Constat ca de fapt tipii nu stiu pe ce lume traiesc!(Ati observat si masini ci XX-YY-BMW:au acelasi sindrom!)
Raspunde

Dany

Acum 12 ani

Sibiu capitala de regiune pt ca este cel mai frumos oras al romaniei
Raspunde

realist

Acum 12 ani

Chiar nu ma incinta ca Brasovu sa fie in aceeasi regiune cu Sibiul.Ar atirna ca o piatra de moara de gitul Sibiului.Asta-i un oras umflat de comunisti pe bani publici incapabil sa mearga pe propriile picioare.
Raspunde

Sibianul

Acum 12 ani

Sibiu capitala regionala,este cel mai dezvoltat judet din tara
Raspunde

ReMi

Acum 12 ani

Brasov = BRASOAVE
Raspunde

@ ReMi

Acum 12 ani

Ti-a dat ma-ta cu pick-up-ul in cap de te tot repeti atata sau ai impresia ca ai spus cine stie ce chestie de duh?
Raspunde

ReMi

Acum 12 ani

Splendid o morfolesc sub limba, pret mic, cer si ofer seriozitate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus