Drumuri și Poduri SA, firma de construcții de drumuri deținută de Consiliul Județean și aflată la un pas de privatizare în urmă cu puțini ani, este pusă la treabă de noua conducere județeană: directorul societății a fost schimbat, iar firmei îi vor fi încredințate mult mai multe lucrări publice, pe modelul aplicat în municipiul Sibiu, cu Drumuri și Prestări Construcții.
Încă de la anunțarea programului de investiții în drumurile județene și comunale din acest an, președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, declara că are în vedere ca Drumuri și Poduri să fie societatea de construcții care să fie contractată pentru noile proiecte. După două termene acordate fostei conduceri pentru a crea un plan managerial viabil, rezultatul nu a fost cel dorit. Mircea Vălean a fost înlocuit din postul de director general al SC DP SA, în locul lui fiind promovat Nicolae Muntean, cel care, până acum, conducea Serviciul de administrare drumuri și poduri din cadrul CJ Sibiu.
Pregătiri de lucru: licitațiile
Că celor de la Drumuri și Poduri ”li se va da de lucru” o arată și procedurile de achiziție publică lansate în ultimele zile de către societate: 3.500 de tone de piatră spartă, 1100 de tone de filer de calcar, 4.100 de tone de nisip, 4.300 de tone de diferite cribluri și 2.300 de tone de bitum. Până în acest an, singurele achiziții pentru care societatea organiza proceduri publice erau cele pentru combustibili. Acum, valoarea bunurilor pe care Drumuri și Poduri le va achiziționa în vederea proiectelor de anul acesta este estimată la peste 7,3 milioane de lei, fără TVA. Cea mai mare valoare este estimată în cadrul licitației pentru bitumul rutier D70/100: 6,21 milioane de lei, exclusiv TVA.
Investițiile în drumurile județene și comunale anunțate pentru acest an de către conducerea CJ Sibiu sunt de aproximativ șapte milioane de euro.
Plombări și deszăpeziri
Ultimul raport asupra activității Drumuri și Poduri SA a fost făcut public în primăvara anului trecut, cu referire la anul 2011. Potrivit acestui document, din producția estimată la aproape 20 de milioane de lei a societății, așternerea de covoare bituminoase a adus venituri de 5,9 milioane de lei. Restul până la aproape 20 de milioane de lei a provenit din plombări, întreținere de drumuri pe timp de iarnă, curățirea șanțurilor și întreținerea drumurilor pietruite. Principalul client al societății a fost Consiliul Județean, restul clienților (lucrări de patru milioane de lei) fiind în principal micile primării din județ. Cu prețuri, în unele cazuri, mult peste media celor oferite de firmele private, SC Drumuri și Poduri SA nu a fost niciodată o firmă competitivă pe piața lucrărilor scoase la licitație.
Urma privatizarea
La începutul lui 2010, un studiu realizat de Icertrans asupra activității Drumuri și Poduri SA recomanda privatizarea societății din 2015, an până în care activitatea de întreținere și modernizare a drumurilor județene să îi fie, în continuare, concesionată. Cu toate acestea, în aceeași lună în care a fost făcut public studiul, plenul CJ Sibiu a decis concesionarea activității de întreținere a drumurilor județene pe o perioadă mai mare, respectiv de șapte ani, în loc de cinci cât era propus.
În 2011, cifra de afaceri a DP SA a fost de 24,2 milioane de lei, raportată la un profit de 1,3 milioane de lei și un număr mediu de 184 de angajați. Comparativ, SC DPC SA, al cărei unic acționar este Consiliul Local Sibiu, a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 52 de milioane de lei, un profit de 0,3 milioane de lei și un număr mediu de 330 de angajați. Potrivit unui top realizat de Turnul Sfatului în 2011, SC DPC SA era a cincea firmă de construcții de drumuri din județul Sibiu, pe baza cifrei de afaceri realizată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Cindrea , Mircea Văleanu , Turnul Sfatului , Nicolae Muntean , Consiliul Local Sibiu , Consiliul Județean , Prestări Construcții
Vizualizari: 859
Ultimele comentarii
Acum 39 minute
Ron
Acum 1 oră
Mariana Deacu
Acum 1 oră
BittDanman
Acum 1 oră
Gheo Poplaceanul
Acum 1 oră
Gheo Poplaceanul