Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

Medicina, in operatie

O lună de zile. 150 de șpăgi. Să presupunem o medie de 100 de lei și ne rezulta 150 de milioane de lei vechi. Din șpăgi. Într-o lună de zile.
Să aplicăm același sistem de venit și lunilor anterioare, căci mă îndoiesc serios că „medicul” cu pricina a luat șpagă doar în ianuarie, care e o lună mai grea pentru toată lumea. Omul câștigă peste un miliard pe an din această activitate subterană. Iar suta de lei pusă în ecuație e o sumă pur teoretică. „Nu știi că la doctor nu se vine cu mâna goală? -dr, Ienea, în 13.09.12 am dat 100 euro că să nu taie pensia. Am parapareza spastica, tahicardie și leucemie. Merită pedeapsa maximă. În 2011 a spus că dacă nu apare ceva spectaculos, nu mai am pensie”, scrie pe site-ul ziarului una dintre potențialele victime ale „doctorului” Ienea.
Îmi e greu să îi spun medic sau doctor. Pentru că nu e. Știu că în ziua de astăzi jurămintele sunt ceva derizoriu și sunt mai degrabă un motiv de glumă și de miștocăreală. Dar jurământul depus de fiecare medic ar trebui să însemne ceva. Nu jură în fața divinității, în fața poporului sau în fața colegilor de breaslă. Jură pentru propria lor conștiință, pentru sufletul lor jură. Și jură că vor face tot ceea ce le stă în putință ca să își sprijine pacienții. Să le aline suferințele, să le salveze viața. Hipocrate n-a băgat niciun aliniat în jurământul său, care să legifereze șpaga. N-a spus nimic nici despre condiționarea actului medical. Le-a lăsat urmașilor un fel de cod moral pe care ei, acum, nu mai știu cum să îl ocolească și să îl încalce. Sigur, nu toți medicii sunt Ienea. Dar tot mai mulți îi calcă pe urme. Procentul sper că încă e nesemnificativ. Refuz să cred că șpaga e omniprezentă în sistemul medical. Dar, în același timp, nu văd nicio revoltă din partea sistemului. Nu văd medici marginalizați de proprii colegi, decizii drastice ale Colegiului Medicilor. Odioaselor figuri de genul „doctorului” Ienea li se închid ochii în loc să fie extirpate ca un organ nefuncțional.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 386

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

5 comentarii

unu\'

Acum 12 ani

Badea Gheorghe merge la doctor cu o sarsana plina cu bunatati. Intra in cabinet, o desface si-l imbie pe acesta: - Da serviti domn doctor, is bune, is bio, is ecologice! Si numai ce nu-i pune pe birou carnati, caltabosi, jumeri, slana, branza - Pai bine ma Gheorghita, cum sa le iau pe toate astea fara bani ? - Nici-o problema, zice Gheorghe scotand portofelul din buzunar, am adus si bani!
Raspunde

altu\'

Acum 12 ani

Carabulea vorbeste cu Klaun Ciolhanis: - Am la firma un Mercedes nou, de care nimeni nu se foloseste, ma gandeam sa vi-l fac cadou. - Nu, nici intr-un caz!!!... Eu, ca primar, nu pot primi asa cadouri scumpe. - In cazul acesta, as putea sa vi-l vand cu 100 de euro. - Eeee.. atunci as vrea sa cumpar doua.
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

Trei amici, evident români, erau într-o barcă şi dădeau la peşte când deodată un înger vindecător apare lângă ei. Ăştia, înmărmuriţi, după ce le revine glasul încep să îi ceară: - Eu am o durere mare de spate de câţiva ani, nu pot să scap de ea... Îngerul îi atinge spatele şi e vindecat! - Eu trebuie să port ochelari toată viaţa, că nu văd bine, şi aş vrea să văd şi eu clar lucrurile care mă înconjoară... Îngerul îi ia ochelarii, îi aruncă în apă şi ochii i se vindecă, vede perfect.. Se uită îngerul şi la al treilea... - Pe mine să nu mă atingi!!! Io primesc pensie de boală...
Raspunde

vâlcean

Acum 12 ani

badea gheorghe, doctorul , carabulea, iohannis, cei trei = sibieni tipici .
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

@4:Iar te-ai ratacit in vre-un sens giratoriu,boala??Iesi iute ca la Gospodarul au venit pari noi,ieftini ca braga!Cu bolentin de Valcea,la pret de o pereche iti faci 2 buzi,noi-noute!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus