Dacă anul trecut, E On Gaz Distribuție a schimbat rețele și branșamente cu o lungime totală de 37 de km în municipiul Sibiu, anul acesta investițiile anunțate de compania cu sediul central la Târgu Mureș se vor întinde pe 50 de km. Cei de la E.On susțin că planul lor de investiții, care va afecta cel puțin 20 de noi străzi, a fost agreat de conducerea Primăriei Sibiu. Anul trecut, împotriva celor de la E.On Gaz Distribuție s-au ridicat mai multe voci, inclusiv oficiale, care au arătat că cei de la E.On sparg asfaltul proaspăt turnat din cauza lipsei de corelare a investițiilor cu cele ale administrației locale.
Lista străzilor
Valoarea investițiilor crește anul acesta, arată reprezentanții companiei E.On, de la 13,5 milioane de lei, la 14 milioane, în municipiul Sibiu. ”În prima jumătate a lunii martie a acestui an va fi demarată modernizarea reţelei de gaz pe mai multe străzi din municipiul Sibiu, respectiv Vasile Pârvan, Strungului, Principatele Unite, Niţă Octavian, Mălinului şi Strugurilor”, se arată în comunicatul E.On Gaz Distribuție. În lunile următoare, după ”parcurgerea etapelor legale”, distribuitorii de gaze naturale mai anunță lucrări pe alte cel puțin 14 străzi: Ştrandului, Maramureşului, Litovoi, Râului, P-ţa Cibin, Malului, A. Iulia (Dealului - Malului), Tg. Vinului, Tg. Peştelui, Hegel, Fraţii Gracchi şi Eftimie Murgu.
Înțelegerea cu Primăria
”Programul de investiţii a fost agreat cu autorităţile locale, fiind considerate prioritare lucrările de înlocuire a conductelor pe străzile unde sunt programate a se desfăşura şi investiţii ale municipalităţii”, dau asigurări reprezentanții E.On. În trecut, inclusiv primarul Sibiului și-a arătat în mod public nemulțumirea referitoare la modul de colaborare cu cei de la E.On, în ceea ce privește corelarea lucrărilor.
Alți 30 de km de rețea în județ
În afara investițiilor din municipiul Sibiu, alte aproximativ 11 milioane de lei vor mai costa lucrările programate în alte localități ale județului Sibiu. Mediaş, Cisnădie, Slimnic, Şmig, Richiş, Bârghiş, Coveş și Şeica Mică sunt printre localitățile nominalizate de E.On, alături de Roșia și Nucet.
- ”E.ON Gaz Distribuţie înţelege că unele etapele ale procesului de modernizare a sistemului pot provoca un anume disconfort pentru cetăţeni, dar subliniază faptul că obiectivul principal al acestor lucrări este de a asigura, pe termen lung, creşterea siguranţei în alimentarea cu gaze naturale şi servicii de distribuţie calitativ superioare pentru consumatori. Totodată, compania mulţumeşte cetăţenilor şi autorităţilor pentru înţelegere şi suport privind implementarea investiţiilor”, comunicatul de presă E.On
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Târgu Mureș , Şeica Mică , Vasile Pârvan , On Gaz Distribuție , Primăriei Sibiu , Principatele Unite , Fraţii Gracchi , Maior Niţă Octavian , Eftimie Murgu
Vizualizari: 354
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ban Cher
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)