Gospodăria din Șeica Mică din cadrul Muzeului Astra a fost vineri, 20 septembrie, gazda evenimentului care a marcat încheierea proiectului „Educăm prin patrimoniu”. În cadrul proiectului aproximativ 40 de copiii au participat la ateliere de confecționare a unor obiecte tradiționale din materiale naturale, au mers excursii tematice în localitățile Axente Sever, Soroștin, Micăsasa și Țapu și au experimentat ateliere gastronomice, șezători și cursuri de arheologie.
La eveniment a participat echipa de implementare a proiectului, alături de Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra, Raluca Turcan, Ministrul Culturii, Marius Emil Urian, primarul din Șeica Mică, dar și Tătar Constantin Marcel, directorul Școlii Gimnaziale Șeica Mică.
„Aceasta este gospodăria voastră în cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Am reușit să vă arătăm vouă, generației tinere, că ce aveți în Șeica Mică, este ceea ce vă reprezintă și reprezintă ce au însemnat bunicii voștri, părinții voștri și ce va trebui să însemnați voi pentru viitor. Să știți că oricând ușa muzeului este deschisă, noi avem o regulă nescrisă în Muzeul Astra și anume orice comunitate care are un monument etnografic în muzeul nostru are intrarea gratuită. Este moștenirea voastră de care trebuie să aveți grijă că voi trebuie să o lăsați mai departe celor care vin. Fără acest sprijin constant din partea Ministerului Culturii prin proiectele demarate și mai ales noua misiune de a educa prin patrimoniu, generată de doamna ministru a culturii, doamna Raluca Turcan”, a spus Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra.
Educație prin promovarea patrimoniului și a valorilor locale
Pe parcursul ultimelor 15 luni, Asociația "Centrul Memorial dr. Gheorghe Telea-Bologa", sprijinită de Muzeul ASTRA Sibiu și Primăria Șeica Mică au organizat o serie de activități menite a contribui la educația copiilor din localitatea Șeica Mică (jud. Sibiu) dar și de a promova istoria, patrimoniul și tradițiile locale.
„Vă place că aveți o casă care este a comunității din care voi veniți? Cred că este un lucru extraordinar de valoros pe care să-l țineți minte, când vă întoarceți acasă, în Șeica Mică, să le spuneți și altor copii, să le spuneți și părinților că aici în muzeul există o casă unde puteți veni oricând să vă bucurați de aer, de exponate, să vă adunați gândurile și să vă liniștiți.
Nu toți copiii au posibilitatea sau au avut ocazia să ajungă la un muzeu, când m-am gândit la proiectul acesta am avut două lucruri în cap. În primul rând, să faceți niște activități care să vă apropie de viața unor oameni care fac lucrul acesta tinzând spre perfecțiune, cum sunt artiștii, să încercați și voi să fiți mici artiști în zilele în care participați în proiect. În al doilea rând ne-am dorit să vă apropiați cu sufletul de o instituție de cultură cum este muzeul. Dacă voi ați rămas cu aceste două lucruri, dragostea de a înțelege, picta, de a desena, de a vorbi despre obiective culturale și de a iubi un muzeu din Sibiu cred că am atins obiectivul acestui proiect”, a spus Raluca Turcan, Ministrul Culturii.
„Mă bucur că am putut face parte din acest proiect”
Primarul din Șeica Mică spune că, după rezultatele acestui proiect, primăria își dorește să mai urmeze astfel de inițiative.
„Am fost cu acest proiect pentru voi în primul rând, ca să ieșiți din Șeica Mică, să ieșiți din Șeica Mică, să fiți recunoscuți și voi și să fim cunoscuți prin voi. Mă bucur că am putut face parte din acest proiect împreună cu școala cu care am demarat și vom mai demara alte proiecte în sprijinul vostru. Rezultatele voastre au fost destul de bune la învățătură și vă doresc succes și să ne implicăm în cât mai multe proiecte”, a spus acesta.
„Apreciem oportunitatea pe care au avut-o elevii școlii gimnaziale Șeica Mică de a participa la acest proiect extrem de util și inovator în același timp în relația dintre educație și cultură atât de intrinsecă. Copiii au experimentat o gamă variată de activități, de la vizite tematice, excursii în localitățile vecine, de la întâlniri cu reprezentanți ai mediului cultural până la ateliere meșteșugărești, ateliere cultural-educative, gastronomice”, a spus și directorul școlii gimnaziale Șeica Mică.
Evenimentul s-a încheiat cu o expoziție cu lucrări ale copiilor și cu degustarea preparatelor tradiționale din localitatea Șeica Mică, preparate de localnici.
Despre proiect
Educăm prin patrimoniu este un proiect cultural finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Investiția I5-1: Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural. Coordonator de reforme și investiții: Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului. Agenția de Implementare: Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul își propune să dea un imbold cultural și educațional unei comunități aflate în apropierea drumului care leagă Sibiul de Mediaș, într-o zonă viticolă cu o istorie bogată și tradiții străvechi. Un alt obiectiv este acela de a redescoperi împreună cu comunitatea resursele existente și direcțiile de dezvoltare, după implementarea proiectului. Educarea pentru cunoașterea valorilor comunitare, multiculturalismul atât de specific comunei Șeica Mică, metamorfozei secolului XXI, sunt elemente cheie în generarea de oportunități pentru comunitate. Totodată, scopul proiectului este facilitarea copiilor din zonă la mediul cultural, colaborarea și integrarea interetnică, precum și promovarea valorilor tradiționale. Este important ca elevii din mediul rural să dispună de instrumente de cunoaștere moderne, adaptate vremurilor noastre, prin intermediul cărora să învețe dar și să-și dezvolte cunoștințe și aptitudini care să le permită o mai bună cunoaștere a mediului extraordinar din care provin. Prin intermediul unor ateliere interactive, copiii vor putea dobândi noi informații folosindu-se activități de descoperire prin joacă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1451
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cornel Sibianul
Acum 1 oră
Ada
Acum 1 oră
Ioan Rotar
Acum 1 oră
Rotar
Acum 3 ore
EVREU