Am coborât cu barca pe Cibin din Sibiu până la Tălmaciu: aventură, fascinație și revoltă

Inițial aveam de gând să coborâm până la vărsarea Cibinului în Olt, de unde să ne întoarcem cu trenul de prânz din gara Podu Olt. Însă după aproape opt ore petrecute vâslind pe un Cibin uimitor de sălbatic, am decis să punem punct unei aventuri în care am fost purtați printr-o liniște spartă doar de clipocitul apei pe sub tuneluri de vegetație ori de stolurile de rațe sălbatice care ne-au petrecut de-a lungul întregului traseu de vreo 25 de km. Revolta a venit de la modul în care locuitorii de pe malurile Cibinului înțeleg să-și bată joc de acest fermecător curs de apă.

Ideea a apărut de când Primăria Sibiu a deschis accesul – prin amenajarea pistelor de biciclete – pe malurile râului care traversează orașul și s-a înfipt bine în minte după ce am văzut imagini cu ieșirile matinale ale lui Alexandru Nicoară, un tânăr sportiv pasionat de natură din Micăsasa, pe luciurile de apă ale Târnavei Mari. Doar că Cibinul n-are debitul Târnavei, iar acesta ne-a fost un prim impediment în găsirea unui mijloc de deplasare. Din teama de a nu rupe aripioarele de sub plăci sau caiace, centrele de închiriat din zona Sibiului ne-au cam refuzat cererile. Cu ajutorul prietenilor de la Decathlon Sibiu am primit, însă, un caiac numai potrivit pentru o astfel de ieșire: gonflabil, care putea fi transportat într-un rucsac pentru întoarcerea cu trenul, cu vâsle demontabile și o pompă extrem de ușoară raportat la dimensiuni.

Mal cu numeroase cuiburi de prigorii, pe Cibin. Sursa foto: Turnul Sfatului

Ne-am propus să plecăm din Sibiu imediat după răsăritul soarelui din zona podului circular construit la confluența Cibinului cu pârâul Rosbach. Asta și din speranța că apele pârâului vor contribui la un nivel mai crescut al Cibinului. Până să lansăm caiacul la apă ne-a luat un pic mai mult decât am crezut, astfel că am început să vâslim de pe la 07:30, cu gândul de a parcurge cei aproximativ 30 de km (atât am măsurat pe Google Earth) până la vărsarea în Olt astfel încât să apucăm să ne întoarcem la Sibiu cu trenul programat la 12:20.

O excursie cu barca pe Cibin vă va purta prin locuri cât se poate de sălbatice. Sursa foto: Turnul Sfatului

A vâsli pe Cibinul din intravilanul orașului a fost, însă, un pic mai dificil decât am bănuit. Am coborât din barcă de mai bine de cinci ori din cauza nivelului scăzut al apei, ceva timp ne-a luat și până am învățat (dar n-am reușit nici la final să stăpânim secretul) să ne sincronizăm vâslitul pe un caiac fără aripioare de ghidaj dedesubt, astfel că abia pe la nouă fără un sfert treceam pe sub podul drumului care duce din Sibiu către Agnita. Punctul acesta este relevant deoarece de acolo începe, practic, Cibinul fermecător: e frumos să vâslești, de exemplu, și pe porțiunea din dreptul străzii Podului din cartierul Gușterița, malurile sunt curate, vegetație este din plin, dar abia după ce ieși din intravilan îți dai seama cât de gălăgios este, de fapt, orașul. 

În câțiva zeci de metri de la ieșirea din Sibiu, experiența s-a schimbat radical: Cibinul curge sinuos printre maluri înverzite și chiar dacă apa nu este adâncă (în toată expediția am întâlnit relativ puține locuri în care apa să treacă de genunchi), vâslitul în tihnă pe sub tunelurile verzi formate de sălcii foșnitoare este o relaxare dintr-un registru necunoscut până atunci mie.

Mai ales în zona Sibiului au fost mai multe locuri în care apa era prea mică pentru a putea înainta din barcă. Sursa foto: Turnul Sfatului

Am văzut păsări despre care îmi părea rău că habar n-am ce hram poartă, am inspirat adânc aer răcoros, ne-am bucurat de un traseu pe care Cibinul te poartă cu o viteză medie de sub cinci km pe oră.

După două ore pluteam prin dreptul Bungardului, de unde ne-a mai luat vreo două ore de vâslit până să trecem de Mohu. De aici nu a mai trecut un ceas și am ajuns la Veștem, iar până să găsim o ieșire pe malurile din Tălmaciu, au mai trecut alte aproape două ore. 

Aici încă eram în intravilanul municipiului Sibiu

Cea mai frumoasă porțiune

„Greșeala” noastră a fost că am pornit cu scopul de a ajunge până la vărsarea în Olt cel târziu la prânz și, prin urmare, am dat la vâsle mai mereu, fără să ne dăm timpul suficient pentru a ne bucura în tihnă, în curgerea firească a apei, de peisajele sălbatice ale Cibinului.

Pe care le-am apreciat ca fiind cele mai faine mai ales în până la confluența cu Sevișul, adică până la vreo zece kilometri de la punctul de pornire. Și asta deoarece aici se golesc și apele reziduale după ce au fost tratate în stația de epurare de la Mohu. În zona respectivă apa emană un miros de detergent, Sevișul aduce cu el „clăbuci”, iar cale de câteva zeci de metri în aer plutește și o duhoare de dejecții. Practic, n-ai cum să nu-ți rămână întipărite în minte senzațiile astea de aici încolo.

Imagini și montaj de Bogdan Brylynski

Dar până la această confluență cu Sevișul, Cibinul ne-a scos în cale ceea ce avea mai bun, determinându-ne să apreciem că porțiunea aceasta este cea mai fascinantă pentru vâslitul de agrement, din tot traseul nostru de 25 de km: maluri joase, încărcate de vegetație doldora de flori al căror miros se combină cu cel de apă curgătoare, tuneluri de umbră groasă, maluri susținute de rădăcini de sălcii, prundișuri moi care te îndeamnă la popas, râpe pleșuve găurite de cuiburile prigoriilor și un curs de apă lin în care vâslești ocolind trunchiuri și crengi de sălcii. Chiar imediat după Bungard, apa curge atât de sinuos pe o porțiune de câțiva kilometri încât sentimentul dat de sălbăticia locurilor este dublat de aventura pe care o generează vâslitul prin tot felul de coturi ale apei curgătoare.

Locurile în care apa este prea mică și a trebuit să coborâm din barcă au fost foarte puține, iar cotul de dinainte de Bungard – unde o salcie căzută blochează cursul de apă și te obligă să cari barca pe mal pentru a ocoli stăvilarul astfel format – face parte din aventură. De altfel, locul acesta a fost singurul în care am fost nevoiți să cărăm barca pe mal în toată tura noastră.

Singurul loc unde am fost nevoiți să urcăm barca pe mal pentru a ocoli stăvilarul creat de o salcie doborâtă. Sursa foto: Turnul Sfatului

Pe tot parcursul traseului am întâlnit multe stoluri cu zeci de rațe sălbatice, care ne petreceau în față preț de minute bune, pentru a-și lua într-un final zborul creând peisaje de pus în ramă. 

Chiar și numai imaginile de mai jos sunt suficiente pentru a ilustra fascinația pe care ți-o poate crea o astfel de tură:

Revolta

A fost o surpriză plăcută să vedem un Cibin cu maluri și ape curate, lipsite de gunoaie, pe toată porțiunea străbătută în intravilanul Sibiului. Chiar dacă am găsit aruncată în apă o trotinetă electrică de cum am trecut pe sub podul din Gușterița, în rest râul ni s-a părut că primește respectul cuvenit din partea sibienilor.

Asta până când ne apropiam de câte o localitate. Poate mai puțin în Bundard, dar în Mohu și mai ales în Veștem trăiesc oameni care n-au nici cea mai mică decență în raport cu râul Cibin. De la un imens tobogan de plastic aplecat într-o rână pe un mal din Veștem, la cuve de mașini de spălat haine, tot feluri resturi din agricultură, hoituri de câini (am văzut două aruncate în apă), eternele anvelope de mașini și maluri încărcate de deșeuri din gospodării și din construcții, Cibinul este tratat ca o veritabilă groapă de gunoi.

Din loc în loc, malurile Cibinului sunt încărcate de deșeuri din construcții. Sursa foto: Turnul Sfatului

Locuitorii de pe malul satului Veștem sunt cei mai agresivi din punctul acesta de vedere: practic nu cred că am trecut pe lângă vreo gospodărie cu deschidere la râu de unde să nu fi văzut aruncate pe mal și în apă tot felul de gunoaie. Tone de gunoaie în fiecare loc. Nici în Tălmaciu comunitatea nu dovedește respectul cuvenit: sub vegetația densă de pe maluri sunt numeroase zone în care oamenii au aruncat mai ales deșeuri din construcții. Toate astea sunt dublate de plasticul turnat în tot felul de forme, adus la vale de ape și adunat în locurile unde sălciile mătură luciul.

În Veștem găsești cea mai mare mizerie: din fiecare gospodărie cu ieșire la râu sunt aruncate tone de gunoaie. Sursa foto: Turnul Sfatului

Chiar dacă astfel de peisaje care ar trebui să genereze revoltă și în rândul localnicilor nu sunt omniprezente, amploarea celor existente umbrește experiența fascinantă pe care ți-o dă Cibinul când te poartă pe apele sale la vale.

Chestiuni tehnice

Între podul circular din Sibiu și intrarea în Tălmaciu pe Cibin am parcurs 25 de km. Am avut o viteză medie de vreo patru km pe oră: am vâslit vreme de șase ore, iar cu tot cu opriri (cum ar fi cea pentru un prânz târziu la umbra de la malul apei) aventura s-a întins pe parcursul a șapte ore și 50 de minute. 

Chiar dacă planul de a ne întoarce cu trenul din Turnu Roșu n-am mai reușit să-l ducem la îndeplinire (ne-ar fi fost necesară aproape toată lumina zilei pentru a savura în tihnă traseul până la confluența cu Oltul), vâslitul pe Cibin poate fi făcut fără prea mult bătaie de cap din punct de vedere logistic: cu puțină planificare, cei care vor dori să descopere fascinantele locuri se pot întoarce cu trenul la Sibiu fie din Veștem, fie din Tălmaciu sau Turnu Roșu.

Sunt mai multe porțiuni unde trebuie să te apleci pentru a putea trece pe sub ramurile sălciilor. Sursa foto: Turnul Sfatului

Caiacul celor de la Decathlon (pe care îl puteți găsi aici) s-a dovedit a fi foarte stabil, astfel încât chiar și la final, când dintr-o greșeală ne-am proptit cu lateralul într-o creangă pe o porțiune cu repeguș, doar noi am fost cei care ne-am răsturnat în apă, nu și lucrurile din barcă.

În ciuda unor avertismente prealabile, nicăieri nu ni s-a părut că am fi fost în cel mai mic pericol: sunt extrem de puține (două – trei) locurile în care apa curge ceva mai repede, dar niciunde în aceste locuri nu ai motive de îngrijorare, oricât de începător ai fi în ale vâslitului (cum am fost eu, cel puțin). 

Am avut cu noi și vestă de salvare, dar n-a fost nicicând cazul să o purtăm: Cibinul nu e deloc periculos pentru cei care vor să vâslească pe el, cel puțin nu în momentele când acesta este umflat de ploi ori de deversările din barajul de la Gura Râului. O alegere bună este să aveți în picioare și papuci de apă: totuși, locurile în care veți fi nevoiți să coborâți din caiac din cauza nivelului scăzut al apei sunt destul de multe, iar o pereche de papuci ajută să treci mult mai comod peste astfel de zone.

Cei 25 de km i-am parcurs în șase ore de vâslit. Sursa foto: Turnul Sfatului

Pentru cei care nu se simt confortabil trezindu-se cu păianjeni în cap, pânze de păianjeni pe față ori câte o urechelniță căzută pe umeri ori mâini, vâslitul pe Cibin nu l-am recomanda: practic, nu prea ai cum să găsești porțiuni în care să nu trebuiască să te apleci și strecori printre tot felul de crengi și trunchiuri cărate de apă.

Chiar dacă Sibiul era toropit de o vreme caniculară, aventura noastră pe Cibin a fost răcoroasă: cel puțin 60% din traseu te poartă prin zone umbrite, iar chiar și acolo unde malurile sunt golașe, apa curgătoare „emană” suficientă răcoare încât să nu simți vipia care coboară din cer.

Pentru noi – ca începători în ale vâslitului – tura nu a fost una care să presupună un efort fizic deosebit. După aproape opt ore petrecute pe Cibin, simțeam o toropeală plăcută în tot corpul. Și abia după ce am terminat tura am aflat că – pentru râuri – există niște aripioare mai mici și mai robuste, care ne-ar fi redus din momentele în care, în lipsa unor astfel de elemente, caiacul în care ne aflam nu prea plutea în direcția în care trăgeam serios la vâsle.

Fascinația

Deși am petrecut aproape opt ore pe traseul de 25 de km, timpul s-a scurs într-un mod atât de agreabil încât, dacă soarele nu și-ar fi modificat poziția pe cer, n-am fi zis că au trecut mai mult de trei ore.

Au fost multe momentele în care, deși eram doi în barcă, n-am schimbat nicio vorbă: peisajele pe care le primești în cadou după câte un cot ori de sub câte o salcă îți inundă cu atâta bucurie mintea, încât cuvintele sunt neputincioase.