Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Noua mină de magneziu de la Rășinari: 250 mil. euro, 150 locuri de muncă, pe 20 de ani. ”Cea mai mare investiție privată din județul Sibiu, în ultimii 35 de ani”

Ștefan Dobre
0
Foto: Turnulsfatului.ro
Foto: Turnulsfatului.ro

Managementul companiei MPI Magnesium a organizat joi după-masă o conferință de presă la Sibiu, în care a făcut publice detaliile viitoarei mine de magneziu de la Rășinari. Mina va presupune investiții totale estimate la 250 milioane de euro, întinse pe perioada a 20 de ani, precum și angajarea a 150 de oameni ”plătiți cu salarii de nivel european”.

Publicitate
Publicitate

MPI Magnesium lucrează la proiectul noii mine de mai bine de opt ani, fiind realizate studii și foraje, iar în prezent s-au parcurs toate etapele legale și procedurale la nivel național și european. În plus, în contextul crizei energetice de la nivel mondial, proiectul are susținere la nivel european, o parte de co-finanțare fiind bani de la Bruxelles.

conferinta de presa magneziu

Transparență totală

Conducerea companiei a ținut să organizeze o conferință de presă la Sibiu pentru a demonstra deschidere completă și pentru răspunde oricărei întrebări. Scopul este de a elimina eventuale teorii ale conspirației sau neînțelegeri de ordin ecologic.

Concret, mina de mangeziu va fi deschisă la aproximativ doi kilometri de Rășinari, în zona cunoscută sub numele de Valea Dobrei. Exploatarea în sine va avea aproximativ 350 de metri lungime și cam tot atâția lățime, fiind considerată una de dimensiuni reduse, cu impact minim. În prezent aici este o pășune.

traseu magneziu

De pe Valea Dobrei minereul va fi transportat pe cablu, cu ajutorul unui funicular nou, modern, până pe Valea Ștezii, în apropierea stadionului comunal. Aici a existat deja în trecut o carieră de piatră. În acest spațiu minereul va fi preluat de camioane electrice de ultimă generație, marca Mercedes. Ele vor duce roca în Săliște, utilizând parțial drumul județean dintre Rășinari și Gura Râului, precum și drumul național dintre Orlat și Săliște. Camioanele nu vor intra în localități, ci vor ocoli pe drumuri de exploatare existente sau nou create.

Planuri pe termen lung

În Săliște, în zona industrială, va fi creată o Uzină Hidrometalurgică, unde efectiv va fi extras magneziul, în diferite forme. Ulterior, pe măsură ce proiectul avansează, aici va fi creat un parc fotovoltaic pentru autosusținere energetică și o fabrică de prelucrare, scopul fiind prelucrarea avansată a magneziului în vederea utilizării în scop industrial. În acest moment Europa importă în proporție covârșitoare magneziul din China, cererea fiind uriașă, iar proiectul unei astfel de mine este văzut ca unul strategic, de importanță europeană.

”Sunt puține astfel de proiecte miniere care se pot lăuda cu transport pe cablu sută la sută electric. Camioanele pe care le vom folosi sunt, de asemenea, electrice, vor fi acoperite și nu vor crea praf sau poluare fonică. Vom monitoriza permanent starea drumurilor. Ne dorim să formăm profesional tineri din Rășinari și din județul Sibiu, iar locurile de muncă vor fi bine plătite”, a explicat Andrei Degeratu, șef de proiect.

Redăm mai jos descrierea proiectului minei de magneziu de la Rășinari, așa cum a fost el prezentat de managementul companiei care îl implementează:

Poluare și impact asupra comunității

Conducerea MPI Magnesium a precizat că are aprobările și avizele necesare, inclusiv la nivel european, iar în elaborarea proiectului s-a consultat în detaliu cu conducerea primăriei Rășinari, scopul fiind de a limita impactul negativ asupra comunității locale. Astfel, soluția transportului pe cablu, deși costisitoare, a fost stabilită în urmă discuțiilor cu primarul din Rășinari. În Săliște prelucrarea are loc în zona industrială, iar pe drum sunt ocolite complet localitățile și zonele locuite.

Cariera de pe Valea Dobrei va fi una de mici dimensiuni, comparabilă ca întindere cu unele exploatări de agregate sau balastiere, întâlnite adesea prin județ. ”Da, ea se va vedea parțial, într-o mică măsură, din Rășinari și de pe drumul care ajunge din Sibiu în Rășinari” a admis Mihai Roșu, director de operațiuni al MPI Magnesium.

Publicitate
suprafata mina magneziu

”Gândiți-vă că vorbim despre o carieră de aproximativ 300 de metri lungime pe 330 de metri lățime, iar vizibilă va fi una din trepte. Din punctul nostru de vedere nu este un impact vizual deranjant”, a mai precizat Mihai Roșu. Suprafața totală a carierei va fi de 6,8 hectare.

Cât privește cariera, acesta nu se află într-o arie protejată, zona nu este împădurită și nu se vor face defrișări. Prelucrarea minereului de magneziu se face cu metode moderne, nu produce poluare de mediu. ”Nu vom avea halde de cianură, nu dispar munții, iar impactul vizual este limitat”, au mai precizat oficialii MPI Magnesium.

Prin comparație, cariera din Dealul Gușteriței este vizibilă din mare parte a Sibiului.

”Gândiți-vă ca vom avea cel mult două, trei camioane pe oră. Iar mina va funcționa doar nouă luni pe ani, în sezonul rece, când turismul este în floare și urcă turiștii la Păltiniș mina este închisă”, au mai explicat oficialii MPI Magnesium.

Bani și investiții

Investiția în cariera de la Rășinari și instalația de cablu a fost estimată la peste 20 de milioane de euro. Investiția în uzina de la Săliște se mai ridică la aproximativ 70 de milioane de euro. Din redevențe se vor plăti 3,4 mil. de euro, în Rășinari vor rămâne 1,5 mil. de euro, iar la Săliște vor ajunge 1,2 mil. de euro. Alte aproape 700.000 de euro vor merge la bugetul de stat. Locurile de muncă nou create vor genera peste jumătate de milion de euro pe an din taxe salariale.

”Acest proiect dă șansa Rășinariului să-și diversifice veniturile”, spune și Petru Văduva, președinte al Consiliului de Administrație al MPI Magnesium. El are o lungă experiență în domeniul proiectelor energetice, conducând câțiva ani Transgaz și fiind implicat direct în proiectul de extracție a gazelor naturale din Marea Neagră.

”Poate deveni un proiect major pentru România”, mai spune Văduva. La final, MPI Magnesium va produce în județul Sibiu oxid de magneziu și hidroxid de magneziu, utilizate în siderurgie, agricultură și industria farmaceutică.

”În etapa următoare sperăm să producem magneziu metalic, care este esențial în industria aerospațială și în industria de apărare. Cererea este extrem de mare”, a mai completat Petru Văduva.

beneficii financiare cariera magneziu

Turism și regenerare

La finalul celor 20 de ani de exploatare, proiectul are inclusă o etapă de regenerare ecologică și integrare turistică. În acest sens au fost prezentate mai multe exemple de mine similare din Anglia, Austria sau Suedia.

Sistemul de transport pe funicular va deveni o telecabină pentru plimbarea turiștilor, iar cariera va avea elemente pentru cei care vor să practice motocross sau trasee de ciclism montan. Competiția Red Bull Romaniacs a fost adusă în discuție. Aproximativ 25% din valoarea totală a investiției este dedicată regenerării și proiectelor de mediu, astfel încât impactul să fie minim.

Resursa exploatabilă de la Valea Dobra este estimată la peste 50 de milioane de tone, iar perioada de operare poate merge până la 50 de ani. Zăcământul este caracterizat printr-un conținut ridicat de MgO, ce depășește 35%.

”Este cea mai mare investiție privată din județul Sibiu, sută la sută românească, din ultimii 35 de ani” a concluzionat Mihai Roșu.

Citește și:

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

0 răspunsuri

  1. Avatar Dragoe
    Dragoe

    Probabil că a fost o conferință cu circuit închis, cu proprii angajați. De ce nu s-a promovat această conferință in Rășinari ?

    19
    5
    1. Avatar nic
      nic

      de frica sa num earga lumea… de obicei proiectele aste se fac se aproba si dupa aia se vand la alta companie care vine si face cum stie si cum e mai ieftin exploatarea …. ce am citit in viteza aia cu camioane electrice marca mercedes is povesti de adormit copii . tras afie pe fata mineritul nu-i o treaba faina si curata e mizerabila cu poluare apelor aer samd si cred ca e prea aproape de sibiu o sa distruga orasu si paltinisu, mai mult orice fac astia si exploateaaza la sfarsit baga firma in faliment si nu mai fac nici o ecologizare. tehnologia e de tipul open pit sunt cateva mine in europa la Veitsch, Kraubath an der Mur, Austria ; Phalaborwa in SA. cautati pe google earth daca vreti sa vedeti cum arata o mina de magneziu si la noi era una pe la Budruleasa in Bihor inchisa in 2014. grija mare la ce permiteti sa se construiasca langa voi ca daca o fac si muriti de boli de plamani si stomac degeaba apareti la Romania te iubesc…

      13
      3
  2. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    „- Unde lucri?
    – La mina, in Rasinari”
    La asta nu ma asteptam 🙂
    Poate se vor organiza si niste mineriade de Marginime :))

    17
    7
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      2
      8
      1. Avatar Kukuruku
        Kukuruku

        De ce esti prost?

        4
        2
    2. Avatar Doru
      Doru

      O combinație miner-rășinărean este ceva… exploziv 🫣

      11
      1
    3. Avatar lv
      lv

      NU despre asta-i vorba … ci de efectele pe care le va genera

      2
      1
  3. Avatar Doru
    Doru

    Dacă taxele pe salarii sunt 500.000 eur pe an…
    La 150 de angajați cu salariul minim (adică nu chiar ca-n Germania), taxele pe salarii ar fi de 620.000 de eur pe an.
    Deci în conferință dau bine cifrele, unde mai pui ca au și camioane electrice 🫣, dar viața bate filmul.
    Povesti de adormit copiii🥱

    14
    3
  4. Avatar Cetatean
    Cetatean

    Nu vad nicio legatura intre conditiile puse de Consiliu Judetean pentru reabilitarea Dj 106 E si cariera,unde o conditie era sa fie autobasculante electrice. Pe de alta parte,MPI asta e un total NSA rebranduit?

    11
    0
  5. Avatar Doamne fereste !
    Doamne fereste !

    o MEGAPROSTIE marca mioritica.
    1. aia nu e valea dobrei- e valea Muntelui si va strica iremediabil privelistea asupra Rasinariului – cum vine tot omul dinspre Sibiu: https://tinyurl.com/msjyt6y4
    Fix deasupra Rasinariului in locul Plaiurilor idilice o sa apara o cariera hidoasa de aproape 1 km – ce va ramane acolo pentru totdeauna!
    Rasinariul o sa devina dintr-un sat turistic un sat industrial.
    2. Imaginati-va zone similare de munte din Europa, care din zona turistice (fix in zona carierei este traseul spre Paltinis) devin zone industriale cu funiculare. (nue xista asa ceva)
    Primarul Rasinariului a devenit din protectorul satului, groparul satului (pentru 1,5mil eur. redevente ??)

    12
    5
  6. Avatar Calul
    Calul

    Nu stiu cum o sa treaca camioanele de ultima generatie pe drumul din Calugar spre Gura Raului.
    Pentru aia de pe Marajdie, nu cred ca e o veste prea buna.
    Oricum drumul nu o sa reziste mult …..

    12
    1
  7. Avatar Vasile
    Vasile

    Pacat de zona, o sa faca praf toata ‘Coasta Boacii si Fraga’, nu mai zic de panza freatica….

    14
    3
  8. Avatar Vasile
    Vasile

    Si cu apa de la *Apa Cumpanita *ce facem?! O mai bem sau o beau iei ca dovada ca nu e mediul poluat?!

    9
    2
  9. Avatar Vasile
    Vasile

    In zona exista o veche mina de uraniu.Nu cumva au ganduri ascunse si vor sa exploateze uraniu?

    9
    2
  10. Avatar uite ca se poate
    uite ca se poate

    pare investitie romaneasca, ceea ce e f bine. Plateste impozite in tzara sau au ofshore? nici nu conteaza culoarea politica daca juniorii toaca banii in tzara apoi, nu pe masini straine

    9
    6
    1. Avatar Vasile
      Vasile

      Ai fost vreodata in zona?

      2
      1
      1. Avatar John doe
        John doe

        Da. Acolo pasteau vaci, erau gunoaie si capete de oi moarte cand copilaream eu pe steaza si faceam baie la”cascada”

        3
        1
  11. Avatar Sibianul
    Sibianul

    CLOP pe cap tigarea în gura sunt miner ***

    (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)

    5
    0
  12. Avatar lupulaoi
    lupulaoi

    O consultare publica a localnicilor nu se face? Impactul asupra mediului si peisajului si turismului si localnicilor nu conteaza? Decide doar primaria? Se va expolata si se va distruge o zona turistica, rurala de pasunat cu un farmec aparte. Este fix in drumul de Paltinis, cu treasee turistice . Praful, zgomotul, afectarea infrastructurii, poluarea mediului cu minereul dezgropat, nu credeti ca vor degrada zona iremediabil? Nu cred ca merita sa ne distrugem natura pentru bunastarea si profitul altora. Este foarte trist ce se intampla iar povestile cu reabilitarea zonei.. dupa 50 de ani.. sunt puerile … praf in ochi. Dezastru ecologic… asta se intrevede..

    11
    1
  13. Avatar DOe Jon
    DOe Jon

    1.MPI Magnesium- frima cu 2 angajati cu Cifra Afaceri 10k euro, face investitii de 250Milioane eruro (Cine e in sapte?)
    2. Video facut cu AI- nu tine vrajala.
    3. Siteul MPI magnesium- 0 traffic lunar. 0.- deci e o vrajala pe care comunitatea sa o înghită!
    4. Sa va pregatiti de ulitma Reduta! SUS inimile Margineni!

    10
    0
  14. Avatar NU MINEI din Rasinari!
    NU MINEI din Rasinari!

    Cine e de fapt in saptele acestor firme? cine a fortat primarul sa accepte semnarea fara a intreba cetățenii?
    Bruxelles? Americani? Evreii? Cine mai exact e in spatele siteurilor nou făcute fara utilizatori? cine e cu adevarat in spatele firmelor astea fantoma?

    De ce s-a tinut o sendinta cu usa închisă la Sibiu si nu una cu usa deschisa in Rasinari, Guraraului, Saliste, daca nu e nimic de ascuns?

    De unde are Salistea Combustibil (gaz, carbune, cox????) pentru temperaturi inalte de obtinere a magneziului?
    De unde are siliciu/ ferosiliciu?
    De unde are Energie electrica pt instaltii si pompele de vid?

    De ce nu se expune nemultumirea cetățenilor, care fac zgomot pe retelele sociale? si in comunitatile lor?

    Comunitatea e total impotriva acestui proiect!

    Turnul Sfatului!!!!! Comunitiatile afectate vor sa afle aceste răspunsuri! Recomand contactarea Grupurilor din Mărginime pentru a expune public opiniea cetățenilor! Altfel sunteti partasi la aceasta!

    10
    3
  15. Avatar Un rasinarean!
    Un rasinarean!

    am teren pe muntele cu Mina!!!! Cine ma despagubeste?

    Aflu din presa ca se face mina pe terenul meu!!!! Cum vine asta?

    Pe noi nu ne intreaba nimeni nimic????

    No stati sa vedeti cand vom pune mana pe furci !!! Firati-ai dracu sa fiți!

    13
    3
    1. Avatar Doru
      Doru

      Hehe, vă dau o bicicletă probabil 🤓

      4
      1
  16. Avatar Rasinari Fara Mina
    Rasinari Fara Mina

    De ce ati sters acest mesaj???

    De ce s-a tinut o sendinta cu usa închisã la Sibiu si nu una cu usa deschisa in Rasinari, Guraraului, Saliste, daca nu e nimic de
    ascuns?
    De unde are Salistea Combustibil (gaz, carbune, cox????) pentru temperaturi inalte de obtinere a magneziului?
    De unde are siliciu/ ferosiliciu?
    De unde are Energie electrica pt instaltii si pompele de vid?
    De ce nu se expune nemultumirea cetătenilor, care fac zgomot pe retelele sociale? si in comunitatile lor?

    Cine e de fapt in saptele acestor firme? cine a fortat primarul sa accepte semnarea fara a intreba cetătenii?
    Bruxelles? Americani? Evreii? Cine mai exact e in spatele siteurilor nou făcute fara utilizatori? cine e cu adevarat in spatele
    firmelor astea fantoma?

    Comunitatea e total impotriva acestui proiect!

    Turnul Sfatului!!!!! Comunitiatile afectate vor sa afle aceste răspunsuri! Recomand contactarea Grupurilor din Mărginime
    pentru a expune public opiniea cetătenilor! Altfel sunteti partasi la aceasta!

    9
    3
  17. Avatar localnic
    localnic

    Riscurile contaminarii apelor de suprafta si a celor subterane, riscurile poluarii aerului sunt majore la o astfel de exploatare de suprafta atat de proximala zonelor habitate uman. Minereul de magneziu conține minerale sulfurate. Atunci când este expus la aer și apă în timpul exploatării, acestea formează acid sulfuric, care dizolvă metalele grele din roca înconjurătoare. Această scurgere acidă, grea în metale, poate contamina apele subterane și de suprafață. Impactul asupra mediului, peisajului, turismului si traiului localnicilor trebuie considerat. Minele în cariere deschise duc la distrugerea completă a vegetației, solului și biodiversității din zona minieră. Poluarea aerului (praf și emisii): Operațiunile generează cantități semnificative de particule în suspensie (PM10, PM2.5) din cauza exploziilor, transportului și concasării, care pot transporta poluanți în zonele învecinate.
    Beneficiile si riscurile trebuiesc cantarite atent, sa fie clare, iar garantiile protectiei mediului sunt imperative. Daca exploatarea altereaza o zona turistica, un intreg ecositem, atunci nu cred ca putem risca. Praful toxic, poluarea fonica, poluarea apelor sunt riscuri foarte reale. Merita sa ne distrugem natura, linistea, sanatatea,.. traiul si viitorul? Cine garanteaza protectia populatiei?
    Minele de suprafta sunt adesea atât de mari (aici 7 hectare / deci mare.. ) încât restaurarea terenului la starea sa inițială este aproape imposibilă, ducand la pierderi severe ale biodiversității și la alterarea peisajului. Halde și cariere de rocă sterilă pot continua să elibereze metale grele și acid în mediu timp de decenii sau secole după închiderea minei, solurile rămân sterile pentru perioade lungi, făcând imposibilă agricultura.

    7
    2
  18. Avatar Vasile
    Vasile

    Aloooooo Domnu Primar din Rasinari?! Ne auziti? O declaratie publica Domnu Bucur, dece nu faceti?! Ce aveti de ascuns?!

    4
    1
  19. Avatar mici mici si iara mici
    mici mici si iara mici

    Primare, tu si niste comentatori de pe aici, in tineretea voastra ati avut sansa sa mergeti la Buc. Trebuia sa „sapati” si voi in Capitala prin arhive dupa „cariere” nu sa mestecati in mamaliga la mamicile voastre acasa .
    Asta e, ati fost comozi si ati facut „turism” in floarea vietii in loc sa faceti „cariere” . Acum, au venit unii mai iuti si v-au suflat de sub nas ce aveati mai valoros.
    Cand au cumparat interlopii, sa faca spa ptr aia cu control judiciar si c..ve, nu v-ati rasculat…

    3
    4
  20. Avatar Rasinari Fara Mina
    Rasinari Fara Mina

    Nu cadeti in capcana!!! Cu primarul colaboram. El este omul nostru, de aici din sat! a fost fortat sa faca asta. Trebuie sa ne Opunem celor ce l-au forat sa semenze! Haideti cat mai multi pe grupurile deja create social (Facebook, Whatsapp, Telegram) si locale! Acolo se fac planurile stoparii distrugerii viitorului nostru si al copiilor!

    3
    1
  21. Avatar lv
    lv

    (Acest mesaj a fost moderat din cauza informațiilor eronate)

    0
    2
  22. Avatar Marcel
    Marcel

    A fost fundamentată valoarea totală a venitului net pe care acestă exploatare îl va putea produce ?
    A efectuat cineva în mod serios impactul real de mediu al acestei exploatări…? Oare chiar merită prețul poluării naturii…?

    Dincolo de comunitățile locale direct vizate (Săliște, Rășinari, Gura Râului, Cisnădie) zona afectată reprezintă EXACT zona principală și cea mai apropiata pentru drumeții în natură agrement a locuitorilor Sibiului.
    Și – atenție! – nu doar pe timp de iarnă, (de altfel, ca stațiune de iarnă de ski, Păltinișul este foarte slab, chiar și pentru România !) ci în tot cursul anului !!!!!
    Zona respectivă oferă acum relaxare si evadare in natură indiferent de anotimp, pentru un oraș tot mai aglomerat.

    Practic va fi afectată întreaga zonă metropolitană sibiană.
    O astfel de dezbatere trebuia să aibă loc in mod obligatoriu și la Sibiu – nu doar la Rășinari.
    Ar fi interesant de cunoscut și poziția sibienilor – a căror copii vor avea de suportat vreme de zeci de ani această pacoste..

    Desigur, D-l primar Bogdan de la Rășinari nu a uitat că a fost în trecut un membru activ al ECOTUR – un ONG cu proiecte pe protecția mediului și turism…o fi de acord cu acest demers ?

    …Trebuie oare să ne distrugem propriul mediul = CASA NOASTRĂ, ca să putem plăti prostiile gen PFIZER (600.000.000 Euro) sau furăciunile gen NORDIS ?…și multe altele – din care foarte puține știm noi, „simple people”…)

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate