Vineri,
15.08.2025
Cer Senin
Acum
28°C

Top 3 cărți recomandate de cinci edituri prezente la Târgul de carte Gaudeamus din centrul Sibiului. Vânzările în prima zi au fost „slabe”, cu excepția cărților de anticariat

Top 3 cărți recomandate de cinci edituri prezente la Târgul de carte Gaudeamus din centrul Sibiului. Vânzările în prima zi au fost „slabe”, cu excepția cărților de anticariat

„Slab”. Acesta a fost cuvântul pronunțat de aproape toți reprezentanții editurilor care participă la Târgul de carte Gaudeamus 2025 din Piața Mare, atunci când i-am întrebat cum a fost pentru ei prima zi, din punctul de vedere al vânzărilor.

Târgul de carte Gaudeamus Sibiu a ajuns la ediția a V-a. Acesta s-a deschis joi, 14 august și va dura până duminică, 17 august, la ora 21:00. Târguleste organizat de Radio România, iar preşedintele de onoare al ediţiei este eseistul sibian Ion Dur. „Ceea ce face de ani buni de zile Radioul şi toţi cei care trudesc acolo este într-adevăr o campanie extraordinară în slujba spiritului, a cărţii, a literei scrise. Sunt vreo 40 de branduri recunoscute de fapt care participă aici, la Sibiu şi va fi într-adevăr o sărbătoare a spiritului în Piaţa Mare. Cei care vor veni se vor bucura pur şi simplu de ultimele creaţii unde se cultivă limba de care tocmai vorbeam că e stâlcită şi suferă. Cu siguranţă că, într-adevăr, cartea rămâne punctul nostru central, o punem pe noptieră, o citim, o recitim, ne lucrează structurile cognitive, ne perfecţionează limbajul, ne îmbogăţeşte lexicul, deci este de bază, trebuie s-o legăm cu ceva de mână”, a spus Ion Dur.

15 pavilioane expoziţionale îi aşteaptă pe cititori cu evenimente editoriale, lansări de carte, jocuri educaţionale sau concursuri.

Astăzi, am trecut prin târg pentru a discuta cu reprezentanții editurilor prezente despre cum a decurs prima zi.

Aproape toți ne-au spus că a fost „slab” sau „slăbuț”. A fost singurul cuvânt pe care l-au spus aproape toți cei întrebați de noi despre vânzările din acest an, aceștia comparând numărul de vizitatori cu cel de anul trecut. În schimb, în cortul în care se vindeau cărți vechi, de anticariat, era coadă. „Pentru noi a fost destul de bine în prima zi”, ne-a spus reprezentantul magazinului de anticariat, în timp ce a eliberat bonuri pentru cel puțin trei cumpărători care și-au găsit cărțile dorite. Aici prețurile începeau de la 5 lei.

 

Le-am cerut reprezentanților mai multor edituri prezente la Sibiu să ne recomande cel puțin trei dintre cele mai vândute titluri. Mai jos vă prezentăm selecția de cărți propusă de aceștia.

Recomandările editurii Trei:

James Clear - Atomic Habits. Schimbărimici, rezultate remarcabile

Mel Robbins - Teoria Let Them

Dr. Peter Attia - Outlive. Știința și arta longevității

Recomandările editurii Humanitas:

Mircea Cărtărescu - Șapte ani stranii. Jurnal 2018-2024

Ann Pachet - O vară doar pentru noi

Ludmila ulițkaia - Trupul sufletului

Recomandările editurii Polirom:

Papa Francisc - Speră. Autobiografia

J. D. Salinger - De veghe în lanul de secară

George Orwell - 1984

Recomandările editurii Nomina:

Emily Skye - colecția „Școala secretă a Dragonilor”

Rasa Dmuchovskiene - Furnicuța Întreabă-Tot

Quentin Greban / George Orwell - Ferma animalelor

Recomandările editurii Paralela 45:

Jessica Roux - Floriografie. Limbajul secret al florilor. Ghid ilustrat

Ingri și Edgar Parin D'aulaire - Mituri și legende din Grecia antică

Jessica Roux - Ornitografie. Ghid ilustrat de folclor și simbolistică a păsărilor

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus