Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
29°C

Expoziția „Om și Munte”, pornită de la Sibiu, a ajuns la finalul caravanei la Râmnicu Vâlcea

Expoziția „Om și Munte”, pornită de la Sibiu, a ajuns la finalul caravanei la Râmnicu Vâlcea

Vineri, 14 august, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a găzduit vernisajul expoziției „Om și Munte”, desfășurată în cadrul proiectului „Caravana Om și Munte” prin intermediul Clubului Montan WildSport Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul a inclus și un minirecital de muzică folk și cântece de munte, susținut de membrii clubului Nordic Sibiu și ai Clubului Montan „Lupii Argintii” din Sibiu.

Expoziția a ajuns la Râmnicu Vâlcea ca parte a celei de-a XI-a ediții, care a debutat în luna mai la Sibiu și a putut fi vizitată timp de 10 zile în sala CIT a Primăriei Sibiu. Ulterior, expoziția a fost prezentată în mai multe orașe, iar Râmnicu Vâlcea a marcat finalul caravanei.

„Mulțumim Alinei Nicola, managerul Bibliotecii Județene Antim Ivireanul, și tuturor celor care au sprijinit organizarea și desfășurarea expoziției în fiecare oraș”, transmit cei de la Clubul de turism și ecologie montană „Nordic Grup”, Sibiu. 

Fotografiile expuse aparțin mai multor cluburi montane din România: Nordic Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Lupii Argintii Sibiu, WildSport Râmnicu Vâlcea, Carpații de Curbură Râșnov, Busola Carpatică Baia Mare și Turaplin Făgăraș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 187

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus