Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
14°C

Directia pentru Patrimoniu: Exemplu pozitiv si exemplu negativ de interventie in inima Sibiului

Conducerea Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Sibiu a organizat în această dimineață o conferință de presă în care a anunțat două exemple concrete de intervenții în centrul istoric al Sibiului, în clădiri monumente istorice. Ambele clădiri se află pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, într-una reabilitarea s-a făcut exemplar, în cealaltă există mari neînțelegeri.

Exemplul pozitiv este cel al noului  magazin de telefonie de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, numărul 41. Aici, reprezentanții companiei au contactat Direcția pentru Patrimoniu Sibiu încă din prima fază a proiectului și au colaborat foarte bine pe toată durata renovării. ”Modul în care au lucrat cu noi a fost cel mai pozitiv. Inclusiv culoarea de la fațadă ne-au rugat să o alegem noi, ca să fie totul în regulă. Chiar și firma cred că arată bine”, a declarat Răzvan Pop, directorul Direcției pentru Patrimoniu Sibiu.

Exemplul negativ este dat de o lucrare de la parterul casei de pe Bulevardul Bălcescu, numărul 12, în care a locuit familia fratelui baronului Samuel von Brukenthal. Clădirea este monument istoric de sec XV iar unul dintre proprietari a schimbat geamurile vechi, cu tâmplărie din lemn, cu geamuri noi de tip termopan. ”Domnul a schimbat niște ferestre, proaste ce-i drept, cu niște termopane. S-a făcut fără aviz, nici măcar de la Primărie. Noi l-am atenționat ce are voie să facă legal, altfel în amendăm cu 8.000 de lei. Explicația lui a fost că arătau rău geamurile vechi. O să continuăm să-l amendăm până schimbă ferestrele. Să ne dea în judecată. Evident că am atenționat și Inspectoratul Județean de Poliție”, a mai declarat Răzvan Pop.

Directorul de la Patrimoniu a mai spus că banii încasați din amenzi nu intră în visteria instituției ci merg direct la București, la bugetul de stat, ”prin urmare nu ne facem un scop din asta”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

27 comentarii

germanicus

Acum 12 ani

www.patrimoniu.sibiu.ro
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

Poate ni se ofera explicatii concrete,in ce consta partea negativa?Oberlichturile,culoarea tocului,grosimea sticlei,pozitia fata de zid?Ce-i in neregula si cum ar trebui sa arate fatada?Si,mai ales,autorizatia de construire a avut avizul DP Sibiu?Concret,ce nu-i in regula?Poate dezvoltati subiectul!
Raspunde

un sibian

Acum 12 ani

pt nr 2: termopanele alea si pe o cladire noua arata ca dracu. Ce drac de impartire si-a gasit ala??? un geam imens si patrat jos, si doua cacareze sus, din care una fixa. Doamne fereste. Tu ai vazut vreodata cum arata geamurile din centrul istoric??
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

@3:Da.O sa vezi multe care arata ca cele \'\'incriminate\'\'.Spre exemplu la sediul FDGR Sibiu.
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

@3:Inca ceva:Nu poti compara vitrinele(prin definitie,la strada) cu ferestrele dintr-o curte interioara!Daca privesti atent coltul din stinga-sus al fotografiei,iti dai seama!As lasa totusi un reprezentant al DP sa explice iar daca e cazul,imi recunosc eroarea!
Raspunde

PB

Acum 12 ani

Felicitari pentru aceste actiuni de control si sanctionare! E singura cale prin care putem pastra Sibiul vechi intr-o stare acceptabila.
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

M-am lamurit:Se pare ca interventia nu are autorizatie de construire(daca nu ma insel asta-i infractiune!).Obiectiile reprezentantilor DP se refera la materialul folosit(PVC).Dau cu citatul: << \"Am primit o sesizare, iar a două zi am mers acolo, cu un coleg inspector. Intr-adevăr, un domn s-a gândit ca la parterul Casei Michael Brukenthal să schimbe ferestrele originale, e adevărta, într-o stare proastă ca şi condiţie , cu nişte termopane foarte \"frumoase\". S-a făcut fără aviz nici măcar de la Primărie. El a făcut-o pur şi simplu. Noi mam făcut o foaie în urmă cu opt zile, asta înseamnă că mai are două zile la dispoziţie, prin care i-am spus ce-l obligăm să facă prin lege\", a declarat Răzvan Pop. Proprietarul are două variante: să renunţe la termopan şi să îşi facă proiect pe care să-l avizele DJCP Sibiu, sau să plătească o amendă de 8 mii de lei. \"Poate sunt rău intenţuonat, dar, nu cred că o să schimbe ferestrele. O să-i dăm amendă, o să facem o nouă înştiinţate...şi aşa o să-l ţinem până când îşi schimbă ferestrele. Dacă nu vrea să înteleagă şi mă dă în judecată pe mine, ca Direcţie, e treaba lui\", a mai precizat directorul DJCP Sibiu.>> Greselile ortografice nu-mi apartin!
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

Cu scuzele de rigoare,trebuie sa mai adaug ceva:M-as fi legat mai degraba de amplasarea\'\'la fila interioara\'\' a zidului decit de materialul tocului.Traditional ferestrele se montau \'\'la fila exterioara\'\' nu pe considerente estetice ci practice:toate ferestrele,de regula cu doua rinduri de cercevele, aveau obloane!Pina si vitrinele aveau,in marea majoritate obloane.Acum,dupa cum lesne putem observa,ferestrele nu mai au asa ceva,cu mici exceptii.Pe de alta parte,domnule Director al DJCP Sibiu,Primaria nu da aviz de construire ci acord(care-i alta gisca-n alta traista!),respectiv autorizatie de construire,iar interventiile ilegale(fara autorizatie de construire,in cazul de fata) asupra monumentelor istorice clasificate constituie infractiune,prin urmare nu puteti amenda contraventional.Eventual,organele de cercetare penala stabilesc o amenda penala!
Raspunde

altu

Acum 12 ani

Nu pot sa cred ca directorul asta nou da termen de refacere 10 zile dupa care da amenda . Pentru refacere trebuie un termen mai lung max 90 de zile dupa care dai amenda . Cine ii face omului geamuri noi in 10 zile, sa fim seriosi. Poate omul le reface dupa termen rezonabil poti sa-i dai amenda. Nu vad diferente intre geamurile cu vitrina de laOrange si cele cu NU.SA DATI AMENDA E USOR BUGETARILOR,dar cel care le plateste nu doarme noaptea. SA LE SCHIMBE DACA TREBUIE DAR DATII TERMEN OMENESC NU FITI NEBUNI.
Raspunde

CAP MARE

Acum 12 ani

Cunosc curtea aia dar toti au termopane numai unul e prost sa plateasca. DOMN DIRECTOR n-ai vazut toate geamurile si usile din termopan din curte sau nai avut ochi pentru toti sau ti s-a terminat filmul din aparat la ceilalti. CASCA OCHII PENTRU TOTI.
Raspunde

doro

Acum 12 ani

Pe centru se pun toate vitrinele din termopane la strada nu le vede noul director ,la toate casele de schimb si nu arata rau chiar frumos toate geamurile de pe Balcescu s-au transformat in vitrine mari si nu vad ceva rau daca sunt maro. Cele cu NU sunt mai faine ca cele cu DA. Amenda de 8000 lei mi se pare foarte mult fara avertisment si un termen normal de schimbare dupa care sa dati amenda.
Raspunde

ora7

Acum 12 ani

Razvan Pop vrea sa ajunga direct ministru . E nou si vrea sa se afirme pe spatele oamenilor.dar fara intelepciune mai multa. La cei de la Orange cu DA nu au tot vitrina sau ti-a fost frica sa dai amenda ca te dau jos cei care te-au pus . Fi corect directore.
Raspunde

atat

Acum 12 ani

Am fost in multe zone istorice din Europa, dar peste tot am vazut vitrine la spatiile comerciale chiar si in Roma toate geamurile unde circula turisti au vitrine mari ,doar cladirile raman tip vechi.
Raspunde

om

Acum 12 ani

Fiti seriosi ca la cei de la Orange cu DA nu le dadea amenda nici daca puneau geamuri albe,sa fim seriosi ce diferenta intre cele doua poze. Nu vad nimic diferit sau urat. Ori sunt bune ambele sau sunt rele.
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

<<Inspectorii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu vor oferi, din 1 aprilie, audienţe în diferite localităţi din judeţul Sibiu, zone istorice, pentru informarea cetăţenilor privind intervenţiile pe care legea le permite în cazul clădirilor clasate ca monumente istorice. >> In loc sa \'\'oferiti audiente\'\',mai degraba instruiti functionarii primariilor,cei responsabili de urbanism,sa stie ce informatii trebuie sa ofere(fara ghilimele!)solicitantilor.Si,mai ales,sa stie cum se completeaza un Certificat de Urbanism!Adica,sa nu ceara,spre exemplu,aviz Romtelecom pentru mansardare!
Raspunde

om

Acum 12 ani

Cred ca s-au gasit doua exemple prea asemanatoare. Ori rele ambele, ori bune ambele.
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

<<Inspectorii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu vor oferi, din 1 aprilie, audienţe în diferite localităţi din judeţul Sibiu, zone istorice, pentru informarea cetăţenilor privind intervenţiile pe care legea le permite în cazul clădirilor clasate ca monumente istorice. >> Asta era intre paranteze,nu stiu ce s-a intimplat!
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

Ultima incercare: Inspectorii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu vor oferi, din 1 aprilie, audienţe în diferite localităţi din judeţul Sibiu, zone istorice, pentru informarea cetăţenilor privind intervenţiile pe care legea le permite în cazul clădirilor clasate ca monumente istorice.
Raspunde

ptr.om

Acum 12 ani

Cei de la Orange au reusit sa zugraveasca dupa ce le-au schimbat. Si s-au trezit tarziu cei cu amenda.
Raspunde

ptr. d-nul Pop

Acum 12 ani

Sa fim seriosi cu amezile in tara cad monunentele istorice pot da zeci si sute de exemple in Bucuresti se darama case istorice si noi dam amenzi la cei care le intretin si le ingrijesc. Daca trebuie sfatuiti proprietarii e mai bine, sa ne bucuram ca se ocupa cineva de ele.
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

Ca tot veni vorba,cu problema de acum o vreme,aia cu moara demolata in week-end,ce se mai aude?Au prins buldozeristu\'?
Raspunde

rtwerew

Acum 12 ani

dragilor aveti ce ati votat.
Raspunde

odrade

Acum 12 ani

hai mai da-o-n masa cu monumentele istorice ... daca citesti legea orice interventie la o casa declarata monument istoric (inclusiv zugraveala) te arde la buzunar si la timp ... iti trebuie o suta de mii de aprobari de la 100.000 de istitutii unde dai nas cu 100.000 de functionari cel putin idioti si tine cont ca imobilul e proprietatea TA ... Castigul tau ? Nu platesti impozit pe o cladire MONUMENT ISTORIC zice legea Monumentelor sau platesti impozit zice codul fiscal. Aprpos ... eu nu vad diferenta dintre prima si a doua poza ... poate ca trebuie sa fiu la fata locului sa-i zgarii rama geamului omului sa-mi dau seama ca e termopan!
Raspunde

thomas

Acum 12 ani

Foarte bine ca se iau masuri, daca se actiona din timp orasul istoric ar fi avut alt farmec. Deschideti noul site de patrimoniu (patrimoniu.sibiu.ro) sa vedeti cu cat am mai ramas
Raspunde

kwisatz

Acum 12 ani

Si de ce este cu DA varianta de la Orange? Nu inteleg cum se incadreaza in specificul istoric al zonei? Este o fatada plata, neornamentata, cu o mica retragere (decros), in care s-au incadrat 2 ferestre si si o usa in arc in plin cintru. Pe fatada nu apare nici un element specific arhitecturii casei respective sau a zonei. Putea fi foarte bine amplasata si intr-un cartier de blocuri.
Raspunde

FONDURI NERAMBURSABILE UE

Acum 12 ani

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
Raspunde

callas

Acum 12 ani

dar tevile alea mandre pe fatada nu deranjeaza, sau sunt tot de la Brukenthal? \"termopan\" denumeste doar partea de sticla, nu inseamna automat plastic, rau, etc. Probabil ca golurile au avut candva niste ancadramente de piatra , pe alea le-as regreta mai degraba decat ferestrele. Daca ar fi peste tot la fel de vigilenti, m-as bucura, dar asa...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus