Spitalul de Pediatrie a remis astăzi un comunicat în care transcrie cele două concluzii ale anchetei interne privind cazul din urmă cu două săptămâni, când o mamă a acuzat personalul unităţii că i-a vorbit în batjocură şi că i-a lovit copiii. Potrivit reprezentanţilor Spitalului, toate acuzaţiile aduse de mamă sunt nefondate.
Ancheta internă de la Pediatrie menţine, de altfel, declaraţiile pe care managerul instituţiei, dr. Alexandru Mihuţ, le-a făcut imediat după ce mama copiilor a apelat la presă. Acesta a declarat, atunci, că medicul de gardă care i-a spus mamei că îi va culca pe cei doi copii pe jos a vorbit, pur şi simplu, retoric.
“Afirmaţia a fost făcută pe fondul aglomerării din acel moment a secţiei, pacienţii fiind deja internaţi câte 2-3 în pat. Precizăm că reclamantei i s-a permis accesul în spital, pentru a se convinge de situaţia aglomerării secţiei, de faptul că pacienţii sunt câte 2-3 în pat şi nu culcaţi pe jos”, se arată în prima concluzie a anchetei. Practic, medicul de gardă, dr. Maria Stanca Răceală Moţoc, i s-a adresat mamei metaforic, iar aceasta, aflată cu doi copii bolnavi în secţia de Urgenţe a Spitalului, ar fi trebuit să înţeleagă expresiile deloc profesioniste ale curantului.
Cea de-a doua concluzie este şi mai tranşantă. “În lipsa oricăror alte probe (certificat medico-legal, alţi martori) aduse la cunoştinţa noastră, de natură a demonstra în mod irefutabil lovirea fetiţei şi pe baza declaraţiilor martorilor cunoscuţi a fi prezenţi, a rezultat că fetiţa nu a fost lovită”, se arată în comunicatul Spitalului de Pediatrie.
Asistenta, cercetată penal
Asistenta acuzată că a lovit peste faţă fetiţa de 8 ani, în momentul în care i se punea branula şi micuţa a tuşit înspre personalul medical, este acum cercetată penal de poliţişti. Dosarul a fost întocmit pentru purtare abuzivă, potrivit articolului 250 din Codul Penal, iar, dacă va fi găsită vinovată, asistenta riscă închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală.
În acest moment, însă, singurele probe în dosar sunt declaraţiile martorilor, iar ancheta se poate reduce la cuvântul mamei împotriva cuvântului asistentei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 307
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
John S
Acum 2 ore
Emil
Acum 4 ore
Nustiu
Acum 4 ore
Leonard