Pentru prima dată de când blogul de turism foXnoMad organizează ”The Best City To Visit” - un concurs în care vizitatorii votează cea mai atractivă destinație turistică a anului - în finală au intrat două orașe din aceeași țară: Sibiul și Bucureștiul. În ”seminfinale”, Sibiul a primit cu mult mai multe voturi decât Buenos Aires, în timp ce capitala României a devansat, pe ultima sută de metri, Granada (Spania).
Perioada de vot în cadrul finalei dintre Sibiu și București a început de marți, în prima zi a săptămânii viitoare urmând să fie închis scrutinul. Până la această oră (27 martie, ora 20:00), Sibiul a primit mai bine de 80% din voturi (1870), Capitala fiind votată de 462 dintre vizitatorii blogului realizat de un american.
În funcție de rezultatul votului, Anil Polat, deținătorul blogului, va veni în România în acest an, pentru a scrie despre orașul ales drept cea mai bună destinație urbană a anului. În plus, cel care a propus în cadrul competiției orașul care a ieșit câștigător (Adrian, în cazul Sibiului, Earl, în cazul Bucureștiului) va primi din partea blogului amintit un premiu de 300 de dolari.
Până acum, în cadrul acestei competiții, Sibiul a ”trecut” de orașe precum Shanghai, Florența sau Paris. Anul trecut, cel mai votat oraș a fost Sarajevo.
Linkul către secțiunea de vot în cadrul ” The Best City To Visit 2013” este aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 483
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
X-ulescu
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos