Joi,
13.06.2024
Parțial Noros
Acum
24°C

Ce poate urma?

Suntem adesea tentaţi să judecăm politica prin prizma personalizării ei când de fapt, fondul este determinat de evoluţia societăţii în ansamblu. În privinţa stadiului în care a ajuns România politică s-au emis nişte diagnostice eufemistice: spre exemplu România „altfel”, sau România „în chiloţi”. Contestate de unii, subscrise de alţii.

          Fără îndoială societatea românească a fost greu încercată de istorie. De pe la mijlocul secolului XIX şi cu deosebire începând cu deceniul al 8-lea s-au făcut încercări de modernizare, de individualizare ca o entitate statală, socială şi economică raportabilă la evoluţia generală a Europei. Mijlocul secolului XX a fracturat-o însă grav pe două paliere: destructurarea socială şi economică. Elementul naţional valoros, activ - crema societăţii româneşti - a fost supus unui fenomen de eroziune şi distrugere pentru ca societatea să fie uşor stăpânită şi adusă la numitorul comun de tip comunist; economia a fost profund reformată prin anularea dreptului de proprietate privată, prin statalizarea sau colectivizarea ei.

          Firesc ar fi fost ca după 1989 trendul evolutiv să se fi subsumat atât tendinţei de refacere, de modernizare democratică şi economică internă cât şi racordării la cerinţele integrării europene şi în NATO. Ce s-a întîmplat, unde am ajuns se vede cu ochiul liber. Întrebarea este cum se va poziţiona pe mai departe politic societatea românească?

           Până la mijlocul secolului trecut, ea urma o orientare de dreapta. Chiar dacă Partidul Naţional Ţărănesc a profesat o tendinţă de centru-stânga marşând, între altele, pe ideea de dreptate socială, aşezământul economic şi democratic a rămas de dreapta sau centru-dreapta. Odată cu invazia comunistă însă şi cu deosebire sub influenţa factorilor ei de îndelungată influenţare, societatea românească a plonjat copios spre stânga. Cu atâta putere şi perseverenţă încât iată şi azi, în perspectivă se pare şi mâine, ea va domina scena politică.

          Preşedintele Băsescu spune că va reface dreapta românească. Uşor de zis, greu de făcut. În anii „90” Ion Raţiu, adevăratul şi veritabilul ei reprezentant obţinea un sprijin de 3%. Azi, iată, într-un partid pretins de dreapta, Monica Macovei cu un program de dreapta, obţine tot 3%.

          Jocul socio-economic actual nu favorizează o astfel de orientare. O foarte largă pătură a societăţii preferă scutul protecţiei sociale, cât o fi el de modest, ezitând sau evitând angajarea lucrativă şi productivă. Este zona predilectă a stângii. O altă bună parte, tot mai avută şi influentă, cantonată în comerţul speculativ, în economia privată subterană sau evazionistă, face un fel de liberalism sui generis, adică încuscrit cu elemente similare de stânga. Dreapta liberală reală, de tip Chiliman, nu are sprijin. De ce? Simplu. Ea presupune valori bazate pe muncă, presupune devotament, ataşare patriotică, responsabilitate, dreptate, echitate, onorabilitate. Dreapta autentică s-ar înscrie în preceptele esenţiale ale democraţiei creştine care conduce acum Europa.

          Din păcate, suntem departe de aşa ceva. O societate care nu crede în ea înseşi, o societate care a abandonat valorile morale în favoarea fărădelegii, în favoarea discriminării, a inegalităţii, a aroganţei şi corelativ a umilirii flagrante, o societate în care câştigul cinstit este obstaculat, o societate pretins creştină dar care în fapt uită de Dumnezeu, o astfrel de societate nu poate construi o dreaptă. Când ai o ţară aşa de frumoasă şi bogată dar o abandonezi pe mână străină cedând şantajului vădit interesat, când pământul tău ţăran român, ajunge să fie stăpânit şi lucrat de străini, când baza puterii economice este sabotată, pulverizată spre a încape pe mâini hrăpăreţe, când ai distrus ceea ce putea fi îmbunătăţit aducându-i corecţiile necesare, practic nu te poţi aştepta la altceva decât la ceea ce avem acum.

          Se spune că politicienii sunt de vină. E adevărat, au partea lor. Dar cine-i votează? Cine sprijineşte un învăţământ deplorabil, interesat ţinut la cotele submediocrităţii la toate nivelele; cum de 20 de ani şi mai bine, românii nu pot adopta o lege a lustraţiei, problemă soluţionată încă în primii ani de ţările foste surori în ale comunismului; cum se împacă românii cu nedreptatea strigătoare la cer a tratamentului foştilor deţinuţi politici în raport cu torţionarii lor; cum de am devenit atât de insensibili, de nepăsători, de toleranţi la nedreptate, la neomenie, cum de suntem atât de marcaţi de ură? Cum de tolerăm cu atâta nonşalanţă injustiţia, cheia de boltă a oricărei construcţii democratice? Drepturile democratice sunt invocate pe toate buzele. Dar obligaţiile democratice? Cum e posibil să laşi politica ţării la cheremul năravurilor de putere şi preamărire a doi imberbi interesaţi în poziţiile lor?

           Şi totuşi, iată, se poate. Vremea dreptei va mai aştepta în România. Chestie de optică şi mentalitate care pot fi cu destulă uşurinţă alterate dar cât de greu însănătoşite.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus