Probabil cea mai buna pizza din oras

Aveam de gând să merg în alt loc. La Trattoria Ciao Italia mai precis, că tocmai am prins veste că s-a deschis. Dar s-a deschis așa de bine, că nu aveau niciun loc pentru o singură persoană, iar ospătarul nu s-a dovedit apt să îmi găsească vreo soluție. Întors afară, după ce am râs amuzat de poanta unui ”românaș” care s-a oferit să îmi vândă un inel găsit de el taman în fața mea (”aur curat, domne'”), mi-am adus aminte de vorbele recente ale unui amic, poreclit Dementu' – de la pasiunile pe care le duce la extrem îi vine: ”băi, deci am făcut greșeala să merg la altă pizzerie. Și ăia o turnat o sticlă de ulei și unde o mai rămas loc o pus și pizza. Am crezut că înnebunesc. Io în afară de Twenty nu mă mai duc nicăieri”, se zborșea Dementu' deunăzi.
Pizzeria la care omul făcea referire era la doi pași (pe strada Crișanei), așa că nu am mai stat pe gânduri și în nici cinci minute coboram în pivnița ce adăpostește Twenty No. 20 Pub & Pizza, pe numele complet. Primele amintiri despre acest loc se pierd prin vremurile îndepărtate ale studenției, iar la intrare nu mi-a părut că lucrurile s-au schimbat prea mult: aceleași două încăperi mici din care una adăpostește pe lângă ceva mese cuptorul, iar cealaltă barul. Aviz nefumătorilor: dacă nu suportă fumul nu e cea mai potrivită alegere acest loc.

N-am avut un foarte mare noroc. Înaintea mea tocmai ajunsese o echipă de vreo nouă prieteni, toți ”orientați” pe pizza. ”Știți, cuptorul nostru e doar de opt pizza, așa că dacă vreți să comandați va trebui să așteptați 25 – 30 de minute”, a anunțat de la bun început ospătarul. Eram deja plictisit de căutări așa că am acceptat situația. Din meniul în care singurul fel de mâncare e pizza am ales-o pe cea a casei, adică pizza Twenty. Care era și cea mai scumpă. Lucru ce nu trebuie văzut cu ochi răi: prețul unei pizza este, în medie, vreo 15 lei, adică mai ieftină decât la alte cuptoare.
Cum aveam timp, am apucat să văd și baia. Aceeași de acum câțiva ani. Fără murdărie, dar și fără săpun sau hârtie. Ghinionul celor care ar fi avut nevoie. Apoi, mai e ospătarul care de are cinci mese pline nu prea are cum să se descurce și cu preluarea comenzilor telefonice și a celor de la mese și a făcutului notei și turnatului în pahare. Se străduiește însă.

După fix 30 de minute de la comandă (dar știți cum, 30 de minute bătute pe ceas), pizza comandată din meniul unidirecțional a aterizat în fața mea. Sincer, mi-a părut rău atunci că nu am un aparat profesional cu mine. În față nu aveam o pizza, ci un cântec colorat cu ouă, ton, ciuperci, broccoli, ceva roșii și mozzarella (poate mai erau și altele, dar nu îmi amintesc), pe o pajiște pufoasă de blat.
După cum arăta, așa îi era și gustul. De obicei nu mănânc marginile blatului. Aici, am făcut excepție. Iar mai apoi mi-am adus aminte și de sos. Am comandat picant. S-a împreunat atât de fericit cu pizza încât simțeam un imbold de a mai comanda o porție.
M-am abținut și am cerut nota. Am cerut-o greu, singurul ospătar/barman/preluator de comenzi fiind tot timpul ocupat cu altceva. În cele din urmă, după vreo 15 minute, m-am proțăpit la barul fără pretenții în materie de ofertă: 18,5 lei, pizza și doi lei, sosul picant. După o oră și un ”foarte mic pic”  părăseam aproape fericit pizzeria.

Mambo No. 5

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

de Turnul Sfatului