Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Ponta: Nita sa se gandeasca la Romania. Cazan sa se gandeasca la Medias

Premierul Victor Ponta susține ideea creării unui punct de lucru al Romgaz la București și declară că prin mutarea sediilor Romgaz și Transgaz în București, municipiul Mediaș nu pierde niciun loc de muncă și nicio taxă locală. ”Angajaţii rămân la Mediaş. Romgaz şi Transgaz au intrat într-o asociere cu mari companii. Transgaz este, în aceste zile, la acea operaţiune de vânzare pe bursă a unui număr de acţiuni. Deci, practic, devin amândouă companii nu doar naţionale, ci şi cu implicare regională şi e foarte clar că trebuie să aibă o structură în Bucureşti. Nu putem fiecare să apucăm ceva din ţara asta şi să o ducem la noi, 'haide, gazul este al Mediaşului'. Nu. Gazul este al ţării. Sigur că toţi angajaţii rămân la Mediaş, taxele locale rămân la Mediaş, dar nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării. (...) Eu repet: pentru Mediaş nu se ia niciun om, eventual câţiva directori de acolo şi nu se schimbă nicio taxă locală. Toate taxele rămân acolo", a afirmat joi Victor Ponta, citat de Agerpres. El consideră că ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, "trebuie să se gândească la ce e bine pentru România" şi deputatul de Sibiu Mircea Cazan "trebuie să se gândească la ce e bine pentru Mediaş". Victor Ponta a spus că deocamdată în legătură cu acest subiect nu este consens în USL, dar că se va discuta şi se va găsi soluţia cea mai bună. "Cei din zonă nu vor chestia asta şi nu cred că e vorba doar de liberali, cred că nici cei de la PSD. Ce om politic din zonă poate să trăiască fără gaz? Niciunul. Au alegători acolo. E normal. Oamenii de acolo sunt oameni importanţi, au salarii cât tot Guvernul la un loc, au A8-uri, au tot ce trebuie. La ei nu e criză", a apreciat Ponta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

43 comentarii

unu\'

Acum 10 ani

Deci,o vreme,Nita si Cazan,cazuti pe ginduri( simulind flotari cerebrale),n-o sa ne mai deranjeze.Daca mai are vre-o citeva recomandari de genul asta,Ponta o sa-mi devina simpatic!Ca posesor BMW(inmatriculat RO,ca sa nu va mai obositi cu ironii bulgaresti),las posesorii de Audi sa comenteze ultima parte-la urma urmei,au si ei drepturi!
Raspunde

Sibian 5000

Acum 10 ani

Marele reformator Nita ! Supraveghetorul Romaniei !
Raspunde

Copy-paste

Acum 10 ani

Bai tonta...vrei sa muti la bucale tot inainte de regionalizare?....sa aveti voi de unde fura?...m-am lamurit si cu voi cat sunteti de interesati de soarta acestei tari si de locuitorii din ea.
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Gazul nu il pierdem.Cine vrea gaz sa plateasca.Daca Restul tarii vrea gaz sa plateasca.Asta este economie de piata.De ce sa mearga totul la Bucuresti?Fraieri mai sunteti mai romani.Sibiu ca si tara se poate gestiona si singur.Sa vedeti cum o sa vina banii in Sibiu.Sibiul are un potential economic extraordinar.Putem sa mergem mai departe si fara Bucuresti.Voi nu vedeti fraierilor ca sug tot ce se poate suge din Ardeal.Sunteti orbi.Impart peste tot:Moldova,Oltenia,Dobrogea.In acele regiuni sub dezvoltate.Cat sa mai platim??INDEPENDENTA TOTALA FATA DE ROMANIA.Vor sa duca gazul la Bucuresti.Sa il privatizeze.Sa il vanda la straini.Fraierilor.Treziti-va din fotoliile comode.O sa fie vai de capul nostru.Acum ori niciodata Sibiul liber fata de Romania.Independent.
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

USL-UL se va destrama la Sibiu.De aici o sa inceapa ruptura acestui partid care distruge ROMANIA si separa oamenii in doua.Sibiul independent.Unica sansa de supravietuire.O sa imi dati dreptate in 2-3 ani.O sa fie prea tarziu daca nu actionam.Jaful de la ROMGAZ o sa fie cel mai mare jaf posibil.Similar celui de la Sidex si Bancorex.Cand ai puterea in mana faci ce vrei cu ea.D-nule Ponta la Sibiu este altceva.Noi nu umblam cu jumatati de masura.Ori la bal,Ori la spital.Ori esti cu noi, ori in Sibiu nu ai ce cauta.Iar daca vi in Sibiu sa fi sigur ca nu mai iesi.Ajunge.Iti bati joc de o natiune intreaga.Cand te duci acasa si te uiti in ochii copilului tau,ce intrebare iti pui??PENTRU UN SIBIU INDEPENDENT DE ROMANIA.
Raspunde

Raspuns pentru sibian

Acum 10 ani

Ia-o mai incet. De cand e Ardealul sau Sibiul \" stat independent \" ? Nu are ce cauta primul ministru ? Ba are ce cauta. Nici gazul nu e al Mediasului, si poate locul acestui Romgaz chiar e la Bucuresti. Asta pana cand capitala Romaniei va fi la Medias
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Judetul Sibiu are orase mici care pot deveni in urmatorii 10-20 de ani orase cu un potential extraordinar.Agnita,Dumbraveni,Medias,Avrig,Cisnadie,Talmaciu,Miercurea Sibiului.Impreuna cu Sibiu putem deveni o putere.Avem atatia oameni de afaceri in Sibiu,companii de renume.Nu se poate sa fim atat de dobitoci si sa nu privim inainte.Ce ne trebuie noua regionalizare??Cu capitala la Sibiu?Cand putem sa ne administram si singuri.Putem accesa noi, fondurile europene si face treaba cum numai noi stim sa o facem in Sibiu.De ce trebuie sa depindem de Brasov sau nu mai stiu eu ce capitala regionala.Pentru un Sibiu independent.Cine vrea gaz din Judetul Sibiu sa plateasca.Nu mai sugeti bomboana aruncata de acest ilustru plagiator.Treziti-va sibieni.Avem o populatie asemanatoare Luxemburgului.400000 de locuitori.Cum se poate ca Luxemburgul care este o tara cat judetul Sibiu aflata in mijlocul Europei sa se gestioneze singura??Interesele sunt foarte mari.Sibiul va deveni independent.Asta o sa se intample in maximum 3 ani de zile.cu voia sau fara voia Bucurestiului.
Raspunde

@ sibian

Acum 10 ani

Au plecat medicii acasa de la spitalul de psihiatrie din Szombathely, ca s-a terminat programul si iar ai scapat la calculator! Si Szombathely se poate guverna singura, independenta fata de Ungaria! Spitalul de dementa al vostru, al nebunilor liberi din Szombathely sa nu mai apartina de Ministerul Sanatatii din Ungaria! Nebuni din toata lumea uniti-va si dupa aceea cereti independenta pentru fiecare in parte ca sa va destramati iarasi!
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Asa sa fie cum zici tu...
Raspunde

Ptr.8

Acum 10 ani

Cred ca esti un nostalgic care sterge podeaua cu limba dupa ce D-nul Ponta trece prin fata ta sau a biroului unde te afli.Your Majesty...Esti binevenit aici in Szombathely la Spitalul de nebuni sa stergi daca iti place.Poate ai vrea sa imi stergi si mie pantofii sau in ultimul caz sa te duci la mormantul lui Ceausescu si sa ai pupi talpile.Sper sa iesi teafar din Spitalul de nebuni numit Szombathely...
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

@7:Ai spus-o ca din carte,cea de istorie(cea de clasa IV-a-Istoria antica.Imi place cum gindesti:n-am concurent in Turnisor pentru functia(pe viata,sper) de Guvernatorul Turnisorului!Esti singur la parinti?
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Mare ai gradina ta Doamne.Asa o sa ramana pana se trezeste unu sa termine totul.Acum inteleg de ce romania sta pe loc si nu evolueaza de 24 de ani incoace.
Raspunde

Victor Ponta

Acum 10 ani

Si Klaus Iohannis sa se gandeasca la Sibiu, ca de aia l-au votat sibienii, nu ca sa faca naveta saptamanal la Bucuresti ca sa-i duc oala de noapte lui Crin Antonescu intre doua emisiuni tv!
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Klaus Johannis-Presedinte al Romaniei.Doar el si Germania pot scoate tara din CACAT.Suntem bagati la fund rau.Nici nu se mai vede fundul de altfel.A venit vremea dreptatii.Astept din 1988-89 aceste vremuri...Sa vedeti circ in urmatoarele 6 luni de zile.
Raspunde

FONDURI EUROPENE

Acum 10 ani

2013 este anul in care Fondurile Nerambursabile Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele member ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul www.fondurieuropenenerambursabile.ro
Raspunde

@ sibian

Acum 10 ani

Ce faci Maria Ta, eu vreau sa te inscaunez in locul lui Klaus si tu ne tradezi? Iar ti-a schimbat medicamentatia la spitalul de psihiatrie din Szombathely!
Raspunde

2 sibian

Acum 10 ani

Pana acuma latrai ca vrei independenta pentru Sibiu si acuma o dai la intors cu Klaus Iohannis presedinte al Romaniei? Ba tu esti nebun, ori prost/?Cred ca amandoua!
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

@12:Si ce gard mic ti-ai facut..!Cind ti-e lumea mai draga,tusti-tusti!,tot felul de deltaplanisti ratati!Chiar ca suntem in buda!(ca sa te parafrazez:Nu ne mai vedem cururile!).Lumineaza-mi fata:Esti unic,nu-i asa?!
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Pai nu este Sibiul Romania mai omule.Asta o sa ramana din Romania...Gandeste ca de aia ai creier.Din pacate creierul tau este prea mic.Da dovada de inteligenta.Sper sa nu fi vreun profesor care chiar nu are unde sa ofere meditatii si isi petrece 24/7 online.Ma faci sa rad.Cuvinte frumoase spui.Mai dute la ora de istorie.Istoria Americii.
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

Mai papagal utecist, mincinos prin respiratie, comandant de detasament de pionieri, nu te ridici nici macar la nivelul jigodiei de Iliescu si Nastase, crezi ca daca PDL din Medias si mafiotii lor care ne-au adus prejudicii uriase de imagine Companiei Romgaz nu ai reusit sa-i pedepsesti cu justita corupta a lui ordinaru de Chioru, vei pedepsi un intreg Judet/Municipiu/Regiune. Bagati mintile in cap daca mai vrei sa fi in viata, pentru ca cei care nu mai au ce pierde pot fi extrem de periculosi.
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

@19:OK,m-ai convins.M-as \'\'dute\'\' la ora de istorie da\' nu a Americii ca nu-i chiar atit de \'\'istorie\'\'.Prefer sa ma \'\'dute\'\' la o bere,satisfacut ca te-am facut sa rizi(o sa beau doua sperind ca ai si inteles de ce o faci).La \'\'dovezi de inteligenta\'\' nu te astepta prea curind:treuie sa ma \'\'gindestete\'\' si nu stiu cit imi ia(n-am asa un creier mare si slefuit,ca al tau!).
Raspunde

@ unu\'

Acum 10 ani

Lasa-l, frate, ca acuma doarme, s-au dat deja somniferele la balamucul din Szombathely. Cand se va destepta - din somn, ca rational nu are sanse! - o sa adune Marea Adunare Nationala a spitalului si o sa ia decizii privind autonomia celor doua localitati: Szombathely si Sibiu, care se vor declara orase independente prietene.
Raspunde

bravo

Acum 10 ani

cititi vreau dreptate , despre mafia gazelor si voi platitii gazul dublu intr-un an , cine face pretul gazelor
Raspunde

incult

Acum 10 ani

@21 Cedez in fata luminatiei voastre...Poate intr-o zi iesim la o bere...:-). Imi plac aceste polemici.Pot fi constructive uneori.Ma opresc aici cu speranta ca in viitorul apropiat sa vad un SIBIU INDEPENDENT DE BUCURESTI SI ROMANIA.UN SIBIU UNDE TAXELE SI IMPOZITELE VOR SCADEA.UNDE SALARIILE VOR CRESTE PESTE MEDIA NATIONALA.Se vrea distrugerea orasului Sibiu si a judetului implicit.Am vrut sa trag un semnal de alarma ca cetatean al orasului Sibiu.Cu buletin de Sibiu.Atata timp cat sunt cetatean al orasului cu buletin de Sibiu o sa lupt ptr.orasul unde am crescut si copilarit...
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

@22:Nasol moment!Tocmai mi-am comandat monogramele de Guvernatorde Turnisor!Se trezesc astia si-mi anuleaza dinastia!Ce fac acum?Ma duc sa pling(in nemernicia mea,am baut toata berea!)
Raspunde

pt 4

Acum 10 ani

cit la suta din procentul de gaze al tari este in feuda ?
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

@24:Tocmai aici e problema:Nu lupti pentru sibieni sau pentru angajatii Romgaz!Lupti,fara sa-ti dai seama pentru privilegiile unora sau altora.Poate ai aflat de \'\'cheltuielile de protocol\'\' ale Compet(tot o firma din domeniul energiei).Crezi cumva ca la Romgaz sau Transgaz,lucrurile stau altfel?In alta ordine de idei,un Sibiu independent e la fel de utopic si/sau nociv ca si Tinutul Secuiesc.Regionalizarea nu inseamna privilegii,asa cum cred unii, pentru cei deja dezvoltati(Sibiu,Brasov sau Mures) ci egalizarea nivelului de dezvoltare intre componentele regiunii.Traduc:Sibiul,Brasovul si Muresul vor suporta \'\'handicapul\'\' judetelor Alba,Harghita si Covasna (\'\'handicap\'\' l-am scris ca un termen sahistic nu peiorativ,ca sa fim bine intelesi!).Daca-mi acceptati rationamentul(confirmat prin declaratii publice atit de Dragnea cit si de Iohannis),trebuie sa acceptati si faptul ca batalia pentru Capitala Regionala,oriunde ar fi ea,se da doar pentru interese individuale sau de \'\'grup restrins\'\'.Trecind de la una la alta,chemarea la mitingul din Medias seamana cu chemarea lui Iliescu din \'90:\"Veniti sa aparati democratia!Tara e in pericol!\"Poate unii dintre voi nu stiu despre ce vorbesc!Oricum,eu mi-am \'\'oferit\'\' doza de naivitate!Sper ca voi o sa alocati putin timp sa cititi macar istoria recenta a Romaniei si sa nu va lasati fraieriti!
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

Inca ceva,fara legatura directa cu subiectul:stie cineva daca s-a votat in CJ Sibiu,in sedinta din Martie,alocarea de fonduri pentru intocmirea studiului de oportunitate si caiete de sarcini pentru concesionarea activitatii CARGO de la Aeroport?Daca da,cit s-a alocat?Intrebarea e serioasa,nicidecum tendentioasa-chiar n-am reusit sa aflu!
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

Inca doua chestii,in continuarea postarii \'\'27\'\':1:O mai tineti minte pe dascalita Anghel,cea care facea anul trecut greva foamei pe motiv ca-i moare fata de foame?Am vesti bune:D-na Anghel e Senator al Romaniei,pe liste USL,e bine-mersi,a prins culoare in obraji,ceas de marca si doua ghiuluri care-l umilesc pe Cazan.Fetita?Nu-i merge rau,angajata la nu-stiu ce minister(a fost putin tensionata pentru \'\'taxa de solidaritate\'\' a lui Ponta da\' i-a trecut!) 2:(preluata din presa)Curtea de Conturi a descoperit că au dispărut 6,5 milioane de lei din aproape 18 milioane de lei, pe care societatea de avocatură „Sfârâială și Asociații\" i-a recuperat de la Loteria Română pentru Ministerul Tineretului și Sportului. Auditorii Curții au opinat că banii lipsă au ajuns la casa de avocatură, cu titlu de onorariu de success. La rândul său, avocatul Antonie Popescu, unul dintre asociații societății de avocatură a spus că „Sfârâială și Asociații\" nu a încasat niciun leu de la minister. Unde au dispărut banii?
Raspunde

istoric

Acum 10 ani

a cheltuit 2.000 euro pe zi pentru inchirierea de sali de spectacole , conferinte , a 365 zile = socotiti totalul , raport corpul de control al guvernului
Raspunde

Nelu

Acum 10 ani

10 PLM Ponta cu fatza aia de hobbit
Raspunde

dan

Acum 10 ani

Sibiu independent...Sibiu Capitala Regiunii Centru..Johannis Guvernator..nu se mai da niciun ban celor din Brasov...sa ii facem sclavii nostrii si sa lucreze in agricultura pentru noi.. Traiasca Guvernatorul Klaus Johannis noi vrem Sibiul Capitala Romaniei cu Johannis Priministru2
Raspunde

argument

Acum 10 ani

bai postaci lui cindrea sunteti multi faceti si voi parte din delegatia cj care merge in FRANTA frumos voiaj vati ales sunteti rasplatiti pentru serviciu de denigrare si jignire vezi ca 3 ani trec repede si sar putea s-a nu faca sefu vostru mai mult de 2 la suta apucativa de marile proecte JOHANNIS a facut 15 strazi in 11 luni si voi nu ati reusit nici s-a finalizati gardu spitalului ce s-a mai vorbim de reparatia pistei si cargoul s-au asteptati s-a termine brasovu tau drag la care incerci s-a ne vinzi s-a isi gate aeroportu
Raspunde

psd

Acum 10 ani

psd-istii urla de foame. ponta cu mana lui nita trebuie sa le arunce urgent un ciolan altfel e rau.
Raspunde

brrrrrrrrrrrrrrrr

Acum 10 ani

ha ha...vo trage pinochio si miticii...asa va rtebuie daca nu stiti sa proclamati independentza de tiganiadia(romanika) sau miticastan....halal ardeal
Raspunde

@ brrrrrrrrrrrrr

Acum 10 ani

Nu ti-e rusine ma porc de sas din Munchen sa vorbesti in halul asta? Stai dracului pe craca ta de cioara borata acolo in Germania si lasa-ne cu textele tale pline de ura!
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

Dle ponta aduti aminte ce ai spus acum un an
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

Daca nu va aduceti aminte rugatil pe dnul arcas cel mai mare senator
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

daca dl senator nu stie intrebatil pe directorul lui de campanie dl plopeanu
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

si daca nu isi aduc aminte intrebatil pe sdnul latamare inventator in gaze de bsini poate sant mai eftine
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

noi medesani nu pierdem nimic din rom gazpierd cei de la putere si daca pierd tot ce au prime de concediu de pasti de craciun de numai stiu ce castiga romani
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

pentru cei din gaz dati afara nevestele amantele si se va reduce pretul la gaz
Raspunde

medesan

Acum 10 ani

Pentru Dlu primministrul ponta nu plecati urechea la cei din sibiu nu va lasati la voxdanian si la vescan mediasul are traditie dar nu are gaz as vrea sa ne ma intalnim la medias ca si acum un an .medesan
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus