Baschet in scaun rulant. Poveste despre curaj, sport si viata

Opt sibieni demonstrează în fiecare zi că pentru a-ți continua viața, în urma unei tragedii, ai nevoie de curaj, o putere incredibilă și sport. Fie că s-au născut cu probleme locomotorii, ori au trecut, într-o clipă, de la a fi „oameni în picioare” la scaunul cu rotile, componenții echipei de baschet în scaun rulant Motivation Sibiu spun, în fiecare zi, „da” sportului și vieții și „nu” resemnării.

„Câteodată te întrebi <>. Dar, tu ce ai? De ce nu tu?”, spune, extrem de relaxat, Răzvan Dragomir. Sibianul are 18 ani, stă cu părinții – principalul sprijin, iar la naștere a fost diagnosticat cu „spina bifida”, o malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale. Fiind unul din multe cazuri de oameni care nu au cunoscut viața „în picioare”, Răzvan spune că nu s-a confruntat cu depresiile. „Mi-a fost destul de bine, dat fiind că am avut părinții lângă mine întotdeauna. La mine nu au apărut depresiile, pentru că m-am născut așa. N-ai ce face, așa te-ai văzut, așa ai rămas”, subliniază sibianul, care știe că în societate se fac diferențe, însă acest lucru nu l-a împiedicat niciodată. „Eu am prieteni foarte buni în picioare. Cei mai buni prieteni ai mei sunt oameni sănătoși. Pentru asta am venit aici, să văd și altfel de oameni, cum se descurcă, stiluri de viață. Baschet? Pentru că e un sport pe care să îl faci și din scaun rulant. Pentru mine, să dau un coș e foarte greu, dar nu imposibil. N-am avut niciodată un moment în care să zic <>. Că nu le-am făcut întotdeauna perfect, că nu am avut mereu chef de ele, asta se întâmplă și într-o parte, și în alta. Fiecare dintre noi avem deficiențe – le corectăm și mergem mai departe!”.

„Când ești aproape de moarte, începi să prețuiești viața”

Adrian Mărgeanu se afla, joia trecută, la primul antrenament cu echipa Motivation. L-au convins cei doi copii ai săi, care sunt, totodată, și motivul pentru care sibianul de 49 de ani a decis să meargă mai departe. Bărbatul, cu ochi de un albastru senin, se află în scaun rulant de 23 de ani. „În momentul în care ești aproape de moarte, abia atunci începi să prețuiești viața, iar asta te face să rămâi, chiar și în scaun cu rotile, un om cu mare poftă de viață. Cu toate vicisitudinile și problemele inerente”, spune Adrian, pentru care baschetul este ceva nemaipomenit. Dacă este privit de pe margine. „Pe teren, este foarte greu! Nu am mai făcut asta de 23 de ani, de când am început să rulez în scaun, pentru că o persoană cu handicap rulează, nu mai merge”, subliniază Adrian, care știe că orice treaptă, bordură sau rampă prost construită din oraș constituie o „barieră” pentru cineva aflat în situația sa. „Faptul că ieși afară din casă e minunat, pentru că sunt foarte multe persoane în situația aceasta care nu o pot face, limitarea fiind de la treptele pe care le au. Personal, am două rânduri de trepte, a câte șapte. Unii se achită de datoria de a face rampe. Sibiul este un oraș vechi, dar chiar și în părțile nou construite spațiile sunt destul de mici, iar rampele sunt construite pe acele spații. Ideea este că acele rampe nu pot fi urcate, uneori, nici de persoanele sănătoase, cu pasul, nu cu scaunul. Și sunt foarte multe borduri, iar o bordură în calea ta, ca om în scaun cu rotile, poate însemna un stop, o barieră. Dacă vrei să ajungi la un obiect aflat la doi - cinci metri sau chiar pe lună, și în față ai o bordură, tot nu poți ajunge la el fără ajutor”, conchide Adrian Mărgeanu.

Accidente care schimbă vieți

Ovidiu Albu și Gheorghe Iurescu nu au jucat baschet înainte. Nici nu se cunoșteau. Acum, la Motivation, sunt cei mai buni prieteni. Primul e din Orlat, are 36 de ani, iar ajutor i-au fost sora și părinții. În 2004 a dat de necaz, pe când tăia lemne în pădure. Chiar dacă doctorii au fost nevoiți să-I amputeze piciorul drept, sibianul are o putere de autosugestie rar întâlnită. Vede lucrurile bune, chiar și atunci când puțini dintre noi o fac. „ A trebuit să-l amputeze, nu am mai avut soluție. Era praf, era țăndări osul. E bine că am scăpat așa, putea fi coloana. La început nu ești conștient, dar pe parcurs îți dai seama ce urmează. E greu, pentru că te gândești că ai fost odată bine și, dintr-o dată, te-a lovit necazul. Ai o perioadă în care te închizi. Când suntem între noi și jucăm, ne simțim extraordinar. Ești între persoane care te ajută, te învață cum să te protejezi, nimeni nu vine să îți zică ce drepturi ai, cum să te ferești de o infecție”, povestește Ovidiu, care arată calități cel fac un posibil candidat pentru un loc în lotul național. „Nu jucam baschet înainte, dar mă atrăgea sportul. N-am pățit să îmi zică cineva <>, probabil că i-am respectat și eu și mă respect și ei”.

 De partea cealaltă a coșului, prietenul Gheorghe Iurescu, din Șura Mică. La 30 de ani, pe când muncea în construcții, a căzut de la înălțimea de cinci metri. Avea un copil de un an și planuri de nuntă. Acum, la 12 ani distanță, zâmbește mai frumos ca niciodată. A citit despre Motivation acum două luni, pe internet, iar ideea de a face parte dintr-o echipă de baschet l-a încântat. „Am căzut direct pe spate – fractură la coloană. M-au dus la București, la spitalul Baltazar. Au fost afectate două vertebre, care s-au deplasat și au strangulat măduva. Asta este! Nunta am făcut-o după ce am căzut. Multă lume a rămas… Familia a rămas alături de mine, poate e mai bine ca la alții sănătoși!”.

Ionela, singura domnișoară din echipă

Ionela Bebeșelea este singura fată din echipa de baschet. Are 16 ani, învață la „Gheorghe Lazăr”, și „s-a născut așa”. A ajuns la Motivation Sibiu acum mai bine de un an de zile. „M-au primit cu brațele deschise. Noi nu putem fi la fel de liberi ca ceilalți, dar prin sport ne eliberăm. Este important să fii între persoane cu aceleași probleme și alături de oameni care fac lucruri minunate. Fiind la fel, ești înțeles mai bine. Când eram mică mă întrebam de ce sunt diferită de alții, dar m-am obișnuit!”, mărturisește Ionela cu o seninătate dezarmantă.

Pe lângă cei cinci, din echipa de baschet în scaun rulant mai fac parte și Nicu Priporeanu, Nicolae Stan și David Răulea, care, din păcate, nu au putut fi prezenți la antrenamentele de săptămâna trecută.

„M-am urcat în scaun, ca să-i înțeleg!”

Cornel Armenean, profesor de Educație Fizică și Sport și antrenorul echipei de baschet în scaun rulant, a găsit o metodă inedită de a relaționa cu sportivii: s-a pus în scaunul cu rotile și a început să joace alături de ei. „Motivation este o șansă de a lucra cu persoane speciale – oameni simpli, dedicați cauzei lor. La început a fost un pic mai greu, până m-am urcat în scaun. Am făcut-o ca să înțeleg dificultățile cu care se confruntă ei. Din punctul nostru de vedere, este ușor: stai în scaun, dai la roată și arunci. În cazul lor, e mai dificil. Au probleme locomotorii, iar echilibrul are foarte mult de suferit”, spune cel pe care sibienii îl ascultă cu sfințenie.

De menționat că echipa din Sibiu nu se reunește doar pentru a socializa sau pentru meciurile demonstrative. Se joacă baschet, le sunt explicate regulile și tehnicalitățile, iar mingea intră cu ușurință în coș. În plus, miercurea aceasta, la sala Transilvania, are loc o acțiune de selecție pentru lotul național. Sibienii vor juca, de la ora 12.00, în compania echipei din Timișoara, iar în urma întâlnirii se vor afla numele celor chemați la lot. Intrarea este liberă.

Ce este Motivation?

Fundația „Motivation” a început, în Sibiu, în 2010, finanțată din fondurile sociale europene, ca din 2012 să fie finanțată de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională(USAID). „Proiectul își propune să reducă numărul de utilizatori de scaun rulant imobilizați la domiciliu și să stimuleze participarea acestora la activități sportive, culturale sau recreative”, spune Anca Rusu, coordonatorul Centrului de Training Regional sibiu. Din grupul țintă, respectiv persoanele cu dizabilități locomotorii din județele Sibiu, Alba și Vîlcea, fac parte peste 1.000 de beneficiari, cea mai mică persoană având trei ani de zile. Aceștia trec printr-o etapă de evaluare, succedată de una de informare, ca pe viitor, în funcție de necesități, să ia parte la procesul de instruire. Ultima fază înglobează toate lucrurile necesare unei persoane cu dizabilități – de la un scaun adecvat, la consiliere și tabere de informare și relaxare – pentru ca această să își atingă scopul, respectiv reintegrarea socială și un trai cât mai decent.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi