Duminică,
28.05.2023
Partial Noros
Acum
11°C

Bazele sportive ale CSM Sibiu, neschimbate de la infiintare. "Un pericol pentru desfasurarea activitatilor sportive de performanta"

Clubul Sportiv Municipal Sibiu deține în administrare patru baze sportive, pe care orice iubitor al sportului din Sibiu le cunoaște sau a auzit măcar de existența lor datorită rezultatelor echipelor și sportivilor care, de-a lungul timpului, s-au perindat pe acolo.

Înființat în 1959 și cu o tradiție care „a scos sportivi pe bandă rulantă”, CSM Sibiu rima, mai ales în trecut, dar și în prezent, prin sacrificiile exemplare ale sportivilor și antrenorilor, cu performanța. Cine nu a auzit de meciurile de rugby de altădată? Dar de înotătorii de la Olimpia? Frații Negrea vă spun ceva?

Directorul clubului sibian, Viorel Cintean, a enumerat, miercuri, în cadrul Colegiului Prefectural, bazele sportive, subliniind, totodată, și problemele cu care fiecare dintre acestea se confruntă. „Trecerea timpului a făcut ca, în prezent, aceste baze să devină, pot să spun, un pericol pentru desfășurarea activităților sportive de performanță”

 

Bazinul Olimpia. Înotătorii, urmași ai lui Damocles

în 1976 a început construcția bazinului Olimpia și a fost finalizată trei ani mai târziu. Complexul a și devenit, în acea perioadă,  cel mai performant bazin din sud-estul Europei.

Acum, în schimb, Olimpia este „punctul cel mai nevralgic”. „Bazinul Olimpia este punctul cel mai nevralgic al bazei materiale pe care o avem. Este singurul bazin din țară aparținând Ministerului Tineretului și Sportului, de sărituri în apă și de înot. Are aproape 40 de ani vechime. La ora actuală, putem spune că ne desfășurăm activitatea cu sabia deasupra capului, având în vedere că sumele solicitate de noi ani de zile, de la Minister, nu au fost alocate pe măsura necesităților. Trebuie refăcut tavanul, fermele sunt ruginite, au peste 50 de ani, tavanul fals. În subsolul tehnic, toate utilajele sunt de la construcția bazinului”, a declarat Cintean, care a subliniat faptul că s-au solicitat 2. 100.000 de lei pentru lucrările de reabilitare. „În speranța că o vom obține(n.r. - suma) - speranță pe care am avut-o an de an, vom căuta să facem această bază, care ar trebui să fie o mândrie a Municipiului Sibiu”.

 

Printre lucrările care trebuie efectuate asupra Complexului se numără:

- schimbarea acoperișului

- intreținerea și repararea fermelor de susținere a acoperisului

- schimbarea tavanului fals

- repararea și modificarea turnului de sărituri

- 4 vestiare

- 2 săli de pregătire pentru box și judo deasupra vestiarelor.


 

Rugby. Un vagon drept vestiar

Stadionul „Bebe Boboc” din cartierul Valea Aurie este cunoscut pasionaților de rugby. Sibiul are o tradiție deloc modestă în acest sport, chiar dacă în ultima vreme echipa Sibiului nu s-a mai aflat în primele eșaloane.

Însă, ceva nu s-a schimbat. Condițiile au rămas aceleași ca acum 45 de ani. Rugbyștii se schimbă, spre exemplu, într-un vestiar mai atipic, dar nu pentru că și-au propus acest lucru, ci pentru că pe post de cabină folosesc un vechi vagon CFR. „După 45 de ani, perioadă în care rezultatele au fost deosebite, modernizarea bazei a rămas în urmă cu... este în aceeași condiție ca acum 45 de ani. Există două terenuri de rugby, unul de antrenament și altul de joc. Ca vestiare - un vechi vagon CFR, fără utilități și condiții de a practica acest sport”, a subliniat Viorel Cintean.

Reamintim că CSM Sibiu în ediția 2013, CSM Sibiu evoluează în Divizia A, Grupa Vest, în care se mai află CFR-CSU Brașov și CS Lions UVVG Arad. Sâmbăta viitoare, sibienii încearcă să obțină prima victorie din campionat, chiar pe teren propriu.

 

Box. Mucegai și campioni

Nu puține au fost materialele despre box care au apărut, în ultima perioadă, în ziarul Turnul Sfatului. De fiecare dată se făcea vorbire despre sportivi noi - semn că există deschidere către box și, totodată, potențial imens în Sibiu. De asemenea, despre rezultatele obținute de-a lungul timpului, care rămân în istoria sportului sibian, cu toate că, spre deosebire de trecut, prezentul și viitorul nu mai prezintă garanții ale succesului. Pentru cunoscători, specific sălii de sub peluza stadionului „Municipal”, pe lângă mireasma de istorie, tradiție și pasiune pentru box, îi este caracteristic și mirosul de mucegai care, efectiv, „mănâncă” pereții.

„Practic nu am calificative”, spunea, miercuri, directorul CSM Sibiu, în Colegiul Prefectural. „Am încercat, de-a lungul anilor, de când sunt director, și am solicitat sume de la Forul de Specialitate, dar fără nicio realizare. Cu toate acestea, am avut campioni naționali, vicecampioni europeni și mondiali”.

 

Baza hipică. Ca rezultate, cea mai bună din țară!

Baza hipică, situată în cartierul Vasile Aron, este veche de peste 60 de ani. Rezultatele sunt, însă, recente și odată cu ele vin și medaliile de aur la competițiile interne și internaționale „În prezent, cu mici modificări. Am reușit, cât de cât, prin forțe proprii, să facem un vestiar cu toate dotările și să refacem manejul - cu ajutorul domnului primar de la Șelimbăr. În aceste condiții este, la ora actuală, și de mulți ani cea mai bună și cea mai performantă secție din țară la sărituri peste obstacole”, a conchis Viorel Cintean, directorul CSM Sibiu.

Clubul Sportiv Municipal Sibiu este o unitate care funcționează în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

7 comentarii

darius

Acum 10 ani

.............no comment :(
Raspunde

sibiu

Acum 10 ani

aici la ruibi fac fotbal aia de la alma .Ha ha ha ce de fraieri in vagon
Raspunde

ctc

Acum 10 ani

poate ar fi cazul sa schimbati oamenii de la conducerea csm sibiu..sa stai doar sa astepti sa cada bani din cer e penibil..Cintean zici ca merge la cersit cu mana intinsa dintr-o parte in alta cam atata stie sa faca atat de bun administrator e incat a distrus incet incet tot sportul sibian..corbule la munca nu la intins mana ca nu o sa primesti niciodata banii care-i soliciti cauta in alta parte daca nu lasa pe altul ca nu mai ai vlaga..
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Cu cata usurinta vorbesc unii de milioane de lei, unii care n-au produs 1 leu la viata lor. Bai, frate, voi credeti ca milioanele cresc in copac si va asteapta pe voi sa le praduiti? Bag sama ca ati primit in fiecare an bani pentru intretinere, ce s-a intamplat cu ei? Propun infiintarea acolo, a unui centru de cercetare pentru fizica subatomica similar cu CERN, ar fi o investitie minima, deoarece gaura neagra o avem deja.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Apropos, baza hipica ati luat-o inapoi de la belitu\' ala de sirian care a fugit cu banii bancii Dacia Felix, parca Nader il chema?
Raspunde

Mir

Acum 10 ani

Pai bine, domn director, dar tu nu ai nicio responsabilitate ca s-a ajuns aici? Sau nu, e mai comod sa spui ca doar altii sunt de vina cand tu nu esti in stare sa fii un bun manager.
Raspunde

Sibian

Acum 10 ani

Asta (Cintean) se plange de parca nu el a condus CSM-ul asta de vreo 12 ani. Au mai multi angajati decat sportivi. Prefectul asta de paie trebuia sa-l ia la rost rau de tot, dar e...de paie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus