Directorul Aeroportul internațional Sibiu spune că licitațiile pentru noile rute de transport aerian, pentru care companiile să beneficieze de ajutoare de stat, vor fi lansate luna viitoare. Consiliul Județean Sibiu a aprobat în ședința de joi acordarea de ajutoare în valoare de 2,8 milioane de euro, către companiile aeriene care deschid noi trasee sau frecvențe de la Sibiu și le vor și menține în următorii cinci ani.
”Nu cifra de afaceri a companiilor este importantă. Avem pregătite documentațiile, după Paște vom lansa licitațiile. Aceste licitații vor arăta care rute sunt interesante pentru companiile de zbor”, a declarat Augustin Sava, directorul Aeroportului sibian. Reprezentanții instituției au arătat că, deocamdată, nu pot fi făcute publice criteriile ce vor fi luate în calcul în cadrul procedurii de achiziție publică prin care să fie selectate companiile care să deschidă noi zboruri de la Sibiu.
Aceste criterii vor fi cunoscute de toată lumea în momentul lansării licitațiilor, arată reprezentanții Aeroportului.
Citește și CJ aprobă ajutoarele de stat pentru deschiderea de noi rute pe Aeroportul sibian
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 296
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
John S
Acum 4 ore
Emil
Acum 6 ore
Nustiu
Acum 6 ore
Leonard