Imagini reprezentative pentru Sibiu vor fi proiectate pe ecranele instalate în cel mai mare aeroport al României, ”Henri Coandă” din București. Fotografiile și filmulețele vor rula din 10 mai în cadrul unui proiect al Companiei de Aeroportului, botezat „Discover Romania by Bucharest Airports” și al cărei scop este sprijinirea destinațiilor românești cu potențial turistic. Fotografiile reprezentative ale Sibiului sunt realizate de Sebastian Marcovici.
În acest context, Primăria Sibiu anunță că din 7 mai va fi deschis și noul sezon turistic. Toate Centrele de informare turistică vor trece la programul de vară, funcționând între 09:00 și 20:00 în timpul săptămânii și între 10:00 – 18:00, sâmbăta și duminica.
Tot pentru turiști, cele 16 sisteme de orientare şi informare turistică instalate în centrul istoric au fost actualizate anul acesta prin înlocuirea faţetelor. ”Pe lângă acestea, Serviciul de Promovare în Cultură şi Turism lucrează în prezent la un proiect care prevede amplasarea de noi astfel de semne de orientare şi informare. Vor fi montate în centrul istoric încă opt sisteme de semnalizare în următoarele puncte: intersecţia străzii Ocnei cu strada Pietrarilor, Piaţa Gării (lângă biserică), intersecţia străzii Pompeiu Onofreiu cu strada Manejului, intersecţia străzii Alexandru Odobescu cu strada Moş Ion Roată, pe strada Cetăţii lângă Filarmonică, pe strada Cetăţii (în zona scărilor dinspre Bulevardul Corneliu Coposu), la intersecţia străzii Andrei Şaguna cu strada Mitropoliei şi la intersecţia străzii 9 Mai cu strada Târgului”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Piaţa Gării , Primăria Sibiu , Henri Coandă , Andrei Șaguna , Pompeiu Onofreiu , Alexandru Odobescu , Sebastian Marcovici , Primăriei Sibiu , Bucharest Airports , Toate Centrele , Moș Ion Roată , Pe Bulevardul Corneliu Coposu , Asociația Discover România
Vizualizari: 395
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Nelutu O
Acum 7 ore
Noi noi
Acum 9 ore
Eu
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Q