Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
7°C

Cazan: Au facut primul pas spre mutarea integrala a Romgaz la Bucuresti

Deputatul PNL Mircea Cazan susține printr-un comunicat de presă că are convingerea că s-a luat decizia finală privind mutarea integral a societății Romgaz de la Mediaș, la București. Deși decizia mutării Romgaz la București aparține coelgilor de alianță, Cazan nu face niciun fel de referire la PSD.  ”În situaţia de faţă, în care, în urma şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor de la Romgaz, ce a avut loc în data de 29 aprilie, a fost luată decizia de a se înfiinţa un sediu secundar în Bucureşti, nu pot decât să îmi exprim dezacordul cu înfiinţarea acestui sediu şi să afirm cu convingere că mutarea conducerii de la Mediaş la Bucureşti este doar o chestiune de timp și nu reprezintă altceva decât începutul sfârşitului pentru economia Mediaşului, dat fiind faptul că bugetul municipiului Mediaş depinde în proporţie de 20% de Romgaz”, susține Mircea Cazan.

Liberalul susține că prin Actul Constitutiv al societății, se lasă portița necesară schimbării în totalitate a sediului Romgaz de la Mediaș la București. ”Ce este şi mai grav este faptul că Actul Constitutiv al Romgaz Mediaş prin Anexa 1 la Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 4/29.04.2013 arată clar că Sediul S.N.G.N. Romgaz S.A. este situat în Municipiul Mediaş conform Art. 3 alin. 1, şi că acesta poate fi schimbat prin hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor  conform Art. 3 alin. 2. (…) Şi mai îngrijorător este este faptul că sediul poate fi mutat oricând, conform Art. 10, cu un al doilea aliniat 2 inserat abuziv- la o simplă parcurgere a Actului Constitutiv reiese clar că pe lângă aliniatele 1, 2, 3, 4, scrise consecutiv, apare un al doilea aliniat 2- surpriză, prin care este specificat clar că Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor se întruneşte ori de câte ori este necesar pentru a hotărî, printre altele, şi mutarea sediului societăţii ( Art. 10,aliniat 2, subpunctul b.)”, susține deputatul PNL. 

Deputatul liberal Mircea Cazan a cerut în urmă cu trei săptămâni, într-o întâlnire publică de la Prefectura Sibiu, demisia ministrului Energiei, Constantin Niță, dacă acesta nu va renunța la intențiile de reorganizare a companiilor din industria gazului. “De ce să facem noi locuri de muncă pentru bucureșteni? De ce să înființeze un sediu secundar, când până acum, lucrurile au funcționat foarte bine așa? Eu nu cred, de fapt, această variantă. Ministrul Niță a dat un comunicat de presă prin care spunea clar că va muta sediile celor două companii la București. A revenit după câteva ore, menționând că este vorba despre un sediu secundar. Eu sunt convins că scopul final este, de fapt, mutarea companiilor, iar miza este regionalizarea. Ministrul Niță este din Brașov, putea foarte bine să vină la Mediaș, să discute cu oamenii, nu să-I cheme la București, în ziua mitingului”, a declarant Mircea Cazan. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

21 comentarii

Georg

Acum 10 ani

Sa ia si COPSA la ei..cu toate si toti..
Raspunde

un sfat pansament gastric

Acum 10 ani

COSMA MINERILOR DIN MEDIAS , VA-TI FACUT ACTIONARI PE RESURSELE NATURALE ALE TARI , VA FACUT MATA CU SONDA IN SPATELE CASEI , NU DATI SOCOTEALA NICI LA CURTEA DE CONTURI , PARCA SINT BUZUNARELE VOASTRE . DAR CIND SA FURAT SUTE DE MILIOANE , TU BIDON TURTIT de arama DIN BRATEI CE AI FACUT , AI MERS PE BURTA ? UNDE SINT SONDE SE PUNE O CUTIE ELECTRONICA SI REGLEZA PRESIUNEA ,RESTUL LA MUNCA IN TARA PE TEREN . DESTRAMAREA AFACERI TREBUIE PUS CONTOARE SIGILATE ALE FISCULUI [STATULUI] SI ATUNCI SE VEDE UNDE SA FURAT DE MAFIE , CIT SA SCOS DIN PAMINT SI CIT SA BAGAT IN DEPOZITE STATULUI.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

De ce folosesti persoana a treia??? Corect ar fi sa iti asumi, tu si celalalt smecher, aceasta hotie.
Raspunde

sondor

Acum 10 ani

si cindrea este de acord mai lasatio cu mutarea sediului bai berbece legumele din gradina ta sunt ale vecinilor e normal daca mama natura a asezat aceste bogati naturale in zona MEDIAS s-a aiba pretenti ca centrala s-a fie la MEDIAS crezi ca daca o muta la bucuresti vine factura mai ieftina si aia vor fi mai corecti se muta niste posturi bine platite de noi amarasteni la bucale saraci de iei nu au locuri de munca asta seamana cu regionalizarea va ia locurile de munca si le muta unde vrea muschi lor bravo CAZAN esti singuru care ai pus problema corect
Raspunde

Reactie adversa

Acum 10 ani

Daca se muta gazul la Bucuresti cu dl. Nita ministru la Energie si cu dl. Cindrea sef de judet, PSD va pierde electoral pe termen lung procente foarte mari care o vor scoate din lupta ptr. puterea politica.
Raspunde

Adi

Acum 10 ani

O tentativa perversa si nesimtita de a muta \"cartierul general al gazului\" la Bucuresti! Exista probleme la Romgaz? Hai sa le rezolvam! DA! Sa le rezolvam! Dar de ce sa mutam la Bucuresti managementul? Nu avem destule exemple de management bucurestean, exemple care nu fac decat sa te indignezi.... O miscare lipsita de orice rationament si bun simt. Care nu face altceva decat ca noi in Ardeal sa simtim o data in plus agresiunea Bucurestiului! Daca ar fi ceva de mutat de la Bucuresti in Ardeal, asta ar fi ceva firesc daca tot vrem spre Europa.... Bine, n–avem pretentii pentru ca oricum guvernarile de acolo (indiferent care!) nu prea agreeaza asta. Dar sa muti si putinul care mai exista aici, sa–l muti la Bucuresti, iata incompetenta, iata nesimtire, iata prostie si o jignire fara margini pentru ardeleni. Pentru ca aceasta problema nu este doar a angajatilor de la gaz, nu este doar a mediesenilor sau a judetului Sibiu. Este a intregului Ardeal. Pentru ca altfel, asemenea atitudini jignitoare vor mai fi.... Iar ceea ce este pierdut o data in Ardeal greu sau aproape imposibil de recuperat de la Bucuresti. Istoria ultimului secol o dovedeste cu prisosinta....
Raspunde

bravo

Acum 10 ani

ULTIMI MINERI MODERNI, NU VA AJUNGE CIT AU FURAT DE LA DIRECTOR LA PORTAR ?
Raspunde

io

Acum 10 ani

nici 10/100 din gaze nu se extrage din judet ,cuntractele cu rusi cine l-ea facut, nu la fel ca in ukraina , miroase a gaze in batatura .
Raspunde

titi

Acum 10 ani

ce ma bucur ptr medieseni ca au votat PSD:))))fraierilor.v-ati luat-o in bot:))))
Raspunde

alzara

Acum 10 ani

Impozitele varsate la sediul social al firmei induc distorsiuni in comunitatile locale . Vezi cazul Bucuresti. O solutie ar fi virarea la locul efectiv de munca;dar e mai greu de urmarit (+interesele celor mari) . Care e meritul intrinsec al Mediasului? De cate ori faci dus, de atatea orifinantezi si echipa de fotbalGM -M.
Raspunde

lilu

Acum 10 ani

ACUM CHIAR VREAU AUTONOMIE INDIFERENT DE CARE. SIBIUL AR TREBUI SA PROTESREZE ENERGIC. ASA INTELEG MITICII DESCENTRALIZAREA? ...pacat ca mamaliga nu expodeaza; avem o gena proasta de pampalai care-si \"apara saracia si nevoiele si neamul...\"
Raspunde

@ lilu

Acum 10 ani

Bai trilulilu, pai divorţează daca vrei autonomia, nu mai sta cu frâua aia grasă, leneşă si urâtă! Sau ia-ţi o româncă, aşa cum a făcut şi Genosse Klaus!
Raspunde

ReMi

Acum 10 ani

PSD-ul o sa PLATEASCA la toate alegerile PROSTIA !
Raspunde

Prostul

Acum 10 ani

Care mai e prostul sa voteze PSD ???
Raspunde

lil

Acum 10 ani

Nu-ti fa probleme ca mai sunt inca multi. Cei care merg la \"cabina\" sunt cei mai usor de manipulat. Manipularea este la tot pasul, din secunda in secunda, ea prinde la cei multi si prosti cei care de fapt sunt majoritatea la vot! Traiasca MANIPULAREA! Traiasca neocomunismul bazat pe proletariatul neoformat! Traiasca presa aservita! Tot inainte!
Raspunde

Tynu

Acum 10 ani

Din pacate sindicatul liber romgaz si-a tradat proprii membrii. A dovedit de fapt ca nu e liber, tacerea de dupa 29 aprilie a aratat cu adevarat tradarea.
Raspunde

io

Acum 10 ani

sindicatul este implicat ca la oltchim, au furat inpreuna...
Raspunde

io

Acum 10 ani

sindicatul este implicat ca la oltchim, au furat inpreuna...
Raspunde

istoric

Acum 10 ani

pentru toata suflarea romaneasca viza schengen , este cedarea portului constanta , hapsinilor din C E..
Raspunde

urmeaza

Acum 10 ani

arpechim si oltchim sa fie cumparate dea moaca de catre AZERI , volsganian aranjaza tot- cititi vocea rusiei-
Raspunde

istoric

Acum 10 ani

gazul trebuia sa fie la tirnaveni , istoric si real.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus