Vineri,
13.09.2024
Ploi Moderate
Acum
25°C

A murit regizorul Viorel Branea

Regizorul sibian Viorel Branea a decedat luni în urma unui infarct. Viorel Branea s-a născut în Sibiu în 26 aprilie 1942. A fost membru al Uniunii Cineaştilor din România din 1977, al Uniunii Teatrale din România (ATM) din 1973, al Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România din 1994, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” în 1965 şi al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti în 1976.

A debutat ca actor în 1965 în piesa “Furtuna” de Shakespeare avându-i ca parteneri pe Septimiu Sever, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariela Petrescu, Ştefan Bănică.

Între anii 1965-1977 s-a remarcat ca actor şi regizor de teatru în spectacole montate la Cluj, Piatra-Neamţ şi Sibiu.

În perioada 1977-2000 s-a distins ca regizor de film la studiourile cinematografice “Bucureşti”(Buftea) şi “Alexandru Sahia”, precum şi la Televiziunea Română. A realizat numeroase filme documentare prezentate la festivaluri din România, Franţa, Finlanda, Cehoslavacia, Italia, dintre care s-au remarcat filmele premiate “Apocalips 90”, “Şi clasa noastră muncitoare merge în paradis”. În 2009 a fost distins de Preşedinţia României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru întreaga activitate.

Înmormântarea va avea loc la Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

radu

Acum 11 ani

ati preluat stirea din GANDUL.info cuvant cu cuvant. de ce nu ati mentionat nimic de sursa? ce fel de jurnalism ? pacat ca cei de la buc afla mai repede de evenimentele din Sibiu decat sibienii
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus