Dejeu: Regret cariera muzicala

Și-a văzut tatăl mort în urma ocupației Ardealului de către trupele maghiare. A fost martor al ocupației sovietice. Fratele lui a fost executat de comuniști. A inițiat Dosarul Flota, dar a fost înfrânt de mineriadă. Student la drept și conservator, judecător, avocat, deputat, ministru și premier pentru o scurtă perioadă de timp, Gavril Dejeu a trăit pe viu momente unice din istoria țării. ”Pe firul evenimentelor” este cartea în care a relatat cele mai importante momente ale vieții.

 

Reporter: Pentru cine ați scris cartea asta, pentru familie, pentru dvs., pentru oamenii care au trăit aceste evenimente, pentru cei care nu le-au trăit, pentru cine?

Gavril Dejeu: În primul rând, am socotit că din 1940 și până în 2000, perioada pe care o cuprinde cartea, în România s-au petrecut niște evenimente semnificative cum a fost războiul, cum a fost ocupația Ardealului de Nord, cum  a fost ocupația sovietică de după război, cum a fost revoluția, cum a fost fierberea post-revoluționară pentru instaurarea unui regim democratic, cum au fost mișcările sociale, inclusiv mineriadele. Toate aceste evenimente, după părererea mea, au marcat evoluția istorică a României în această perioadă de aproape 70 de ani. Întâmplarea a făcut ca eu să particip în mod direct la aceste evenimente și am socotit și socot și la ora actuală necesar ca toți cei care au luat parte la aceste evenimente și care au surprins istoria, pentru că adunate din diverse unghiuri de vedere pot constitui sursă de elevație istorică. Așa de pildă, se va scrie și s-a scris despre impactul războiului asupra României, dar s-au scris și s-au evidențiat evenimentele de mare anvergură. Cele de mai mică anvergură, care s-a petrecut în localități mai reduse, la nivel de familie, de localitate, de grupuri, acestea nu s-au surprins, iar unele din ele au avut semnificație deosebite. Ori memorii ca acestea trebuiesc puse pe hârtie, pentru că în încercarea de a face o sinteză istorică a evoluției unui țări, pe un anume eveniment, după părerea mea, ea trebuie să aibă toate sursele posibile și toate aspectele posibile ale evenimentului. 

De exemplu, toți deținuții politici ar trebui să pună pe hârtie evenimetnele și viața trăită în închisoare, pentru că fenomenul concentrațional românesc ar trebui să fie pus în evidență în mod substanțial. Pentru că prigoana politică în România a fost cea mai dură din tot estul Europei. 

 

Rep.: Nu a existat niciun motiv personal?

G.D.: E adevărat, trebuie să mărturisesc, soarta fratelui meu, care a fost în final executat, m-a urmărit și mă urmărește toată viața. Noi am fost șase frați, fiecare dintre ei au avut viața lui, problemele lui, Golgota lui, părinții, la fel, chiar și tatăl meu, chiar dacă eu am avut opt ani când el a fost omorât. Dar ce i s-a întâmplat fratelui meu, a fost cu totul deosebit. El m-a stimulat pe calea vieții în perioada în care eu eram la liceu, apoi la facultate, iar după ce începând din 1950 – 1951 am aflat de implicarea lui în lupta partizană din Munții Apuseni, sigur că am fost alături de el, fără discuție, dar eu în mod deosebit pentru că aveam dese discuții cu el. Nu l-am aprobat într-u totul în motivarea mișcării. Nu era întru totul realist. 

 

Rep.: Cum așa?

G. D.: Atunci când a început mișcarea de partizani în 48-49, erau alte condiții, atunci se știau că vin americanii. În 45-46, dacă spuneai la cineva că nu mai vin americanii, te scuipa: ”Vin americanii!” Pentru asta s-a și organizat mișcarea de rezistență din munți, pentru a le întinde americanilor o mână de ajutor. Dar din 52-54 era limpede că nu mai vine niciun american. Și se punea întrebarea ce rațiune mai are rezistența anti-comunistă, câte unul ici-colo, față de o putere care se consolidase. Dar el a continuat, până când a fost prins. Deci nu am scris cartea pentru mine, nici pentru familie, dacă e vorba să spun că am avut un obiectiv mai apropiat de familie, atunci a fost situația fratelui meu. În carte am scris și procesul și tot ce s-a întâmplat, până în momentul execuției.

 

Rep.: Ce va fost cel mai greu să scrieți? Care a fost relatarea cea mai dureroasă pentru dvs? 

G. D.: Cel mai greu în carte mi-a fost să încerc să răspund la calomniile care mi-au fost puse în spinare în decursul activității mele politice. Nu știu care este părerea altor politicieni, dar eu îndrăznesc să spun că în afară de Constantinescu și Ciorbea, cea de-a treia persoană politică din perioada luptei noastre politice, luată în vizor de presă, de opoziție, de oricine vrei, am fost eu. Și știu și de ce. Am fost luat în vizor pentru o afirmație, transpusă și în viață, atunci când am spus că Ministerul de Interne va dezvolta o activitate de depistare a fenomentului infracțional în România sub toate aspectele lui fără să se țină seama de calitatea oamenilor care vor fi cercetați. Indiferent că sunt politicieni sau oameni din alte domenii. Ori această afirmație am pus-o efectiv în practică. Am format o mulțime de dosare mari, am impus și am reușit chiar și reținerea și aresterea unor figuri importante ale corupției și infracționalității românești, iar această afirmație, dublată de această acțiune, a creat fenomentul de racție. Iar reacția a fost extraordinar de dură, pentru că cei interesați să se apere de acțiounea MI erau potentații zilei. Potentații politici, potentații economici,  care avea în mână toate mijloacele de influențare a opiniei publice.Ei aveau în mână televiziunile, aveau în mână ziarele, aveau în mână tot ce se adresează publicului. Și atunci când au văzut că într-adevăr activitatea MI se simte și se formează dosare și ei încep să fie cercetați, exemplu, Răzvan Temșan de la Bancorex, Viorel Păunescu cel care a cumpărat Hotel Continental, Sever Mureșan și mulți alții, ei bine au reacționat extraordinar. Și o reacție foarte puternică am întâmpinat chiar în sânul alianței de guvernare, din partea PD-ului de atunci.

 

Rep.: Inclusiv Băsescu. Scrieți în carte că va sunat în legătură cu dosarul Flota.

G. D.: El m-a sunat o singură dată, când m-a rugat și să ne întâlnim.

 

Rep.: Întâlnire legată de dosar?

G. D.: Legată de dosar. Mi-a dat un telefon că vrea să stăm de vorbă. I-am spus ”domnul ministru, vă rog să poftiți” și la scută vreme a venit și am avut o discuție cu el. Obiectul discuției: dorea să mă convingă că el nu este vinovat în flotă. Și de unde toată povestea...

 

Rep.: De ce să vă convingă pe dvs, pentru că nu dvs. instrumentați dosarul?

G. D.: Păi da, dar el știa că deja pornisem o acțiune pe flotă. Am descris și în carte. Oamenii mei din Constanța și cei de acolo știutori de situație mi-au trimis o mapă  voluminoasă de documente privind flota română. Și Petromin și compania de păescuit. Și eu am chemat un colonel de la Constanța, de care mi s-a spus că s-ar pricepe de flotă și i-am pus problema. L-am întrebat dacă ar fi capabil să facă o cercetare în materie de flotă. Și el mi-a spus că da. Și atunci i-am zis ”vă rog mergeți, vă formați un colectiv, mă informați asupra colectivului, faceți un program de acțiune, mi-l prezentați și împreună ne înțelegem să vedem ce faceți”. Băsescu a prins de veste și într-o ședință de guvern mi-a aruncat o înțepătură că Mihai Bucur e un mare mafiot. Așa-l chema pe colonelul cu pricina. După asta, mi-a dat telefon să ne ântâlnim și a venit să mă lămurească pe mine că el nu are amestec în flotă. I-am spus că e departe de mine de a învinovăți pe cineva, eu am sesizări cărora trebuie să le dau curs și am înțeles să le dau curs. Flota este o problemă care frământă interesul opiniei publică și să încercăm să le dăm un răspuns oamenilor. Nu știu cât o fi fost de mulțumit.

 

Rep.: V-a și explicat de ce nu se simte vinovat?

G. D.: El a încercat să-mi explice mie, dar intra în domenii de specialitate care pe mine mă depășeau. I-am și spus, domnule ministru, legislația în materie de flotă este o legislație străină și editată în limbi străine. România nu afăcut decât să copieze legislația navală din alte părți. Prin urmare, pentru a se descurca în problemele flotei, este nevoie de specialiști care să știe legislația și să trateze lucrurile. N-am de unde să știu nici că-i albă și nici că-i neagră. 

 

Rep.: Cu restul a fost mai greu să negociați.

G. D.: Mi-a fost foarte greu să deconspir toată țesătura care s-a construit împotriva mea în toată perioada aceasta a anilor 1997-2000. Și a trebuit să fac apel la diverse surse, a trebuit să fac fel de fel de cercetări, să mă edific. Am fost atacat grav că l-am trădat pe fratele meu la securitate, că a fost găsit și condamnat la moarte și executat, în urma trădării. Am fost acuzat că am fost numit judecător deși fratele meu a fost arestat. Minciuni. Nu mi-a făcut deloc plăcere să scriu acest aspect din care, dar am insistat cu amănunte, pentru că am sismțit nevoia să mă apăr. Am fost urmărit din 1956, de când cu revoluția maghiară. Am fost urmărit pas cu pas, zi de zi, noapte de nopte, până în 1989 și după.

 

Rep.: Cum după?

G. D.: Și după 1989.

 

Rep.: De către cine?

G. D.: De către foștii securiști.

 

Rep.: Păi ce treabă mai aveau?

G. D.: Aveau treaba compromiterii și a blămării.

 

Rep.: Ca să facă asta după 1989, trebuiau să aibă un mandat.

G. D.: Îți dau un exemplu. A apărut la un moment dat în ziarul Ziua, poza unei case din Provița, o localitate de pe Valea Prahovei. Într-un peisaj feeric de, munte și sub poză scria ”Vila lui Dejeu”. Și primarul comunei scria cu limbă de moarte că el are șapte dovezi cum că acolo e vila mea. Cum o fi ajuns la această concluzie, habar n-am . Ei știau probabil că sunt un om de munte,  dar mai departe de unde le-o fi venit ideea, habar n-am. Lângă vila aia mai era una de care ziceau că e a lui Negrițoiu. Miși Negrițoiu. Eu nici până în ziua de azi nu știu despre ce a fost vorba. Și în Cinsădioara mai aveam o vilă. În total mi-au pus prin ziare 13 vile în țară. În comună la mine, șeful de post, vecin cu sora mea, și-a ridicat o vilă frumoasă. S-au deplasat din București și din Cluj ziariști și fotografi să surprindă vila lui Dejeu. 

 

Rep.: De fapt a șefului de post.

G. D.: N-au vrut nicicum să creadă că aia nu e vila mea, că e a șefului de post și a trebuit să vină primarul cu ei la fața locului și să le explice că nu-i vila mea. 

 

Rep.: Pereții nu i-ați verificat după revoluțție?

G. D.: N-am vrut să mă cobor până acolo. Dar am avut de pildă în dosarele mele o poză mare a fratelui meu și vroiam să o folosesc pentru o viitoare scriere. M-am pomenit că-mi lipsește poza. Apoi m-am pomenit că-mi lipsește un dosar. Toate acestea erau verificate și am convingerea că eram foarte din aproape urmărit. Dan Ioan Bogdan, de pildă m-a urmărit și după 1989, și până atunci. Și mai știu și pe alții. Un topograf, tot îi uit numele.  

 

Rep.: Era securist?

G. D.: Toți. Toți erau, unul nu era. 

 

Rep.: Erau și din rândul politicienilor?

G. D.: Locali nu. Dar la nivel central, erau și în PNȚ foști securiști. Și PNȚCD Sibiu a fost foarte puternic infiltrat de securitate cu scopul de a deturna partidul, pentru a-l destabiliza din interior și acest fenomen s-a petrecut cu vârf și îndesat și la Sibiu. 

 

Rep.: Erați foarte aproape să-i fiți învățător elevului Emil Boc.

G. D.: Da, am fost numit învățător-suplinitor la Răchițele, satul lui Boc. Fratele meu m-a sfătuit să nu merg mai departe cu școala și să merg în învățământ. Rațiunea pentru care a făcut el propunerea asta a fost ca să nu mai constitui o povară în continuare pentru familie. N-am beneficiat de niciun fel de sprijin din partea familiei pentru a urma liceul, nu aveau de unde, dar s-a gândit că așa poate aduc și eu un venit. Tatăl meu a fost ucis de unguri, maica de unde, trebuia să o ajutăm noi. Și atunci fratele meu o fi găsit de cuviință să intru în câmpul muncii. Eu, în primul pas m-am gândit la această perspecitrvă și am cerut să mă repartizeze în învățământ.

 

Rep.: Dar Boc nu era născut atunci.

G. D.: Nu, da de unde... Dar mi-am luat inima în dinți și am mers mai departe cu școala.

 

Rep.: Ați alocat un capitol mare mineriadei. Acum ca și concluzie, aveți o idee cui a folosit. Cine a profitat de pe urma mineriadei?

G. D.: În interpretarea mineriadei eu sunt subiectiv și nici nu pot fi altminteri, pentru că am fost implicat total. Dar am încercat ca subiectivismului să-i găsesc o explicație rațională și reală. Mineriada, după părerea mea,  a avut un foarte puternic substrat politic. Și anume, cred că ea a fost gândită, pregătită și pusă la punct de opoziția politică de atunci din România pentru destabilizarea regimului Constantinescu. Opoziția de atunci, PDSR, PRM, nu credeau că regimul democratic instaurat în 1996 va dăinui mai mult de un an doi, și luprau cu toate armele posibile pentru a submina acest regim. Cosntantinescu și ceilalți au rezistat acestui front deschis de opoziție și când opoziția a văzut că prin mijloace proprii, politice, jurnalistice și de altă natură nu reușesc să destabilizeze regimul, a avut nevoie să-și asocieze scoietatea românescă. Și au început o campanie de implicat la nivel social de denigrare și de submninare a autorității de stat. Această campanie și-a găsit expresia cea mai elocventă în rândul minerilor. Minele erau cele mai nerentabile și se cheltuiau cei mai mulți bani de la buget, și atunci, consilierii străini care erau consultați de guvern, au convenit să subvenționeze închiderea minelor pentru a dminua deficitul bugetar. Și s-a pornit această reformă care a creat o puternică opoziție, și s-a profitat politic. Opoziția a orchestrat nemulțumirea, l-au luat port drapel pe Cozma și încet, încet au organizat mișcarea socială în rândul mineritului, după care ajungând la o anumită cotă au încercat să o prolifereze în această probleme cu greve generale în care au intrat de la studenți, mineri și până la gunoieri. Până la urmă, au reușit să pună la punct o mișcare generală de protest și de răscoală împotrivă și când au considerat că micarea e coaptă, au purces și la mișcarea fizică. 

Eu aveam cunoștință că și în București se organiza rezistența împotriva guvernului Constantinescu și dacă minerii ar fi ajuns în București, ar fi joncționat. Am ajuns la constatarea în final că o astfel de organizare era și în sânul Ministerului de Interne. Lucru pe care l-am observat chiar numai în plină desfășurare a mineriadei și când mi s-a aceptat demisia. 

 

Rep.: Privind acum înapoi, credeți că au existat cazuri de înaltă trădare?

G. D.: Da. Dar nu le-aș numi de înaltă trădare împotriva României. Era vorba de atitudini pe luptă politică, de atitudini de luptă împotriva puterii. S-a urmărit o lovitură de stat. Nu trădare, dar lovitură de stat, da.

 

Rep.: PNȚ mai poate reînvia?

G. D.: PNȚ ca structură politică, așa cum a evoluat el timp de 123 de ani, nu va mai reînvia. Lucrurile s-au schimbat, societatea românească a adoptat un alt stil de organizare, un alt stil de gândire și orientare, deci partidul ca structură politcă așa cum a fost, nu va mai fi. 

Dar eu am fost și am rămas țărănist. Nu neapărat pentru felul cum a fost PNȚ, ci pentru gândirea politică care a stat la baza acestui partid. Am rămas țărănist pentru doctrina PNȚ, care mi se pare că va supraviețui, și eu am credința că va fi doctrina care va supraviețui și va fi îmbrățișată de societatea românească.

 

Rep.: Ce partid care există acum se apropie cel mai mult de doctrina PNȚ?

G. D.: PDL prin Boc s-a apropiat mult de PNȚ.

 

Rep.: Și PDL-ul lui Blaga?

G. D.: După părerea și știința mea, Blaga cred că ar dori să urmeze în continuare politica lui Boc. Dar nu cred că o va putea face fără Băsescu și din nefericire, între Blaga și Băsescu s-a creat o falie. 

 

Rep.: Regretați cariera muzicală?

G. D.: Da, regret. Dar îmi dau seama că o eventuală carieră muzicală era sub semnul unei foarte mari întrebări. Și de ce? Dacă eu aș fi fost îndrumat, sfătuit, și instruit de la 4-5 ani așa cum se face spre o carieră muzicală, atunci aveam reale șanse să evolueză în domeniul muzical. Nu am avut acest noroc. Și abia pe la 17-18 ani am început pe cont propriu să fac muzică, ori asta însemna mult, mult, prea târziu. Am început să fac vioară, m-am prezentat și la Conservator, am fost surprins chiar. Erau trei locuri la secția dirijat pedagogic și eram 18 candidați. Toți făcuseră muzică, eu veneam de pe băncile facultății de drept și am fost foarte surprins că am reușit al doilea. După ce am intrat în Conservator aveam credința că pot să ajung departe în acest domeniu. La începutul anului al doilea, am seiszat un zgomot în urechea stângă. Doctorul m-a spus că am un fenomen de diminuare al auzului din cauza nervului care era afectat. A avut curajul să-mi spună că boala nu are leac. Și mi-am adus aminte că am avut două mătuși, surori ale tatei care au surzit la bătrânețe, iar fratele meu, medicul mi-a spus că și el are un astfel de zgomot în ureche și să fiu atent ce fac. Și m-am mutat înapoi la drept. Regret enorm.