Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu aduce anul acesta, pe parcursul a zece zile peste 350 de evenimente, în 60 de spaţii de joc din Sibiu.
Cele mai cunoscute companii teatrale din lume aduc spectacole de excepţie la Sibiu, printre care Sacha Wlatz, Tokyo Metropolitan Theater, Vladimir Pankov şi Levan Tsuladze.
„În deschiderea FITS va fi spectacolul lui Sacha Wlatz, numărul unu în lume în zona teatrului-dans, va fi Jan Klata, cel mai important regizor la Poloniei, pentru a treia oară vine Nekrosius, cu ”Divina Comedie”, pentru prima dată în România vine Teatrul Odeon de la Paris și regizorul Joel Pommerat cu spectacolul ”Reunificarea celor două Corei”, pentru prima dată vine cel mai mare regizor la Angliei, Declan Donnellan, cu spectacolul ”Cheek by Jowl”, Tokyo Metropolitan Theater – unde am triumfat cu ”Lulu”, vine iarăși la Sibiu, împreună cu cel mai important artist al Japoniei, Hideki Noda, care va prezenta ”Albina” chiar aici, la Teatrul Național din Sibiu. Creăm special pentru Teatrul Național de Bruxelles, pentru Odeonul de la Paris și mai ales pentru Festivalul de la Avignon, unde România n-a mai ajuns din 1995, spectacolul ”Solitaritate” în regia Gianinei Cărbunariu. Aducem de la Moscova pe Vladimir Pankov, unul din cei mai nebuni copii teribili ai teatrului rus, propus de Cehov Festival, cel mai important festival al Rusiei, cu un spectacol după ”Nunta” lui Cehov. Aducem de la Sankt Petersburg Nebolshoy Drama Theater cu ”Trei surori”, mai aducem compania Thor din Belgia, aducem Circa din Australia, de două ori ”Maestrul și Margareta” de Zoltan Balasz. Sunt foarte, foarte multe”, a declarat Constantin Chiriac, directorul FITS.
Tema ediţiei din acest an este „Dialogul”, iar în jurul ei sunt construite atât spectacole, cât şi numeroase conferinţe susţinute de artişti români, dar şi de invitaţi din străinătatea. Constantin Chirac a mai spus că se aşteaptă la aproximativ 6.000 de spectatori pe zi, de-a lungul celor zece zile, şi că se „caută dialog şi continuitate”, motiv pentru care companii de teatru foarte cunoscute revin la Sibiu după ce participă prima dată la o ediţie a festivalului.
„Vorbesc tot timpul de proiecte care duc în 2014, 2015, nimic nu e făcut pe genunchi, totul se construieşte cu migală, în timp. Bătălia mea în aceşti ani a fost să construiesc nu doar un festival, dar şi un public. De exemplu o să avem în 2014 o coproducţie româno-franceză, care se va juca în clădirea CEC Bank, va fi un spectacol care în Franţa se va juca iniţial la Bursă. Apoi tema festivalului va fi „Dialogul”, pentru că dialogul este foarte important. E fundamental ca România să aibă dialog. Nici în familie, nici în comunităţile artistice nu se mai poartă dialog, totul a devenit un lung monolog. Trebuie să ne amintim că dialog înseamnă eu să ascult, tu să asculţi şi să înţelegem ce ne spunem unul altuia şi împreună să găsim soluţii”, a mai spus Constantin Chiriac.
Programul celei de-a XX-a ediţii aduce şi o serie de reprezentaţii care îmbină arta circului cu dansul contemporan, muzica, poezia, comedia şi gimnastica. Cele patru producţii prezentate în secţiunea circ din acest an prezintă publicului ”un univers magic, al imaginarului, în care mişcarea devine limbajul comun al unui grup numeros de artişti din Australia, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă şi Spania”.
Franța va fi invitată de onoare a ediției din acest an. Ediţia aniversară a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu corespunde cu cea a aderării României la Francofonie, iar evenimentul va fi marcat atât prin spectacole, cât şi prin conferinţe şi expoziţii.
Foto: Marc Domage
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Chiriac , Festivalului Internaţional , Constantin Chirac , Teatru Sibiu , Noua Zeelandă , Teatrul Naţional , Levan Tsuladze , Declan Donnellan , Joël Pommerat , Teatrul Odéon , Divina Comedie , Jan Klata , Zoltán Balász , Hideki Noda , Vladimir Pankov , Cehov Festival , Marc Domage , Sacha Wlatz , Tokyo Metropolitan Theater , Gianinei Cărbunariu
Vizualizari: 532
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Mariana Deacu
Acum 12 ore
BittDanman
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul