Marca – necesitate sau moft? (II)

A avea o marca nu înseamnă a obține un certificat de înregistrare de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pe care ulterior să-l pui într-o ramă și să-l afișezi sau mai rău să-l pui într-un sertar.

Marca trebuie valorificată. Valorificarea înseamnă utilizarea marcii ”fără însă a încălca dreptul de proprietate al altei persoane“, a unei idei, a unei opere, pentru obținerea unui profit.

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, a valorifica are semnificația de “a face să primească o anumită valoare, a scoate în evidența valoarea unui lucru, a unei idei, a unei opere”. Pentru a depăși nivelul acestei definiții cu caracter teoretic, să considerăm următorul exemplu: să presupunem că urmează să dobândiți un autoturism pe care apoi doriți să-l valorificați; în acest scop, puteți opta pentru una din următoarele variante:

-Vânzarea acestuia; în acest caz prețul obținut din vânzare este expresia valorii acestuia, iar diferența dintre prețul obținut și prețul de cumpărare - în măsură în care această diferență este pozitivă - arată măsura în care ați valorificat obiectul analizat;

- Închirierea autoturismului altei persoane, dumneavoastră urmând a primi periodic pe durata închirierii o sumă de bani; în acest caz, după un anumit timp veți acoperi cheltuielile făcute cu achiziționarea acestuia iar toate sumele obținute ulterior sunt venituri suplimentare, expresie a valorificării autoturismului analizat;

- Exploatarea autoturismului chiar de către dumneavoastră; utilizând autoturismul (efectuați de exemplu transport de persoane) pe întreaga durată de viață a autoturismului se vor obține niște venituri; diferența dintre aceste venituri și cheltuielile efectuate cu achiziționarea autovehiculului, întreținerea/ repararea, exploatarea (ulei, combustibil) în măsura în care este pozitivă, este expresia valorificării autoturismului.

Analizând cele trei situații se poate constata că valorificarea obiectului analizat s-a efectuat prin vânzare sau prin exploatare directă sau indirectă (în acest caz persoana nu poate exploata autoturismul fără acordul proprietarului acestuia). Ca atare, proprietarul unui obiect (la modul general) are dreptul de a interzice altor persoane sau de a le autoriza să exploateze (gratuit sau contracost) obiectele din proprietatea sa.

Să considerăm în continuare un alt exemplu: constatați că peștele are mare căutare pe piață; pentru a beneficia de această oportunitate puteți construi o crescătorie, iar în continuare ca și în exemplul precedent, puteți să o exploatați vânzând peștele sau să o închiriați altei persoane sau să o vindeți.

Ce se întâmplă însă dacă peștii se găsesc undeva, într-un loc unde nu sunt proprietatea nimănui sau unde pot pescui liber toți cei interesați (de exemplu în apele internaționale) este evident că în această zonă nu veți mai avea nevoie de acordul cuiva pentru a pescui, după cum nici dumneavoastră nu mai puteți interzice altora să pescuiască în zonă.

Generalizând acest exemplu, se poate constata că obiectele care nu aparțin unei anumite persoane (fizice sau juridice) pot fi valorificate, cu respectarea prevederilor legale, în măsură în care acestea există, de către cei interesați; aceștia nu pot interzice altor persoane să utilizeze același obiect (deoarece nu sunt proprietarii acestui obiect) nu-l pot nici vinde, nici închiria.

Ca și în cazul bunurilor materiale, creația cu caracter industrial (din care face parte și marca), fiind drept al dreptului de proprietate industrială poate fi vândută (cesionată), închiriată (licențiată) sau exploatată. Este evident că profiturile obținute de pe urmă mărcii create cresc prin folosirea repetată a acesteia; cum profitul înseamnă diferența dintre venituri și cheltuieli, rezultă că, în cele din urmă valorificarea proprietății industriale se face prin vânzarea obiectului creației.

Dreptul de proprietate al mărcii se obține în baza înregistrării la OSIM, dar titlul astfel obținut va fi limitat în timp și spațiu (de exemplu: după un anumit interval de timp, dacă nu folosești marca efectiv și serios, aceasta poate să-ți fie retrasă de un alt terț interesat să exploateze acea marca - ești decăzut din dreptul de utilizare al mărcii, iar teritorial, titlul este valabil doar în țara care l-a acordat).

Rezultă că o marcă (orice creație industrială) va putea fi exploatată numai de creator sau de succesorul sau în drepturi în toate acele țări în care titlul de protecție este în vigoare și că, în egală măsură va putea fi liber exploatată de cei interesați, în toate acele țări în care aceasta nu a fost protejată sau în care titlul de protecție nu mai este în vigoare. Ca atare, un întreprinzător care are un business care depășește granițele țării trebuie să urmarescă să înregistreze marca și în țările în care își desfășoară această afacere, pentru a putea interzice terților folosirea acesteia și pentru a preveni eventuale prejudicii pe care i le-ar putea aceștia provoca prin folosirea mărcii sale, prin acte de contrafacere sau concurență neloială.

Se poate observa din cele arătate că, de fapt de pe urma exploatării creațiilor profită nu numai creatorul ci și toți cei care exploatează obiectul creației.

Mecanismul descris este de natură, pe de o parte să stimuleze exploatarea acelor mărci apreciate ca performante (notorii/ de renume) de către societate (cu cât profiturile obținute din exploatarea unei mărci sunt mai ridicate, cu atât vor fi mai mulți cei care vor dori să o exploateze), titularul de marcă (persoană fizică sau juridică) văzându-și recunoscută și protejată calitatea de autor și beneficiind în același timp și de recunoaștere materială ca urmare a exploatării mărcii sale.

În sfârșit, mai trebuie avut în vedere încă un aspect: dacă o firmă ar avea în proprietate autoturismul din primul exemplu, pentru a desfășura diferite activități, acesta ar fi putut fi inclus în patrimoniul societății. Legislația română prevede că și marca (obiectele de proprietate industrială, în general) face parte din activele necorporale aferente capitalului imobilizant, reflectându-se în patrimoniul agenților economici; indiferent de modul de dobândire (aport la capital, achiziție) drepturile de proprietate industrială se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor.

În concluzie, valorificarea proprietății industriale înseamnă în modul cel mai direct: obținerea de bani (creșterea profiturilor sau reducerea cheltuielilor) ca urmare a exploatării creațiilor minții umane, deopotrivă în beneficiul creatorului, al celui care exploatează și al societății ca beneficiar final al obiectului creat.

Mai multe detalii puteţi afla aici.

Consilier în proprietate industrială, avocat Simona Jeflea

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi