Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Olimpicii Sibiului vor fi premiati cu peste 20.000 de euro

Un număr 42 de olimpici naţionali şi 320 de olimpici judeţeni vor fi premiaţi de Primăria Sibiu în cadrul unei ceremonii speciale programată pentru mijlocul săptămânii viitoare.  Potrivit hotărârii Consiliului Local Sibiu, adoptată luna trecută, cei care au obţinut premii la olimpiadele naţionale vor primi sume cuprinse între 300 şi 1.000 de lei, iar cei care au obţinut rezultate bune la olimpiadele judeţene vor fi încurajaţi cu premii între 100 şi 300 de lei. Suma totală alocată celor 362 de olimpici este de 89.100 de lei.
"Premiile sunt simbolice însă municipalitatea doreşte să marcheze prin această ceremonie rezultatele bune obţinute de elevii sibieni la aceste competiţii şcolare", arată reprezentanţii administraţiei locale. Festivitatea de premiere va fi organizată miercuri, 19 iunie, la Casa de cultură a sindicatelor.
 

  • "Premianţii sunt elevi ai Colegiul Naţional Gh. Lazăr, Colegiului Naţional Octvian Goga, Colegiului Naţional Samuel von Brukenthal, Liceul de Artă, şcoala gimnazială Radu Selejan, şcoala gimnazială nr. 21, Liceul Tehnologic Avram Iancu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, şcoala gimnazială Nicolae Iorga, Colegiul Naţional Pedagogic Andrei Şaguna, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul Tehnologic de Construcţii şi Arhitectură Carol I, şcoala gimnazială nr. 4, Colegiul Tehnic Cibinium, Liceul Economic Gh. Bariţiu, şcoala gimnazială Regina Maria, şc gimnazială I.L. Caragiale, şcoala gimnazială nr. 13, şcoala gimnazială nr. 8, Liceul Tehnologic Henri Coandă, şcoala gimnazială nr. 25, şcoala gimnazială nr. 20, şcoala gimanzială nr. 1, Colegiul Tehnic Independenţa Sibiu, şcoala gimnazială nr. 2, şcoala gimnazială Regele Ferdinand", comunicat Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus