Moartea lui Alexandru Bogdan, un băiețel de doar 3 ani și 5 luni, care s-a sfârșit în urma unei banale operații pentru îndepărtarea polipilor, scoate la iveală neajunsuri grave ale sistemului medical sibian. Deși multe voci i-au acuzat pe părinți că și-au dus micuțul într-un spital de adulți, adevărul este că, de fapt, nici nu aveau altă opțiune. Spitalul de Pediatrie nu face operații pe secția ORL, pentru că singurul medic de aici este prea obosit, iar celălat post este blocat de un doctor care și-a luat concediu fără plată, de aproape un an.
După ce a anunțat că deschide o anchetă privitor la moartea copilului de doar 3 ani, care a făcut un stop cardio-respirator după o operație simplă de polipi, conducerea Spitalului Clinic Județean a amânat răspunsurile, de pe o zi pe alta. Duminică, presa a aflat că va fi informată luni cu privire la detaliile anchetei, însă comunicarea s-a amânat pentru miercuri. Deși moartea micuțului a survenit la sfârșitul săptămânii trecute, nici astăzi nu au fost oferite detalii despre caz. Directorul unității spitalicești, dr. Liviu Cotârlă, a declarat astăzi, în urma insistențelor jurnaliștilor, că primele concluzii vor fi oferite abia vineri – și nu de către domnia sa, nici de medicul care a efectuat intervenția chirurgicală, ci de către președintele Consiliului Etic al Spitalului, dr. Ioan Manițiu, alături de dr. Mihai Sava, membru în Comisia de Etică și Deontologie Medicală și de consilierul juridic al Spitalului, Daniela Crăciun.
Prima măsură dispusă după tragedie a fost interzicerea intervențiilor chirurgicale pe copii, la Spitalul Clinic Județean. Măsura a fost anunțată public, în conferință de presă, de președintele Consiliului Județean, Ioan Cindrea, care a uitat, însă, să anunțe, anterior, și conducerea Spitalului de Pediatrie. Însă problemele de ORL nu pot fi rezolvate nici la Pediatrie, acolo unde există un singur medic pe toată secția.
„Momentan, avem doar un singur medic care acoperă toate urgențele ORL, consultațiile în ambulatoriu, consultațiile inter-clinice și activitatea curentă pe secție, motiv pentru care este foarte obosit. Această stare de suprasolicitare și oboseală a medicului nu-i permite a intra în operație”, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie, Alina Cozac.
Spitalul nu poate scoate încă un post la concurs, pentru că acesta este blocat de un medic care se află în concediu fără plată, de aproape un an. Cele două unități spitalicești au semnat însă un protocol pentru ca medicii de adulți să vină să-i opereze și pe copii, la Spitalul de Pediatrie. A fost însă nevoie ca un copil să moară, pentru ca autoritățile să găsească această soluție.
„Am formulat o cauză penală, având ca obiect împrejurările în care a avut loc acest deces. Tatăl minorului nu a formulat o plângere în scris, însă a precizat, în fața procurorului, că dorește să se facă cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă. În acest moment există această cauză penală și se fac cercetări”, confirmă prim procurorul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Șandru.
Alexandru Bogdan a murit la sfârșitul săptămânii trecute, după o comă de 9 zile. Băiețelul și-a pierdut cunoștința în urma unui stop cardio-respirator survenit la un sfert de oră după operația de polipi, iar resuscitarea sa a fost întârziată cu câteva minute vitale, pentru că secția ORL pe care fusese operat nu avea un defibrilator.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Ioan Cindrea , Consiliului Județean , Alina Cozac , Ioan Manițiu , Spitalul Clinic Judeţean , Spitalului Clinic Județean , Adriana Șandru , Alexandru Bogdan , Tribunalul Sibiu , Liviu Cotârlă , Mihai Sava , Deontologie Medicală , Consiliului Etic , Daniela Crăciun
Vizualizari: 4227
Ultimele comentarii
Acum 19 ore
Mircea
Acum 19 ore
Ion de la raion
Acum 20 ore
Teo
Acum 20 ore
Trotineta
Acum 20 ore
Marina