În perioada 22 - 23 iunie Asociaţia Sibiu 1191 a pregătit o surpiză pentru sibieni - piesa de teatru „Exerciţii ubueşti pentru descotorosire socială”, care face parte dintr-un lanţ de zece spectacole cuprinse în proiectul "Sibiul şi Avangarda".
„Spectacolul nostru pleacă de la atmosfera din Ubu Rege şi folosindu-se de improvizaţie, descrie prin satiră erorile/ororile lumii actuale. Show-ul are în distribuţie două tinere actriţe care reuşesc prin umorul şi stricteţea tehnicii lor să facă din această tematică avangardistă un adevărat manifest social”, spun organizatorii.
Alfred Jarry a fost un scriitor francez, iar opera sa literară, care se înscrie în domeniul absurdului, grotescului, este considerată ca precursoare a suprarealismului. Ciclul său “Ubu Rege” este o una dintre primele scrieri de teatru absurd, mulţi autori importanţi de mai târziu inspirându-se din opera lui.
„Nu punem numai întrebări, ci dăm şi verdicte (din cele mai grave). Invităm prin exerciţiile noastre la acţiune, nu la filozofare. Luaţi bine aminte că omul trebuie întors cu susul în jos ca să poată privi mai bine lumea. Nu vă puneţi limite dorinţelor! Râdeţi, daţi-vă două palme şi mergeţi mai departe mai deştepţi, mai frumoşi şi mai răi. Va asteptam incepand cu orele 21:30 la centru Habitus din Piata Mica pe toţi iubitorii de spectacol, de frumos, în spiritul avangardismului”, mai spun organizatorii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 354


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
BOGDAN
Acum 3 ore
Unul
Acum 3 ore
Gen
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Claus