Miercuri,
09.10.2024
Parțial Noros
Acum
21°C

VIDEO - DOLIU NATIONAL: Drapelul din Piata Mare, coborat in berna

Ziua de doliu național în memoria victimelor accidentului din Muntenegru s-a suprapus, anul acesta, cu Ziua Drapelului. Doliul național a anulat discursurile oficialităților de Ziua Drapelului, dar și defilarea gărzii de onoare. Ceremonia, mai sobră decât în alți ani, a fost ținută cu gândul la victimele accidentului din Muntenegru.

Drapelul înălțat în Piața Mare din Sibiu a fost sfințit în catedrala mitropolitană și înmânat garnizoanei care l-a arborat de către preotul militar.

Cu toate că, inițial, fuseseră anunțate alocuțiuni ale oficialilor, în frunte cu prefectul Ovidiu Sitterli și președintele Consiliului Județean, Ioan Cindrea, acestea s-au anulat. Singurul care a luat cuvântul a fost prefectul Sibiului, care a dat citire hotărârii de Guvern prin care ziua de 26 iunie 2013 este proclamată zi de doliu național.

Imnul național a fost intonat doar de fanfara militară, iar participanții la ceremonie au fost îndemnați să rămână tăcuți.

La finalul ceremoniei, garnizoana, oficialii și spectatorii din Piața Mare au ținut un moment de reculegere, iar drapelul României a fost coborât în bernă, așa cum cere uzanța, în zilele decretate de doliu național.

„În toate bisericile în care s-a făcut Sfânta Liturghie s-au făcut ectenii specialeși sunt pomeniți cei morți. La Patriarhie se află o listă a lor, deci pomelnicul lor și ne-a fost transmisă și nouă și ne rugăm pentru ei. Singurul lucru pe care-l mai putem face, să ne rugăm pentru ei”, a declarat, la finalul ceremoniei, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza.

Drapelul României va fi coborât de pe catargul din Piața Mare în seara de miercuri, pe semnalul „Stingerea”, în prezenţa comandantului gărzii purtătoare a drapelului şi a unui trompet și va fi preluat de garda drapelului.

Potrivit unui comunicat din partea Prefecturii Sibiu, drapelul din Piața Mare, cu dimensiunile 210 x 140 cm, este asigurat de Primăria Municipiului Sibiu.

Ziua de  26 iunie a fost proclamată  Ziua  Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. La 26 iunie 1848, Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

12 comentarii

Ana

Acum 11 ani

Sa fie pomeniti in imparatia cerurilor cei plecati din randurile noastre, fara voia lor, condoleante familiilor si solidaritatea sa fie cu noi.
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

mai putin soferul, care trebuie sa fie pomenit in iad, ca ala a plecat cu voia lui de schumacher, dar a tras si pe altii dupa el.
Raspunde

Ioana

Acum 11 ani

Ce va mai place sa cautati vinovati si sa aruncati vina desi nu cunoasteti ceea ce s-a intamplat cu adevarat acolo !
Raspunde

ovidiu

Acum 11 ani

Pana la finalizarea anchetei eu zic ca mai bine ne abtinem de la comentarii de acuzare. Poate fi viteza, defectiune tehnica sau ce se speculeaza, a evitat persoane aflate pe carosabil. Deci... Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti!
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

ne abtinem Ovidiu, dar in orice caz nu degeaba era limitata viteza la 40 km/h in zona aia. In orice caz avea viteza, mai ales in conditii de drum umed. Altii spuneau ceva despre depasirea unei masini, in conditiile in care acolo clar este linie continua (fiind pod) si depasirile sunt interzise. Putem sa tragem concluzii sau nu?
Raspunde

ovidiu

Acum 11 ani

Eu nu cred ca o avut 90 km/h cum spun supravietuitorii, si de aici deduc ca nici de depasit alta masina nu-i cazul (unde-i soferul presupusei masini depasite?). Ocolire de obstacol in ultim moment (copilul lovit, tatal lui si posibil alte persoane, de aici si impresia pasagerilor ca ar fi depasit o alta masina), carosabil in viraj, ingust si ud unde si o viteza de 50 km/h ii suficienta la un autocar sa pierzi controlul. Deci putem trage concluzii dar nu afirmatii gen primului tau comment. Asa ca mai bine asteptam sa-si spuna cuvantul anchetatorii, sunt la fata locului, au martori, au expertiza, etc.
Raspunde

Ministrul Apărării - Mircea Dușa

Acum 11 ani

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a spus, nici mai mult nici mai puțin, că, după ce formalităţile vor fi duse la capăt de autorităţile din Muntenegru, \"trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi vor fi transportate în ţară\".
Raspunde

simplu

Acum 11 ani

erau 2 politisti la volan soferi prof. cat. D . la servici , nu aveau voie sa conduca 360 ore pe luna ( drumuri europene ) in India poate . Mai ales cei , care erau cu legea in mina . O gresala de om timpit . Unde nu vezi , poti , conditi meteo , conduci sub evitarea orcarui pericol , adaptezi viteza . Avea viata oamenilor in mina , nu se admite greseala . Firma era tot la un cadru militar , parca . Putea sa se angajeze paznic , secretar , spalator , nu era prima oara , smenul , dar cum a parasit garnizoama , fara aprobare.
Raspunde

titi

Acum 11 ani

dupa cum scrie 8.simplu ca erau 2 politisti la volan nu cred ca se putea intimpla acest accident.
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

de unde rezultă că e nevoie totuşi, de mai mult de 2 poliţişti pentru a conduce un autocar.
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

@ovidiu: daca stii ca ai 50 km/h intr-o zona de maxim 40, deja ai prea mult. Cum stai in autocar ceva mai sus ca intr-o masina mica, ai vizibilitate mai buna, si poti sa vezi ca urmeaza o curba. De asemenea, daca ai vazut (la intrarea in tunel) ca e ud pe jos, poti sa lasi vitejia si sa conduci mai prudent, ca sigur tot ud pe jos urmeaza sa fie si la iesirea din tunel. Daca ar fi avut numai 30-40 km/h poate ar fi rupt parapetul si ar fi ramas cu rotile din fata suspendate deasupra prapastiei, si poate nu s-ar fi dus la vale. Pasagerii ar fi tras o sperietura zdravana, dar nu ar fi platit cu viata inconstienta unui vitezoman. Imi pastrez parerea exprimata in primul comentariu.
Raspunde

bravo

Acum 11 ani

baaa erau doi politisti ; unul citeste si celalant scrie . Nu aveau voie sa conduca 160 ore la servici si 160 la firma . Poate pasnic , secretar , maturator ,etc. , Avea card european de conducere cu cip . Deci in elvetia se stie , vine sigilat in plic de acolo . Ce a facut autoritatea rutiera Romana ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus