Duminică,
13.10.2024
Ceata
Acum
7°C

Operatii de endoprotezare esofagiana – procedeu unicat la nivel national si international, efectuate la Spitalul Judetean Sibiu

În ultimele două săptămâni, trei pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă în urma unor operaţii efectuate în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, de către dr. Dan Sabău. Este vorba de operaţii de foraj transtumoral şi protezare pe cale laparogastroscopică, unicat la nivel naţional şi internaţional. Mai simplu spus, operaţii de endoprotezare esofagiană, în tumorele maligne depăşite. Tehnica unicat constă în introducerea în esofag prin gât, fără tăieturi, a unei proteze concepută în Sibiu, în aşa fel încât este depăşită zona afectată de cancer. Montajul se realizează sub controlul laparoscopului introdus prin stomac. De altfel, introducerea laparoscopului în stomac a fost realizată pentru prima dată în lume în cadrul SCJU Sibiu, de către dr. Dan Sabău, fiind o inovaţie în acest segment al chirurgiei.

„Este vorba de o endoprotezare esofagiană, care dă posibilitatea unei alimentaţii normale, pentru pacienţii cu fistulă esotraheală sau stenoză tumorală, care altfel sunt condamnaţi la foame. Practic, aceştia nu se mai puneau alimenta, aspirând mâncarea în plămâni, fapt care produce decesul. Este o alternativă mult mai bună şi benefică pentru pacient, varianta clasică fiind gastrostoma sau jejunostoma, adică o alimentaţie artificială, pe căi artificiale. Pacienţii pot, după intervenţia chirurgicală, să mestece, să simtă gustul mâncării, să evite o alimentaţie dificilă în strictă intimitate şi necesitatea unei hrane speciale, preparată într-o bucătărie specială. În acelaşi timp, cel mai important este că îşi pot continua apoi tratamentul oncologic (radioterapie şi chimioterapie). Pe cazuistica noastră de peste 100 de pacienţi, supravieţuirea post operatorie a unor bolnavi anterior condamnaţi poate ajunge până la patru ani şi jumătate”, explică dr. Dan Sabău, medic şef al Secţiei Clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu.

În ţară, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este singurul loc în care se realizează intervenţii chirurgicale de acest tip.

„Astfel, în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II a celei mai mari instituţii spitaliceşti din judeţ, ajung pacienţi din numeroase spitale universitare, trimişi de colegii de breaslă ai doctorului Sabău”, spun reprezentanţii spitalului.

Un astfel de pacient este şi C. C. din judeţul Prahova. Acesta a ajuns la spitalul din Sibiu, fiind trimis de la spitalul Militar din Bucureşti, unde în urma unor investigaţii a fost diagnosticat cu o tumoră inoperabilă la esofag. Pentru ca pacientul să se poată hrăni şi să-şi poată continua tratamentul prin radioterapie era necesară o proteză esofagiană, operaţie care se realizează la SCJU Sibiu. Datorită afectării esofagului şi fistulei esotraheale, starea pacientului era una deosebit de gravă.

„Nu puteam să mai înghit absolut nimic, totul se ducea în plămâni. Începeam să tuşesc, simţeam că mă înec şi am crezut că e gata”, îşi aminteşte C.C. „Prin bunăvoinţa profesorului Sabău am fost primit la Sibiu, unde am fost ţinut o săptămână în perfuzii ca sa-mi revin, pentru că slăbisem 10 kilograme. Apoi am fost operat şi datorită profesorului, cu mâinile lui de aur şi acestei invenţii extraordinare a lui, a acum mă simt foarte bine. După operaţie, în ziua imediat următoare, umblam deja prin salon”, povesteşte pacientul.

Datorită intervenţiei chirurgicale bărbatul a putut să revină la o alimentaţie normală, fapt care-i va permite să-şi reia tratamentul prin radioterapie.

„Acum pot mânca, un pic de ciorbiţă, brânzică de vaci, un pic de regim, nu pot să mănânc mult. Câte puţin de toate, câte puţin şi mai des. Avem şi noi medici în România nu numai în alte ţări, şi se pot face şi la noi intervenţii de succes”, mai spune C. C. care a fost externat la aproximativ o săptămână după operaţie.

În cadrul secţiei clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu au fost realitate ulterior alte două intervenţii chirurgicale de acest tip.

„Şcoala chirurgicală sibiană are o platformă largă de proceduri şi tehnici, în toate domeniile chirurgicale, mai puţin robotică, şi are performanţe notabile naţionale şi internaţionale, în zona mini – invazivităţii (mini agresivitate la adresa pacientului, spitalizare de scurtă durată, indice de satisfacţie ridicat), în chirurgia chistului hidatic, a pancreasului, chirurgia colo-rectală şi nu în ultimul rând a esofagului şi a peretelui abdominal. O serie de tehnici de înaltă performanţă plasează Sibiul în topul performanţei clinicilor naţionale de chirurgie. De asemenea, s-a creat un colectiv foarte tânăr şi receptiv şi sunt mândru de elevii mei. Scopul nostru este educarea şi crearea de şcoală chirurgicală sibiană puternică şi competitivă, atât în chirurgia de urgenţă cât şi în cea programată, mai ales oncologică. În acest sens ne preocupăm de dezvoltarea unui departament de cercetare”, a mai declarat medicul Dan Sabău.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

6 comentarii

callas

Acum 11 ani

Bravo pentru realizare, chiar daca relatarea este cam euforica si dramatica ( fara proteza ar muri toti de foame?) nespecificandu-se totusi in ce consta proteza, cum se comporta organismul dupa protezare, etc.
Raspunde

Real

Acum 11 ani

@callas, da fara proteza ar muri toti de foame sau ar avea alternativa sa se hraneasca prin stomac cu un furtun. Plus ca nu si-ar putea face tratamentele.
Raspunde

in sfirsit

Acum 11 ani

mai exista si medici cu constiinta , precis a dat examen intrare medicina.
Raspunde

Doctor in cardiologie

Acum 11 ani

In Sibiu sunt alti chirurgi, mari cu adevarat, care opereaza pe cord deschis! Asta e gargara...mestesuguri invechite, penibile.
Raspunde

mda

Acum 11 ani

Sunt de acord cu @3..da a dat examen la medicina si l-a dat pe bune. Si cu @4 sunt de acord. Din pacate problema ramane. Doctorii capabili din Sibiu sunt in jurul a 50 de ani sau mai in varsta. Dupa aceea nu mai urmeaza nimic. Scandalurile si acuzatiile de malpraxis inabuse si vestile bune.
Raspunde

Anonim

Acum 11 ani

Moarte pe bani lâ sibiu. Dupâ operație puțini trâiesc. Aveți grijâ dacâ hotârîți sâ vâ operați.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus