De la începutul acestei luni, prin intermediul site-ului Tursib pot fi achiziționate, în avans, titluri de călătorie valabile o zi sau o săptămână. Plata poate fi făcută – grație sistemelor bancare actuale – în orice monedă. ”Chiar înainte de a pleca spre Sibiu în vacanţă sau pentru afaceri cetăţenii străini pot cumpăra o legitimaţie zilnică sau un abonament săptămânal de acasă, în valuta utilizată, prin intermediul plăţii online”, anunță reprezentanții administrației locale.
O legitimație zilnică valabilă pe toate liniile costă echivalentul a cinci lei, iar una pe o săptămână, echivalentul a 18 lei.
”Prin intermediul acestui instrument turistul nu mai trebuie să caute agenţia sau chioşcul Tursib de unde să achiziţioneze acest tip de legitimaţie, fiind astfel încurajat să folosească mijloacele de transport în comun”. Autoritățile locale speră ca aceste produse să aibă succes în rândul turiștilor.
”De la începutul anului şi până în prezent au fost cumpărate peste 17,8 milioane de călătorii cu mijloacele de transport în comun. În prezent există aproximativ 17.000 de carduri de abonament active”, comunicat Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu
Vizualizari: 216
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@
Acum 2 ore
@Till
Acum 3 ore
Cartea ne face bine..
Acum 3 ore
Escu
Acum 3 ore
Cartea ne face bine..