Joi,
27.11.2025
Ploi Scurte
Acum
5°C

Revista Transilvania trece in subordinea Bibliotecii judetene Astra

Modificările de organigrame și structuri aduse de ordonanța de urgență pentru reorganizarea instituțiilor publice afectează și Consiliul Județean. Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor județeni în ședința de joi, Centrul cultural interetnic Transilvania, care editează Revista Transilvania, urmează a fuziona prin absorbție cu Biblioteca județeană ”Astra”. Tot patrimoniul și personalul Centrului va fi preluat de Bibliotecă, se arată în proiectul de hotărâre, potrivit căruia contractul de management semnat cu Dragoș Varga (foto) va înceta.
”Având în vedere prevederile OUG 77/2013 (...) menținerea acestei instituții publice de cultură nu se justifică. Activitatea Centrului cultural interetnic Transilvania se preia de către un serviciu nou înființat în cadrul Bibliotecii județene Astra”, se arată în raportul ce însoțește proiectul de hotărâre amintit.
În urma acestei fuziuni, Biblioteca va avea un număr de 89 de posturi, dintre care șase de conducere.

La CJ Sibiu se înființează un nou compartiment

În urma aplicării OUG 77/2013, aparatul de specialitate al Consiliului Județean Sibiu va fi redus la 131 de posturi, prin desființarea a 22 de locuri vacante din cele 36 existente în prezent. Odată cu desființarea acestora, proiectul de reorganizare propus spre dezbatere în ședința de joi prevede înființarea unui nou compartiment, numit Cabinetul președintelui, cu patru posturi nou înființate.
Totodată, vor fi desființate Compartimentul Învățământ, din cadrul Direcției Economice, precum și serviciile Administrare drumuri și poduri, Investiții în administrarea patrimoniului și Autorizarea transporturilor publice din cadrul Direcției Tehnice, investiții și patrimoniu. Din cele 131 de posturi din structura organizatorică, trei sunt funcții de demnitate publică, iar alte 18 sunt de conducere.

Efectele aplicării OUG 77/2013 la CJ Sibiu

La Camera Agricolă, din cele 21 de posturi vor fi desființate cinci, iar două vor rămâne funcții de conducere.
La Centrul cultural Cindrelul – Junii Sibiului, din cele 72 de posturi vor fi desființate două, ambele de dansator/balerin.
La Școala populară de arte și meserii nu se desființează niciun post vacant, structura organigramei fiind de 19 posturi.
La Serviciul public salvamont vor fi desființate cinci posturi vacante, din cele 21 existente în totalitate. Din cele 16 posturi rămase, două vor fi de conducere.
În cadrul Serviciului public ”Sala Transilvania” vor mai rămâne 14 angajați, după desființarea a două posturi vacante de îngrijitor curățenie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Vasile

Acum 12 ani

Având în vedere prevederile OUG 77/20013 (...) menținerea acestei instituții publice de cultură nu se justifică. OUG are data stelara!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus