Administrația Fiscală Regională va avea sediul la Brașov, a decis Guvernul în urma negocierilor politice din alianța de la Guvernare. Brașovul a fost desemnat drept capitală fiscală, chiar dacă veniturile colectate de la Sibiu la bugetul de stat sunt mai mari și chiar dacă impozitul pe venit pe cap de locuitor este cel mai mare din Regiunea Centru. În timp ce politicienii puterii susțin că e bine că la Sibiu va fi, în schimb, sediul Direcției Antifraudă, din Fiscul sibian ar putea fi dați afară aproximativ 70 de angajați.
Turnul Sfatului i-a întrebat și pe politicieni cum văd stabilirea Administrației Financiare Regionale la Brașov și ce au făcut în tot acest context pentru Sibiu. ”Bineînțeles că Sibiul a pierdut”, spune senatorul Sorin llieșiu, singurul reprezentant al puterii care recunoaște deschis că decizia de săptămâna trecută a fost defavorabilă Sibiului.
Cifrele să vorbească: Sibiul peste Brașov
I-am cerut un punct de vedere referitor la descentralizarea fiscală și prefectului Sibiului, Ovidiu Sitterli, mai ales că acesta provine tocmai din Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu. Până la închiderea ediției, nu a răspuns dacă în calitatea de prefect a intervenit sau a putut interveni în procesul de reorganizare a Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală.
Pe Grigore Popescu, directorul executiv al Fiscului sibian, l-am întrebat de asemenea ce a făcut pentru ca administrația fiscală regională să fie o instituție cu sediul la Sibiu. Directorul Fiscului susține că – în afara discuțiilor din ședințele pe tema reorganizării – a trimis și o serie de adrese conducerii ANAF. Adrese în care detalia cifre care demonstrează că, din punct de vedere fiscal, Sibiul este peste Brașov.
”În anul 2012, încasările la bugetul general consolidat au plasat județul Sibiu pe locul 7 pe țară în privința veniturilor, cu încasări în valoare totală de 4,26 miliarde de lei. Procentual, încasările județului Sibiu reprezintă 31,2% din totalul veniturilor bugetului general consolidat înregistrate la nivelul regiunii. O situația aproape similară s-a înregistrat și în anul 2011”, arată Popescu.
Comparativ, față de încasările de 4,26 mld. de lei ale Sibiului, Brașovul a realizat 3,51 mld. de lei (locul 8 pe țară), iar Mureșul – 2,7 mld. de lei. La Alba, încasările în 2012 au fost de 1,21 mld. de lei.
Că Sibiul are o putere economică peste cea a Brașovului o relevă, din punctul de vedere al lui Popescu, și faptul că impozitul pe venit pe locuitor plasează Sibiul pe locul 4 la nivel național cu 1.205,45 lei. Pe primul loc este Bucureștiul (4.377,73 lei), urmat de Ilfov (2.099,97 lei) și Cluj (1.264,64 lei). Brașovul ocupă locul șase la nivel național (1.025,13 lei/locuitor). Față de restul județelor din Regiunea Centru, în Sibiu impozitul pe venit pe locuitor este dublu: Mureș – 684,79 lei, Alba – 645,39 lei, Covasna – 566,78 lei, Harghita – 530,28 lei.
În fine, un alt indicator adus în discuție de DGFP Sibiu este nivelul arieratelor localităților sibiene. ”La 31 decembrie 2012 arieratele erau în cuantum de 1,02 milioane de lei, înregistrând cel mai redus nivel din țară. Acest procent este nesemnificativ față de arieratele totale de 1,18 miliarde de lei, existente la nivelul întregii țări”, mai arată Popescu, în adresa trimisă președintelui ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, în timpul discuțiilor despre reorganizare.
Urmează disponibilizări
Înaintea adoptării Hotărârii de Guvern referitoare la reorganizarea ANAF, la nivelul Agenției au fost făcute o serie de simulări referitoare la organigramă. Una dintre aceste simulări prevede, la Sibiu, reducerea schemei de personal la mai puțin de 400 de angajați. Ceea ce înseamnă, pe lângă ”tăierea” a 40 de posturi vacante și disponibilizarea a aproximativ 70 de angajați ai Fiscului. Cărora, în loc de disponibilizare, s-ar putea să le fie oferită varianta transferării locului de muncă la Brașov.
Toate aceste modificări, însă, nu vor avea un rezultat pe care contribuabilii să îl resimtă. ”Practic, activitatea ar trebui să rămână aceeași. Doar în cazul unor situații excepționale, va fi nevoie de un drum până la Brașov”.
Ce e cu Antifrauda?
Brașovul a fost ales să găzduiască Administrația Financiară regională fiind luate în considerare faptul că ”propunerile au fost în favoarea municipiilor cu pondere economică semnificativă și în care nivelul realizat al veniturilor bugetare și numărul de contribuabili sunt ridicate, cu luarea în considerare și a criteriului geografic”, după cum se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor. La Sibiu va funcționa Direcția Regională Antifraudă, în urma aceleiași reorganizări administrative. ”Sediile structurilor regionale antifraudă au fost stabilite în localități din zone care prezintă riscuri ridicate de evaziune fiscală sau în zone limitrofe frontierelor, după cum urmează: Suceava, Constanța, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu, București”, mai arată aceleași oficialități în comunicatul de presă amintit.
Noua Direcție Antifraudă va avea în frunte un magistrat (fie judecător, fie procuror), inspectorii antifraudă vor avea uniforme și vor fi dotați, după caz, și cu armament. Practic, în această Direcție vor fi reuniți inspectori ai Fiscului, cu cei ai Gărzii Financiare și ai Autorității Naționale a Vămilor.
Tot în cursul acestei săptămâni se așteaptă definitivarea schemei de personal.
Ce spun politicienii?
Turnul Sfatului a chestionat câțiva parlamentari sibieni legat de decizia Guvernului asupra reorganizării ANAF, știut fiind că a fost una politică: patru administrații fiscale regionale au fost ”negociate” de social-democrați, celelalte patru fiind ”pleașca” liberalilor.
”Pe chestiunea reorganizării fiscale nu am avut decât o discuție prealabilă, la un moment dat, nu acum de curând, în care spuneam că dacă se va opta, Sibiul e pregătit să țină și una și alta. Acum că s-a optat să se împartă cu Brașovul, asta e probabil pentru echilibrare. Nu știu dacă e echitabil, asta știu specialiștii”, spune senatorul Nicolae Neagu (PNL).
Deputatul liberal Mircea Cazan susține că a făcut și el lobby pentru Sibiu, în măsura în care a putut. ”Având în vedere că Brașovul are o infrastructură administrativă bună, au luat partea de administrare regională, iar noi, datorită experienței – pentru că avem Aeroport, avem autostradă, avem oameni foarte bine pregătiți –am făcut lobby pentru ca structura Antifraudă să vină la Sibiu. Pentru Sibiu cred că este foarte bine”, declară Cazan.
Ambii parlamentari nu văd decizia Guvernului ca pe un fel de test înaintea regionalizării administrative.
Ilieșiu: e un abuz
Singurul parlamentar al Puterii care critică decizia Guvernului este Sorin Ilieșiu, senator liberal. ”Bineînțeles că Sibiul a pierdut, mai ales că în ultimii doi ani a avut o contribuție la buget mai mare decât Brașovul. Și normal era ca acesta să fie criteriul. Mi se pare că s-a comis un abuz și regret acest lucru. Sper că nu este ireversibil și că această greșeală va putea fi reparată”, declară Ilieșiu. El este convins că este vorba de un test. ”În scenariile mele cele mai neplăcute este asta văd: un test să vadă cum reacționează sibienii, populația. Dacă sibienii și liderii tac, atunci putem pune capitala la Brașov, chiar dacă Sibiul merită din toate punctele de vedere să fie înaintea Brașovului în această situație”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Direcţiei Antifraudă , Regiunea Centru , Mircea Cazan , Sorin Ilieșiu , Ministerului Finanțelor , Turnul Sfatului , Nicolae Neagu , Direcția Regională Antifraudă , Gărzii Financiare Sibiu , Administrare Fiscală , Agenției Naționale , Sala Albastră , Ovidiu Sitterli , Direcția Generală , Asistenţă Socială Sibiu , Administrația Financiară , Piața Mică Sibiul , Finanțelor Publice Sibiu , Directorul Fiscului , Autorităţii Naţionale Sanitare , Gelu Ştefan Diaconu , Pentru Sibiu , Administrației Financiare Regi , Noua Direcție Antifraudă , Pe Grigore Popescu
Vizualizari: 649
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Periscop
Acum 4 ore
Excelent +1
Acum 4 ore
Bastiu
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Emil